Se vede acum că alegerile de anul trecut au fost degeaba. Ne-am procopsit cu aceeași struțo-cămilă socialisto-liberală, mă rog, așa se autointitulează, în realitate sunt grupări fără doctrină, reunite doar de interese private – cu aceleași metehne și aceleași minciuni. „Ne-am învățat lecția de la alegeri – au spus liderii coaliției după alegeri – vom face restructurări și vom opri risipa”. Nici vorbă! De atunci până acum s-au făcut mii de angajări la stat, nu s-a redus niciun minister, niciun post de secretar de stat și nu s-a închis niciuna dintre sutele de agenții guvernamentale în care protejații sistemului taie frunză la câini.
Trag ca disperații de timp, fiindcă nu știu ce să facă. Speră doar să mai ciupească ce se poate și apoi să scape liberi și cu averile neatinse, așa cum au reușit toți predecesorii lor. Tot ei ne spun că trăim, statistic vorbind, în cel mai bun moment al istoriei României. Pe de altă parte, specialiștii spun că ne paște o apocalipsă economică. Repetă că suntem o democrație funcțională și că ei ne apără de „extremiști”. Pe de altă parte, cu ajutorul instituțiilor pe care le controlează, au făcut democrația praf. Discursul public a ajuns atât de rupt de realitate, încât nu-i mai crede nimeni. Ba, mai rău decât atât, nimeni nu mai are încredere în vreo instituție a statului.
Am pus extremiști între ghilimele fiindcă nu avem așa ceva. Cei care s-au cățărat pe valul nemulțumirilor populare sunt doar niște oportuniști, care mimează caraghios o ideologie pe care nu o înțeleg și, ceea ce este cel mai grav, sunt complet habarniști în materie de economie și administrație. Problema cu așa zișii extremiști nu este că ei ne-ar scoate din UE și din NATO sau că ne-ar izola de restul lumii – așa ceva este imposibil în contextul lumii de azi – ci că sunt atât de nepricepuți, încât ar duce țara în faliment în mai puțin de două luni. Nu au specialiști, nu au programe – viabile și imediat aplicabile, nu o suită de sloganuri – nu au făcut vreodată bugete, nici măcar pentru vreun magazin sătesc.
Duetul Iohannis-Ciolacu o târâie jalnic, neștiind încotro s-o apuce între neo-pragmatismul american – care cere exploatarea nemiloasă a tuturor resurselor posibile – și ipocrizia europeană a green-deal-ului, care ne-a băgat într-o criză energetică fără precedent. Europa ne dă banii, americanii ne asigură apărarea. Bine, Europa condiționează banii de respectarea înțelegerilor din PNRR, iar americanii condiționează apărarea de sporirea cheltuielilor noastre militare. Nu suntem în stare nici de una, nici de alta (nu noi, ci onorabilii pe care i-am ales să ne reprezinte). Nu putem reduce cheltuielile în administrație fiindcă urlă pilele și intervin protectorii lor – vezi cazul Bolojan, nu putem tăia pensiile speciale fiindcă urlă magistrații și nu putem spori cheltuielile militare fiindcă nu avem de unde. Mă rog, putem dar nu vrem, fiindcă suntem un popor milos.
Ultima redută? Guvernanții se împrumută de la populație prin titlurile de stat, fiindcă pe plan extern nu mai au credibilitate și li se impun dobânzi inacceptabile. Iar acum au scos de la naftalină și vechile planuri de vânzare a celor peste 200 de companii cu capital de stat. Un fel de Cabinetul Năstase redivivus, ei pretind că așa ne cere Europa. Nu este adevărat, Europa și americanii ne cer doar să fim echilibrați, serioși și pragmatici.
Elitele se tem de o prăbușire sistemică, de dezintegrarea eșafodajului PSD-PNL, cu apendicele UDMR, în favoarea unei opoziții haotice și lipsită de orice fel de abilități politice și administrative. Ceea ce nu înseamnă că actualii exponenți ai puterii trebuie menajați. Sunt compromiși definitiv și intern și extern. Atunci, ce li se mai poate cere? Să dispară urgent, lăsând în locul lor oameni care, chiar dacă provin din același mediu, să fie cât de cât mai credibili, mai curajoși și mai deciși.
