vineri, ianuarie 24, 2025
AcasăEditorialMinciuna la români - Dumitru MONACU, scriitor

Minciuna la români – Dumitru MONACU, scriitor

Adaptând o vorbă neaoșă se poate spune cu argumente solide că în zona politicului, codru-i frate cu româna dar mai tare cu minciuna. Băi, frate, oriunde te-ai întoarce în spațiul carpato-dunărean te împiedici de mincinoși. Aflu mai nou că unul dintre titrații în domeniu, recte Victor Ponta, și-ar dori o nouă tribună de la înălțimea căreia să ne mintă în continuare. E vorba de pupitrul de la Cotroceni care, crede el, i s-ar potrivi perfect dacă ar candida ca independent. Analizându-i activitatea și evoluția pe scena politică, cu excepția a două fapte bune și adevărate, absolut nimic nu-l recomandă pe Victoraș pentru fotoliul de la Cotroceni. Și, ca să fiu corect, le voi reaminti aici: este vorba de urgentarea reabilitării drumului Botoșani-Suceava și de demisia din fruntea Guvernului după tragedia de la Colectiv. Celor care consideră că a făcut destul le răspund că nu au dreptate. La câte minciuni a spus Ponta de acolo din Palatul Victoria, trebuia să finalizeze, ca o contrapondere, toate autostrăzile de la A0 până la A9 și chiar mai încolo! În același registru de mitomanie îl găsim evidențiat cu litere mari și pe liderul suveraniștilor, nimeni altul decât Călin Georgescu. Ultima lui mare ispravă în acest domeniu este afirmația prin care ne-a servit un fel de doi în unu, adică două minciuni în același context. Este vorba de presupusa invitație primită de potlogar, la ceremonia de învestire a nebunului planetei, invitație declinată pe motiv că el vrea să stea aici, lângă poporul român în aceste zile. Bineînțeles nici una dintre cele două afirmații nu au suport real decât în imaginația lipsită de limite și de luciditate a celui care se vrea a ne fi lider. Nu pot să nu ating în acest cadru un alt aspect bazat tot pe minciună: folosirea abuzivă în declarațiile sale a sintagmei „poporul român”. Cum vrea poporul român, ce vrea poporul român, când vrea poporul român, unde vrea poporul român! Cam acestea sunt răspunsurile lui Georgescu la orice întrebare care ar necesita măcar o fărâmă de adevăr, profesionalism, luciditate și realism. Am ajuns astfel în situația aceea disperată pusă pe rânduri în anii 90 de către jurnalistul Sabin Gherman care și-a intitulat atunci un articol „M-am săturat de România!”și care a stârnit un potop de insulte asupra sa, scopul zicerilor sale nefiind altul decât sensibilizarea guvernanților, renunțarea la minciunile și păcălelile „miticilor” de Dâmbovița. Dar să nu credeți că se minte cu atâta devotament și sârguință doar la centru! Și la noi la Botoșani, proaspătul președinte al Consiliului Județean a început să o comită. Într-una din postările recente ale domniei sale pe FaceBook, asistăm la o discuție pe temă precisă cu omologul lui de la Iași, ăla care cică nu are toate țiglele pe casă întrucât și-a pus tablă de Galați, distinsul și elegantul domn Costel Alexe. Tema dialogului se referă la resuscitarea și reînvierea unui mort aflat în stare de putrefacție adică magistrala feroviară Botoșani-Iași, începută cândva, cu puțin timp înainte de lovitura de stat din 1989. Astfel, cei doi baronași locali își dau ei cu părerea cum că vai, ce bine, ce trai pe vătrai, ce dezvoltare zonală va fi aici, în nordul țării dacă se va finaliza acest proiect abandonat, decedat și putrezit. Măi oameni buni! În condițiile în care înspre București circulă câte un vagon aproape gol, ce mare exod se va produce la Iași, cu CFR-ul cel care, dacă e să păstrez zona de comparație, este și el la reanimare? Când oare se va amortiza vreodată o asemenea lucrare? Și cu ce bani? Mă miră faptul că Valeriu Iftime, un abil întreprinzător, extrem de pragmatic și strâns la pungă se bagă într-o asemenea caterincă. Așa stând lucrurile, nu este oare clar că toată discuția este o minciună sfruntată care nu are alt scop decât revitalizarea mișcării liberale? Asta ca să nu mai spun că dom’ Alexe mai bagă în discuție și o gogoriță cu privire la reconstrucția Ucrainei care nu s-ar putea realiza fără un județ Botoșani bine dezvoltat, cu o infrastructură  de catalog. Zău, așa? Oh, my God! Că vârfurile de săgeată galbenă din Moldova doresc binele partidului lor e bine numai că, asocierea cu PSD și cu Iohannis nu poate fi anihilată nicidecum cu minciuni de adormit călătorii. Dacă erau cu adevărat animați de acest gând atunci trebuiau ei să inițieze și să solicite suspendarea lui Klaus și în locul lui la Cotroceni, să fie pentru câteva luni, președintele Senatului, așa cum prevede Constituția. Cât privește contaminarea cu virusul roșu, normal ar fi fost să îi aibă parteneri pe pesediști doar într-un guvern de uniune națională și nicidecum într-o alianță, fie ea a Vestului, sau Sud-Estului! Așadar, dacă tot doriți o reabilitare, în primul rând nu ne mai vindeți gogoși! Apoi, faceți ce trebuie! E foarte simplu. Minciuna, acest baston de mareșal din tolba oricărui soldat politic, trebuie să dispară. Spuneți adevărul că nu costă bani. Minciuna, da, costă mult. Vremurile alea presărate cu minciuni și promisiuni momentan au dispărut. Ce-i drept, nu pentru totdeauna, pentru că românul are memoria tare scurtă…

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
4.6 °
2.8 °
98 %
1kmh
100 %
vin
5 °
sâm
8 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mașinile noi de la primărie sunt deghizate sub alt număr, că e criză bugetară.

EDITORIAL

Uniunea Europeană, cea atât de hulită de o parte a populației, a alocat României 29 de miliarde de euro, dar din această căruță de...

EPIGRAMA ZILEI

Iarba rea din baruri piară, Piară tot ce-i rău în țară, Între noi să nu mai fie Nici catrință și nici ie!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...