În editorialul precedent am pomenit câte ceva despre sănătatea învățământului românesc, despre ce anume ar trebui să facă și ce anume produce în realitate. Unul dintre cititorii fideli m-a tras de mânecă. Bine, domnule, ai dreptate, învățământul românesc e la pământ, dar nu crezi că asta o știe toată lumea? Nu mai bine vorbești despre tratament, că în ceea ce privește boala suntem cu toții de acord că există?
Evident, cititorul are dreptate. E vorba despre cazul ca atare, să nu credeți că dau dreptate la tot hăbăucul care, după ce că nu citește decât jumătate de titlu, începe să spumege virtual și să traseze direcții și să amenințe. Învățământul e bolnav rău de tot și poate că se vorbește mai mult despre boală decât despre tratament.
O mare problemă a învățământului românesc e reprezentată de… matematică. Mda, chiar matematica, acea materie de studiu care ne-a învățat să rezolvăm probleme și ecuații. De fiecare dată când se afișează rezultatele la Evaluarea Națională sau la Bacalaureat, încep Casandrele să bocească. Vai, ce învățământ de calitate am avut acum ceva ani și uite unde am ajuns…
Matematica e problemă veche, dar nimeni nu s-a gândit să o rezolve în adevăratul sens al cuvântului. După fiecare examen-dezastru, Ministerul ia măsuri să fie acolo, „Fă-te că lucrezi, Mircea”. Se mai bagă o rundă de simulări, ore de remediere și… cam atât. Pe nimeni nu interesează să rezolve problemele adevărate ale disciplinei din sistemul de învățământ.
În primul rând, vorbim de prea multă matematică. Afirmația e valabilă și pentru restul disciplinelor de studiu, dar să ne concentrăm doar pe matematică. Cei care țin frâiele învățământului românesc se laudă că elevii români sunt mai deștepți decât cei din alte țări, deoarece ceea ce învață italianul sau neamțul în clasa a VI-a, de pildă, românașul știe deja din clasa a IV-a. De fapt ar trebui să știe, deoarece mulți nu prea știu, dar ce contează? Să fim noi înainte, să fim peste alții. E drept că avem vârfuri care rad toate premiile la concursurile internaționale, dar ce te faci cu marea majoritate a elevilor? Cei care stabilesc programele școlare sunt cel mai adesea profesori la școli de elită, care se comportă de parcă elevul ar avea de studiat doar materia pe care o stăpânesc ei, așa că bagă mare, bagă mult că trebuie să arătăm lumii întregi că noi suntem cei mai deștepți. O relaxare a programei școlare, o ajustare a acesteia la nivelul elevului mediu și nu al profesorului ar ajuta mult mai mult decât toate simulările și orele remediale propuse de minister.
De asemenea, nu trebuie ignorat rolul resursei umane implicate în predarea matematicii și nu numai. Acum vreo treizeci de ani, când la facultățile de litere și științe se îngrămădeau câte opt candidați pe un loc, la matematică bătea vântul. Un articol din presa acelei vremi preciza că facultatea de profil dispunea de un profesor la șapte studenți. Orarul era plombat cu facultative și opționale la care nu se ducea nimeni. Și, de parcă nu a fost de ajuns, la puțin timp au înflorit și universitățile particulare, care au distrus și puțina seriozitate ce mai dăinuia prin unitățile bugetare. Posesori de diplomă, nu absolvenți în adevăratul sens al cuvântului, dintre care unii au ajuns să predea în învățământ, cei mai mulți dintre aceștia pentru că nu au fost în stare de altceva, cu consecințe cât se poate de nocive. Mulți absolvenți, puțini profesori. Nu cred că situația asta e complet necunoscută la minister, dar nu se face nimic pentru a fi remediată.
Vrem învățământ de calitate? Asta presupune seriozitate în mediul universitar. Examene adevărate, nu doar să fie acolo. Salarii corespunzătoare, doar nu vă imaginați că cineva cu adevărat competent vine să-și tocească neuronii în învățământ când poate să performeze în alt domeniu. Și, chiar dacă mă repet, ajustați naibii programa aia la nivelul copilului. Cât de deștept o fi un pui de om, dacă-l îndopi cu prea multă materie, vine momentul când nu mai face față.
