Paradoxul românesc… Am scris de atâtea ori despre eternul paradox românesc încât mi s-a cam făcut lehamite, însă nu trece o zi să nu apară încă o dovadă că suntem un popor paradoxal, cu pretenții exagerate, dar mai ales cu apucături de care ar fi bine să scăpăm dacă vrem să ajungem acolo unde avem pretenția că merităm. Ne lăudăm cu inteligența, dar suntem în coada clasamentului european la capitolul consum de carte. Românul e prea deștept să mai și citească; are idei tâmpite despre cărți și citit. Am pomenit odată de geniul care se lăuda că e mai deștept decât orice cărturar pentru că mintea lui e nealterată de citit; mintea lui gândește liberă de orice constrângeri.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Ne lăudăm că nimeni nu a reușit să ne supună de-a lungul timpului, dar ignorăm cu desăvârșire perioadele de dominație străină, care ne-au format o mentalitate de slugoi. Tunăm împotriva Uniunii Europene și plângem după vremurile când România era liberă și fericită. Nu zău… Chiar vă e dor de vremurile alea când cântam ode cu foamea în gât și orizontul ne era limitat doar la granițele țării? Se pare că da, ne e dor de acele timpuri, iar asta ar trebui să ne pună pe gânduri. Suntem conștienți de ceea ce avem și ce ne dorim? Se pare că da, doar că suferim foarte mult la capitolul asumare. Românului îi place să se laude, să-și asume ceea ce nu a făcut, dar când vine vorba de asumare… Dacă la nivelul societății apar reacții de dezaprobare, nu mai recunoaște nimeni nimic. Vă mai aduceți aminte de palatul lui Iohannis? După ce Recorder a făcut publică dimensiunea nesimțirii prezidențiale, nimeni nu știa nimic. Nu, noi nu știm nimic, probabil s-a întâmplat în altă parte. Alegerile au fost anulate pe motiv că s-au băgat rușii, dar până la anulare nu știa nimeni nimic, ceea ce e dubios rău de tot, nu? La fel cum dubios este învățământul superior. De ăla superior bine e vorba…
De ceva vreme internetul e inundat de teorii care de care mai fanteziste privind istoria românilor. E drept, în perioada comunistă, cea atât de dragă mai ales celor care nu au trăit-o, istoria era falsificată rău de tot. Pe atunci epoca de piatră purta numele de comuna primitivă, pentru că oamenii și-au dorit să fie comuniști încă de pe vremea când trăiau în copaci. Tovarășilor li se fabricase o biografie revoluționară neîntinată, iar personaje dubioase au fost promovate la rangul de eroi ai neamului. După ce l-au trimis pe Ceaușescu într-o lume mai bună, urmașii lui la cârma țării ne-au asigurat că biografia istorică va fi curățată de toată mizeria proletcultistă și, în sfârșit, o să putem citi istoria adevărată. Și ce istorie citim în ziua de azi? O istorie chiar mai contrafăcută decât pe vremea lui Ceaușescu. Triumfalismul cizmarului era pistol cu apă pe lângă ceea ce ni se servește azi. Nu-i vorbă, conspiraționiști nu sunt o invenție a zilelor noastre și nici a românilor, dar în Mioritica aberațiile prind ceva de groază. Și mulți dintre cei care stau în spatele unor inepții cât Casa Poporului se pot lăuda că au doctoratul în istorie, iar asta spune foarte mult despre calitatea învățământului superior din România. Mai zilele trecute mi-a picat în mână un articolaș de vreo cinci pagini, semnat de un „doctor” cu pretenții. Un material foarte sintetic și plin de idioțenii, de informații preluate din surse mai mult sau mai puțin istorice, dar fără urmă de analiză critică. Cine l-a pricopsit pe respectivul cu titlul de doctor, care, s-avem iertare, trage greu la cântar când e vorba de validat tâmpenii pe post de adevăruri istorice? Românii tind către extreme. Fie disprețuiesc omul cu carte, fie preiau pe nemestecate tâmpeniile emise de cel cu diplomă cu pretenții. Nu vorbim de un caz izolat, ci de un fenomen prea consistent pentru a fi ignorat. Prea mulți „doctori”, prea puține doctorate serioase; avem o droaie de impostori cu diplome în fruntea țării. Pentru că, în ziua de azi, studiile, inclusiv cele doctorale, presupun mai degrabă un efort financiar decât intelectual. Sita care ar trebui să separeu grâul de neghină e spartă rău de tot; numai cine nu vrea nu trece. Universitățile se laudă cu câți doctori au produs, dar nu am auzit ca vreuna să-și asume măcar un conspiraționist. Da, domnule, noi l-am făcut doctor, ne cerem scuze.
Cu un trecut distorsionat și un prezent plin de contradicții mai are rost să ne întrebăm dacă avem vreun viitor?
