Acum ceva ani, un românaș revenit din Spania pe meleagurile natale s-a declarat îngrozit de nivelul violenței din școlile românești. Păi dacă se întâmpla așa ceva în Spania… Știți ce am pățit în Spania când eram în clasa întâi? Am lovit un băiat…
Urmarea a fost cât se poate de promptă. Directorul i-a chemat părinții la școală și le-a comunicat că odrasla e exmatriculată pentru violență. Vă luați pramatia și ați plecat din școală, nu discutăm… Norocul românașului a fost că tatăl copilului agresat era de ceva ani coleg de serviciu cu tatăl lui și se cunoșteau destul de bine, astfel încât spaniolul și-a luat inima în dinți și, trecând peste anumite fapte și sentimente, s-a cerut în audiență la director. Domnule, aveți puțină răbdare cu ăștia, că vin din România și pe acolo… Vă rog să le mai dați o șansă, pur și simplu nu știu pe ce lume trăiesc.
Și li s-a dat o șansă, cu o precizare cât se poate de seacă și fără drept de apel. La următoarea abatere nu vă mai solicităm să plecați, aveți bunul simț și vă luați odrasla din școala noastră imediat ce se întâmplă ceva, și așa am fost prea indulgenți. Și, în cei vreo șapte ani petrecuți în Spania, micul românaș nu s-a mai atins de vreun copil. Nu, deoarece existau consecințe adevărate și inevitabile – a conștientizat că, dacă mai cade în abatere, nici spaniolul care se dovedise a fi foarte înțelegător nu l-ar mai fi înțeles.
Mda, cam așa se tratează apucăturile în țările cu tradiție educațională, în care elevul e chemat la școală să învețe, nu să primească diplomă. Nu te adaptezi la programa și rigorile școlare, ești exmatriculat și familia trebuie să se ocupe de problemă. Ori te aduce pe calea cea bună – și când spun asta nu am în vedere ciomagul educației ancestrale românești – ori rămâi neșcolarizat cu consecințele de rigoare.
La noi… Ca la noi, la nimeni… Elevii problemă sunt efectiv rugați să vină la școală. Statul le dă burse și singura modalitate prin care o pot pierde e legată de absențe sau violență extremă. Cu alte cuvinte, înveți, nu înveți, ești violent (cât timp nu se ajunge la spital e în regulă), nu contează, primești bani doar dacă vii la școală. Exmatricularea e posibilă, dar doar în clasele terminale, la liceu, nu există pentru pramatiile de școală primară sau gimnazială. Apropo, zilele trecute citeam despre o clasă întreagă terorizată de o singură elevă, o mâțâită de clasa a doua, mai exact, a reușit să exaspereze pe toată lumea și nimeni nu poate să-i facă nimic deoarece are drepturi. Ceilalți copii au și ei drepturi, desigur, dar nu chiar așa de multe.
În țările cu tradiție educațională regulile sunt reguli și nu pot fi negociate. Acolo intervenția este promptă și profundă, la noi se merge pe „să termine și el odată școala, că altfel rămâne neșcolarizat”. Elevii problemă sunt tratați cu mănuși, iar măsurile disciplinare sunt din categoria frecție pe picior de lemn. Scăderea notei la purtare – nu mai poate pramatia că are șapte la purtare, în condițiile în care la majoritatea disciplinelor are doar note de doi și trei – e egală cu zero. Mai nou, de când cu bullyingul, se bagă în cap ideea că, de fapt, agresorul e victima altora și așa a găsit de cuviință să se exteriorizeze. Ceva de noaptea minții.
Ce mesaj transmite școala generațiilor de azi și celor viitoare? Că regulile sunt opționale, că poți face orice fără consecințe și că simpla prezență la școală – indiferent de comportament – îți aduce beneficii. Școala românească a devenit un loc unde, în loc să pregătim elevi pentru viață, le consolidăm ideea că responsabilitatea este ceva ce poate fi ignorat fără riscuri și că unii sunt mai egali decât alții, iar buna creștere înseamnă mai ales să suporți proasta educație de care au avut parte alții.
Dacă vrem o schimbare reală, trebuie să avem în vedere un principiu de bun-simț: școala este pentru educație, nu pentru babysitting. Iar cei care nu respectă regulile trebuie să înțeleagă că, în societate, lipsa de disciplină are consecințe. Altfel, continuăm să construim o generație de indivizi care cred că statul le datorează totul, fără ca ei să ofere nimic în schimb. Mâine-poimâine îi vedem pe liste, la alegeri…
