sâmbătă, februarie 15, 2025
AcasăEditorialViza lui Trumputin - Dumitru MONACU, scriitor

Viza lui Trumputin – Dumitru MONACU, scriitor

La peste două luni de la mascarada alegerilor prezidențiale, se pot trage niște concluzii, de astă dată la rece, în legătură cu ce și cum s-a întâmplat. Din capul locului sunt de acord cu ideea că totul a fost o făcătură, în sensul că și ascensiunea lui Georgescu, dar și decizia scandaloasă a Curții Constituționale s-au consemnat nu prin voința poporului român (vorba georgescului!), ci a unor factori externi. Probabil dacă administrația Biden nu se afla la capăt de drum, altele ar fi fost datele problemei. Așa, s-a lălăit situația până când liderii celor două puteri (SUA și Rusia) ne vor așeza într-un pătrățel anume pe harta politică a globului. Adică, mai exact spus, soarta României va fi decisă în urma unei alte Yalta și nu de către masele largi sau ai ei profitori (scuzați, am vrut să spun conducători, dar așa mi-a ieșit din taste!) ci de către marile puteri. Ceea ce trebuie obligatoriu specificat în acest sens este modalitatea prin care „greii” planetei vor duce la înfăptuire acest plan al lor și nicidecum al nostru: vor crea un anumit climat în țară și se vor mula atât de perfect pe situația creată încât noi, românii, ne vom bate ulterior cu ghioagele în piept că majoritatea a decis! Pe dracu, majoritate! Să nu uităm de marea „revoluție” română când, pe fondul nemulțumirilor oamenilor, „agenturili” străine au creat un scenariu demn de Hollywood sau de Mosfilm (studioul de film rusesc sau, mă rog, sovietic, înființat în 1920 care a furnizat pe bandă rulante filme propagandistice până la căderea comunismului). Că asta a fost atunci în 1989: o lovitură de stat mulată perfect pe situația din țară. Asta fac grangurii planetei. Ce facem noi?  Vă este cunoscută expresia, nu-i așa? Noi ne dăm de ceasul morții să anticipăm ce va fi și, împărțiți în cel puțin două tabere, combatem de zor oriunde și oricând. Astfel, la linia de start a alegerilor se pare că se vor înscrie niște indivizi care nu au dat piept cu uraganul atunci, în 24 noiembrie. Crin Antonescu, Nicușor Dan, Victor Ponta dar și alți doritori de măriri încep să își arate mușchii, scop pentru care au și început alergările pe bandă fără să ia în seamă faptul că unul singur e alesul … zeilor și, după cum se vede, aceștia, adică zeii, încă nu s-au decis. De ce? Răspunsul e simplu: vor să vadă în ce direcție merge opinia publică pentru a se mula, așa cum am mai spus, perfect pe direcția ei. Iar GPS-ul opiniei publice, format dintr-o ciudată încrucișare între mass media și rețelele de socializare, dă de fiecare dată ca punct terminus al călătoriei noastre electorale, vreo trei sau patru variante, fapt care deja a dus la debusolarea masivă a românului. Cele mai ascuțite săgeți care ne înțeapă urechile, dar mai ales creierele sunt posturile Tv de știri, adică acele segmente mediatice care ar trebui să aibă rolul de a ne deștepta și nu de a ne prosti. Din păcate, lupta la baionetă care se dă pe frontul dezinformărilor, al manipulărilor și diversiunilor face ca adevărul, realitatea așa cum este ea să nu poată fi dibuite în arsenalul celor de la Realitatea TV, Antena 3 sau România Tv. La oricare dintre aceste posturi privești vei constata că minciuna stă la masă cu realizatorii și invitații. Realitatea Tv prin vocea țaței Anca Alexandrescu îi face zilnic statuie lui Georgescu, România Tv lui Ponta, iar Antena 3 împotriva celor doi, cu o aplecare ușoară către Crin Antonescu. Cum de la intenția de vot și până la înscrierea pe lista electorală este de multe ori o cale cosmică, nu ar fi exclus să mai apară din vreo căciulă, sau … coif, alți candidați, funcție de măsurările alea cu „kilopasul” ale celor care câștigă milioane din nobila și utila ocupație de sondor. Sondor al opiniei publice, evident! După toate probabilitățile, Ponta va intra în bătălia electorală dacă lui Georgescu i se va interzice acest lucru. Obișnuit cu tandemul (a făcut pe vremuri unul chiar cu Crin Antonescu!), Victoraș se va afișa braț la braț cu Călin file de basm pe care îl va prezenta ca viitor premier. Astfel, el va încerca să colecteze voturile lui Georgescu și în plus, pe cele ale multor pesediști care deși susțin că merg cu Antonescu, la urne îl vor vota pe Ponta. Acesta probabil este planul lui, iar amenințările lui Ciolacu cu demiterea sunt de-a dreptul penibile. Despre Crin Antonescu nu pot să spun decât un sigur lucru: omul acesta trăiește într-un univers paralel, rezultatele scrutinului (dacă totuși va candida!) fiind pozitive pentru el doar prin prisma faptului că îl vor trezi la realitate. Nicușor Dan este un fel de Lasconi cu pantaloni și nu va putea depăși cu mult cifrele primăriței din Câmpulung Muscel. Deși dintre toți candidații, el pare a fi cel mai normal la mansardă. Este posibil să mai apară și alții. Dar oricare dintre ei nu va putea ocupa jilțul de la Cotroceni fără viza lui Trumputin!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
-1.1 ° C
-0.6 °
-1.4 °
61 %
3.6kmh
73 %
sâm
-0 °
Dum
0 °
lun
-0 °
mar
-0 °
mie
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă tot nu s-au aprobat aparatele de măsurat calitatea aerului, fiecare se descurcă cum poate.

EDITORIAL

Se tot vorbește, pe bună dreptate, că în România, un salariat dă o groază de bani la stat din leafa sa. În total, 45...

EPIGRAMA ZILEI

În speech-ul ținut la tribună El, cu toată sinceritatea A spus că și Viagra-i bună La ridicat ... imunitatea! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...