Nu este vorba despre diferențele dintre teoreticieni – fiindcă și aceia fac, elaborează teoriile în baza cărora se înfăptuiesc toate cele de pe lumea asta – și practicieni. Ci acelea dintre cei care nu fac, nici teorie, nici practică, dar sunt primii la dat directive, primii care să impună reguli și a căror unică preocupare este să le reglementeze viețile celorlalți, mai ales a celor care fac ceva. Cum se poate una ca asta? Uite așa, fiindcă cei care fac ceva nu-și risipesc nici timpul și nici energia cu ceea ce este în afara preocupărilor lor.
Circul a luat fața lumii. Miliarde de gură cască se uită vrăjiți în gurile celor care fac circ, nimeni nu-i admiră pe cei care fac ceva și pe eforturile cărora lumea merge înainte. Paiete și circ, aceasta este lumea ultimilor 20 ani. Nu o critic, doar constat. Și mă întreb cine va face poduri și case care să nu se dărâme? Cine va judeca, cine va vindeca, cine va repara, cine va dezvolta industrii? Inteligența artificială? Dar și aceea trebuie programată de oameni care se pricep la așa ceva. Imediat ce a fost dezvoltată, a devenit o armă. Și, ca orice armă, poate fi folosită de binevoitori dar, mai ales, de răuvoitori.
Democratizarea opiniei publice are meritul ei, cu sau fără boți, troli sau soft-uri de profiling și microtargeting. A scos la vedere imaginea popoarelor, după unii – hâdă, așa cum sunt ele și nu cum le prezintă cosmetizat presa mainstream. Până la această explozie a rețelelor sociale, media a fabricat fără încetare curente de idei, prezentându-le ca fiind norme sociale. Această cenzură informală a fost în mare parte eliminată de rețele de socializare. Dăm vina degeaba pe ele și pe patronii lor, fiindcă ne arată exact așa cum suntem. Și știți de ce? Pentru că noi, chiar și cei mai pudici, le oferim de bunăvoie toate datele de care au nevoie.
Guvernul vrea să reglementeze activitatea rețelelor sociale în timpul reluării alegerilor prezidențiale, profitând acum și de reglementările europene prevăzute de Digital Service Act, AI Act și Digital Governance Act. Printr-o ordonanță de urgență, se prevede constituirea unui mecanism de monitorizare a materialelor care vor fi publicate pe rețelele sociale. Concret, pe durata campaniei electorale, actorii politici trebuie să precizeze: indicația că este vorba despre un material publicitar politic; identitatea sponsorului, cu nume, adresa de e-mail și adresă poștală; în cazul în care sponsorul nu este o persoană fizică, adresa la care acesta își are sediul; plus precizarea dacă materialul publicat este țintit pe un anumit public.
Mie îmi pare această ordonanță de-un caraghioslâc absolut. Sunt sigur că publicitarii au găsit deja zeci de variante de a o ocoli. Dau doar un singur exemplu, foarte recent. Este știut faptul că în ziua alegerilor este interzisă publicarea în timp real a datelor de exit-poll. Ce glumă bună! O grămadă de site-uri au ocolit legea și au făcut milioane de accesări fiindcă lumea era curioasă să știe cum merge votul. Cea mai inventivă mi s-a părut a fi cea care descria „un raliu automobilistic”. Și zicea din oră în oră: „mașina roșie a mai avansat trei secunde, cea galbenă se apropie la doar două secunde de prima, cea albastră a rămas în urmă cu peste șapte secunde”. Înlocuiți culorile cu partide și secundele cu procente și aveți rezultatul.
Aceiași cu cei din Cabinetul Ciolacu I, doar spun și nu fac, iar ceea ce încearcă le iese prost. În parte fiindcă nu vor, cum ar fi cazul unei reforme radicale în administrație, în parte fiindcă nu știu. Pur și simplu habar nu au ce și cum să facă pentru a despotmoli căruța pe care tot ei au băgat-o în noroi. Și atunci, se împrumută, cârpesc, aruncă petarde ca să mai încețoșeze opinia publică – așa cum este cazul cu așa zisul nou proiect de regionalizare – trag de timp și speră să scape basma curată. Nu cred că vor reuși, nu le dau mai mult de șase luni.
