Privim în jur, ne îngrozim și ne întrebăm cum anume s-a ajuns la așa ceva, deși răspunsul e cât se poate de evident. Ceea ce trăim azi nu s-a întâmplat peste noapte, e rezultatul deceniilor în care educația a fost desconsiderată și rezultatele oficiale au fost mai importante decât producția reală a învățământului românesc. Înainte de 1990 nu era voie să lași repetenți. Nu exista o lege care să impună asta, dar Partidul avea grijă să iasă totul bine. Evaluarea calității educației se baza pe un singur indicator: promovabilitatea la hectar. Promova toată lumea? Era de bine, învățământ de calitate, nu glumă. Se găsea vreun inconștient de profesor care să lase repetenți? Partidul avea grijă să-i arate calea.
După acel Decembrie s-a promis învățământ de calitate și meritocrație, dar cei ajunși la butoane știau prea bine că un popor educat nu ar permite să fie conduși de urmașii securiștilor și torționarilor, așa încât reforma educației a fost făcută pe principiile lui „Fă-te că lucrezi, Mircea” și „Reformă de dragul reformei”. Schimbăm și noi ceva și spunem că e reformă, dar ne ferim ca aceste schimbări în sistem să ducă la atât de clamatele schimbări de mentalitate. Nu… Cum să facem așa ceva? Păi ce alt popor ar mai menține la putere nulități cu apucături comuniste și și-ar dori să se întoarcă în bezna din care lasă impresia că a fost scos fără voința lui?
Educația de calitate a fost ultima grijă a guvernanților care au tot socotit că o turmă de oi poate fi manevrată după bunul plac. Așa și este, numai că au pierdut din vedere un aspect esențial și anume că manipularea turmei s-ar putea să-i tenteze și pe alții. Și când trăiești cu certitudinea că manipularea presupune doar televiziune de spălat creiere și găleți cu umplutură electorală, surprizele s-ar putea să apară când nu te aștepți.
Cât de jalnici suntem în ceea ce privește educația? Jalnici rău de tot. De ceva vreme prin școlile din România a apărut Contractul Educațional. Nu mare chestie, doar un document ce trebuie semnat deoarece nu implică cine știe ce consecințe legale, iar părinții dezinteresați nu mai pot de așa ceva. „Fă-te că lucrezi, Mircea!”, nimic mai mult. Ei bine, acum vreo trei-patru ani o mulțime de părinței responsabili și cu mintea-n colțuri au refuzat să semneze așa ceva pe motiv că, dacă o fac, dau dreptul statului să le vaccineze copiii și ei nu vor să le fie microcipate odraslele. Bezna minții, desigur. Ce legătură are Contractul educațional cu vaccinarea?
Mai nou, ministerul s-a apucat să strângă date despre nivelul de educație al părinților. O activitate similară cu frecția pe piciorul de lemn al educației, atâta timp cât adunatul ăsta de date nu este urmat de ceva măsuri și activități concrete. Cam cum e de ani de zile cu adunatul de date privitoare la părinții care lucrează în străinătate. Într-o vreme statul era interesat de astfel de date pentru a tăia alocația complementară familiilor din care un părinte era plecat peste hotare, de parcă străinii erau obligați să le dea românașilor locuri de muncă și câini cu colaci în coadă, acum e doar o inerție. Se adună date, se centralizează, dar nu se face nimic pentru copiii lăsați de izbeliște de ambii părinți, spre exemplu. Care e reacția unora dintre părinți? Nu dăm datele astea pentru că Uniunea Europeană o să ne ia copiii. Ce legătură are Uniunea Europeană cu heirupismul Ministerului Educației? Când ai educație doar pe hârtie, toate tâmpeniile astea prind ca ciulinul de lâna oii.
Partea cu adevărat proastă e că nici segmentul aparent educat nu dă dovadă de mai multă minte. Moise Guran a postat pe pagina lui de socializare o istorie interesantă, cu un medic care în timpul consultației i-a împuiat capul cu prostii conspiraționiste. Medic, deci… Femeie cu facultate în portofoliu. Facultate în care, mai ales, înveți despre cum funcționează corpul omenesc. Și nu e vorba de facultate la nivel de Olivia Steer, ci de medicină. Medicinista respectivă i-a vorbit lui Guran despre conspirații vacciniste și multe altele și nici măcar nu e singura absolventă de studii superioare cu asemenea gărgăuni în cap.
Un tablou dătător de fiori, nu-i așa? Educația e cel mai bun tratament pentru ignoranță, dar cine să-l ofere?
