La ora când le scriu, aceste rânduri despre ascensiunea fulminantă a ilustrului necunoscut Călin Georgescu pot fi pură speculație și nimic mai mult. Sunt însă absolut sigur că și dumneavoastră v-ați gândit serios la astfel de ipoteze. Este adevărat, la vot nu au fost boții de pe TikTok, ci românii, profund nemulțumiți de clica de politruci care au condus așa cum au crezut țara, uniți în PNL cu PSD de ambiția lui Iohannis, președintele absent, doritor de liniște, lux și plăceri personale și nu neapărat de liniște populară. Interesant este însă cine a manipulat și exploatat cu atâta pricepere nemulțumirea oamenilor, livrând mesaje aproape subliminale care au condus la un rezultat complet neplauzibil, în care un necunoscut intră în turul al doilea al prezidențialelor.
Prima ar fi cea cu implicarea serviciilor secrete ruse. Nimic mai simplu, o operațiune de asemenea anvergură poate fi pusă în operă numai de un actor foarte puternic, de nivel statal, plin de resurse, iar prin asta nu înțeleg doar bani, ci și specialiști foarte bine pregătiți, capabili să miște perfect controlat armatele de boți și să exploateze la maxim slăbiciunile rețelelor sociale. Acest lucru nu-l pot face influencerii cunoscuți, cel puțin nu la un nivel atât de ridicat.
Avantajul de a penetra un stat al Uniunii Europene și de a instala ca președinte un apropiat al Federației Ruse ar fi o lovitură serioasă sub centură aplicată democrațiilor europene care s-ar solda cu plasarea unui pion otrăvit în mijlocul occidentului, cu oprirea sprijinului pentru vecinii ucraineni și în general cu sabotarea oricăror decizii ale UE și NATO care necesită unanimitate. Orban de la unguri ar fi părut un pisoi cuminte față de un asemenea personaj.
Dacă s-a întâmplat una ca asta AEP, SRI, serviciile secrete ale armatei, serviciile de telecomunicații, Directoratul pentru protecție cibernetică, plus alte astfel de organizații, una mai tainică decât cealaltă, au, la rândul lor, de dat explicații serioase. Sau nu, pentru că și aceste instituții care, în teorie, ar trebui să protejeze statul român și cetățenii săi exact de asemenea ingerințe, sunt căpușate ca și toate celelalte instituții bugetare, de pile, rubedenii și amante, iar șefii sunt, așa cum este obiceiul pământului, numiți politic, lăsând competența deoparte în favoarea obedienței față de mâna care i-a așezat pe locul călduț în care se află.
Nu ar fi pentru prima oară când rușii fac așa ceva. Ne amintim doar de prima dată când a câștigat Trump în America, sprijinit masiv, zice-se, de prietenii din est. Brexit-ul este un alt exemplu arhicunoscut, dovedit cu implicare rusă. Iar într-un stat mafiot, cum a devenit federația lui Putin, este greu de crezut că Nașul, care se consideră actor global, nu încearcă să profite de orice slăbiciune, cât de mică, a sistemelor democratice din lume, pentru a-și urmări interesele obscure, imperiale.
O a doua ipoteză este ca toate acestea să se fi făcut chiar cu sprijinul prim ministrului candidat, adică Ciolacu. Nu uităm că ar fi putut să conteste alegerile, mai ales că diferența până la Lasconi era nesemnificativă. Ar fi putut să conteste și faptul că Georgescu a declarat că nu a cheltuit nimic în campanie, lucru evident, imposibil. Dar nu a făcut-o. Poate pentru că-i este frică de ce tsunami ar dezlănțui.
Așa cum știm cu toții, finala mult așteptată ar fi trebuit să o dispute cu Simion de la AUR, un meci precum cel în care protagoniștii au fost Iliescu și Vadim, singurul de altfel în care ar fi ieșit câștigător, pentru că ar fi mobilizat tot restul electoratului împotriva extremismului. E o ipoteză plauzibilă, Ciolacu a cheltuit pentru campania sa cât tot ceilalți la un loc, în jur de zece milioane de euro despre care se știe, pentru că orice astfel de campanie înghite și sume de care nu se mai află, donate de sponsori anonimi. Ar fi avut de unde să plătească firme care să-i bage contracandidatul favorit în turul doi, mai ales după ce Simion, aflat în pierdere de viteză, s-a dovedit un challanger neviabil, iar creșterea în popularitate a lui Lasconi însemna tot primejdie, pentru că i-ar fi putut sufla președinția. Nu ar fi fost primul astfel de blat, oare cu Iohannis și Dăncilă n-a fost la fel? Nu ar fi de mirare ca personajul nostru, combinatorul de Buzău, să-și fi aranjat apele în așa fel încât în mod asemănător să câștige și el la sigur. Se știe că a cumpărat televiziunile la kilogram, cu bani de la buget, aruncând în derizoriu presa tradițională a cărei vină este că s-a lăsat ademenită cu o mână de arginți, trădându-și în mod ticălos urmăritorii. Ar fi cumplit dacă am afla că de fapt Ciolacu ne-a dat pe mâna unui soi de vraci complet incoerent, cum bine l-a numit cineva, care are șansa să câștige puterea supremă în stat, să conducă armata și politica externă, doar pentru că nu i-au lui ieșit socotelile!
Dar ce e sigur într-o democrație, în afara faptului că o luăm de la capăt la fiecare patru, respectiv cinci ani? Și că, atunci când dai piept cu poporul, chiar dacă încerci să-l mituiești cu pensii și salarii ca să faci tot ce-ți tună mintea, în fața urnei de vot nimic nu este sigur.
