E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde de foarte mulți factori, mai ales de cine încalcă și cine aplică legea. Presa e plină de relatări care de care mai ciudate, de la excesele din categoria „Brigada Pătrunjel” la procese de miliarde în care nu se mai poate face nimic pentru că intervine prescripția răspunderii și multe altele.
Un cetățean din Vaslui a pus stăpânire pe un drum public. Individul a cumpărat o casă de peste drum și, pentru că e trăitor în România și aici totul e posibil, a făcut o curte comună pentru cele două imobile; ce dacă asta a presupus confiscarea unui drum public? Și cică nimeni nu are ce să-i facă. Asta au declarat cei de la Primăria Tanacu. Și-a luat și amendă, dar dacă nu vrea… Într-o țară civilizată, vasluianul nostru era de multă vreme pus la plata cheltuielilor cu demolarea îngrădirii, poate și pus la păstrare. La noi a fost amendat și „nimeni nu poate să îi facă nimic”. Noaptea minții. A fost dat în judecată, dar nu de primărie, ci de un localnic care avea nevoie de drumul respectiv. De ce nu s-a complicat primăria? Pentru că și celor de la primărie nu poate să le facă nimeni nimic. Există o delimitare clară între terenul public și cel privat, dar nu și în România, unde dacă ai tupeu, îți faci propria lege.
Mai recent, la Timișoara, câțiva elevi s-au filmat pe la școală consumând produse tradiționale. Imaginile au ajuns în spațiul public și poliția s-a sesizat și a deschis dosare penale. Arme albe, pericol social… Brigada Pătrunjel în acțiune, nu altceva, mai lipseau să-i salte cu mascații pe împricinați și totul era de poveste. E drept că există ceva legislație privind obiectele tăioase și cadrul școlar, însă în cazul de la Timișoara putem vorbi de exces de zel. Se putea lăsa cu o avertizare, cu ceva punere în vedere, dar nu, polițistul român e de neînduplecat când e vorba să-și umfle mușchii în fața cetățeanului mărunt. În cazuri grave, de violență efectivă – din filmarea respectivă nu reiese nicio intenție belicoasă – polițiștii ridică din umeri și spun că nu au ce să facă, cică nu e de competența lor, astfel că problema este pasată în curtea școlii unde, în afară de scăderea notei la purtare, nu poți lua cine știe ce măsuri. Apropo, ce măsuri a luat poliția în cazul copilului agresat la Copălău? Are cineva dosar penal?
Pe vremea când pierdeam timpul în fabrica de polițai unul dintre profesorii de acolo, ceva mai destupat decât restul, ne-a spus să nu cumva să fim mai tâmpiți decât prevede legea. Și, drept exemplu, ne-a dat cazul unui Garcea care a făcut dosar penal unor amărâți pe motiv de „armă albă”. Amărâții respectivi își câștigau pâinea trudind pe ogor și pentru a tăia pâinea respectivă și alte bucate foloseau cuțite ce se încadrau la „armă albă”. Trebuiau să-și taie pâinea de acasă – justificarea lui Garcea când s-a apucat de întocmit dosare. Mare încălcare a legii, mare dosar penal. Judecătorii au râs de el și i-au lăsat în pace pe bieții oameni, dar Garcea a devenit material didactic.
De ce în unele cazuri cetățeanul e tratat cu mănuși, cu o indulgență ce sfidează logica și încalcă legea, iar în situații mărunte are parte de un tratament de-a dreptul criminal? În România, legea nu e neapărat o chestiune de principiu, ci mai degrabă un joc de noroc. Uneori, ești „norocos” și scapi basma curată, alteori te trezești tras la răspundere pentru nimicuri. Cazurile prezentate sunt doar o mică parte din realitatea unui sistem care aplică legea după chipul și asemănarea celor care o interpretează. Într-o țară normală, un drum public nu ar fi „confiscat” de un individ, iar o tăiere de cârnați și pătrunjel nu s-ar lăsa cu dosar penal. Dar aici, în România, dacă nu ai ceva genă de masochist, riști să-ți pierzi mințile încercând să înțelegi „logica” justiției. Timpul magistraților e tocat cu nimicuri, astfel că amânările și prescripțiile speciale și de altă natură își găsesc justificarea perfectă. Am fost ocupați, nu am stat degeaba, uite ce de dosare am rezolvat…
