Despre firmele care au contracte cu statul s-a vorbit și încă se va mai vorbi multă vreme în spațiul public autohton, din moment ce, comparativ cu statele dezvoltate, jungla economică de la noi nu este defrișată ca prin alte părți. Poate cel mai mediatizat personaj din această zonă a contractelor cu statul este în aceste zile Valeriu Iftime, lider al PNL Botoșani și președinte al Consiliului Județean. Peste 7.800 de contracte au avut și au firmele coordonate de Iftime, ceea ce, trebuie să recunoaștem, nu este chiar de ici de colo. Dacă mai punem la socoteală și cele trei miliarde de euro care rezultă de pe urma acestor contracte, e limpede că avem de-a face cu o situație de-a dreptul ieșită din comun. Explicațiile acestei situații sunt mai multe. Unii cârcotași spun că totul se datorează apartenenței la oarece servicii, alții că masoneria e-n toate, iar alții că respectivele contracte sunt colorate politic. Neavând date concrete și dovezi clare, voi da la o parte aceste speculații și voi încerca în rândurile ce urmează să găsesc o altă perspectivă a acestui fapt. O perspectivă pe care fiecare român o are la îndemână, dar nu prea îi îngăduie partidul, orgoliul sau invidia să o analizeze la rece. Așadar, ce înseamnă un contract cu statul și ce consecințe are? E limpede pentru toți că statul este cel mai mare investitor de la noi, infrastructura din România fiind, în orice domeniu, deficitară. Dar ce e infrastructura? O definiție cât de cât concludentă se referă la două aspecte primordiale: 1. – Ansamblul elementelor care constituie baza tehnico-materială a unei societăți și 2. – Un sistem de relații între elementele fundamentale ale unui macrosistem (social). Drept urmare, se pot include în această infrastructură de la autostrăzi și până la computere, de la avioane și până la grădinițe. Adică bunuri materiale de care beneficiază orice om și care, fiind foarte scumpe, nu pot fi construite decât din fondurile de la bugetul de stat, noi neavând un Elon Musk sau un Bill Gates care să poată avea puterea economică de a realiza asemenea construcții. Și cine ar trebui să le execute? Chinezii, pakistanezii, rușii, americanii, austriecii? Categoric că nu! Sunt întru totul de acord ca firmele românești să fie lăsate să execute asemenea lucrări, ceea ce, după cum se vede, se întâmplă. Faptul că multe firme s-au specializat în asemenea lucrări nu înseamnă altceva decât viziune și curaj, întrucât acestea au investit bani grei în utilaje specifice, infrastructură proprie și personal calificat. Din acest motiv, la orice licitație, firmele care au fost serioase și au executat lucrări de bună calitate prin oameni capabili și utilaje performante i-au bătut la fundul gol pe aventurierii turci, spanioli, italieni sau ce-or mai fi fost ei care se înscriau în cursă doar pentru sumele uriașe de bani vehiculate, ei lucrând de fapt tot cu românași de-ai noștri. Și atunci, se pune întrebarea: nu e mai bine ca să avem în țară firme puternice, capabile de performanțe tehnice care să lucreze autostrăzi, extinderi de rețele de apă, construcții civile și ce o mai fi nevoie? Răspunsul este, evident, retoric. Că sunt în joc bani foarte mulți, e o chestiune care i-a sensibilizat pe politicieni. Astfel, ei au început să-și bage coada în mediul de afaceri, întrebându-se și ei, retoric, evident: de ce să stea banii noștri în buzunarele lor. Adică ale întreprinzătorilor. Și astfel, în multe zone din țară au apărut aceste mezalianțe între politruci și afaceriști, fapt care a dat posibilitatea sifonării unor uriașe sume de bani. Din punctul meu de vedere, consider afaceri și contracte dubioase cu statul doar acele tranzacții în care firme de apartament plimbă de colo-colo niște produse la prețuri exagerat de mari sau prestarea de lucrări și servicii efectuate pe sub masă, fără licitații corecte și fără transparență. În rest, lăsați-i să facă afaceri cu statul pe toți cei care au investit, s-au dezvoltat și s-au tehnologizat corespunzător pentru anumite lucrări. După cum bine știm noi botoșănenii, și fostul președinte al CJ Constantin Conțac a fost pus la zid pentru contractele firmelor sale cu statul. Dar cine ar fi putut executa lucrări pentru care firmele lui Conțac se prezentau „beton” la licitații, cu oameni bine pregătiți și utilaje moderne? Așadar, statul vine cu un uriaș front de lucru, cineva trebuie să-l adjudece și e normal ca firmele cu tradiție (musai românești!), cu lucrări la portofoliu și cu utilaje specializate să ocupe această piață. Restul e cancan politic!
Contractele cu statul și cancanul politic – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0

Deja ai votat!
Articolul precedent
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Exemplul personal – Virgil COSMA, jurnalist
În sfârșit, un film urmărit pe toată planeta și care stârnește valuri interminabile de comentarii, fiindcă ne privește pe toți, părinți, bunici și copii....
Editorial
Cel mai (ne)iubit dintre pământeni – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Se pare că, uneori, lucrurile se aranjează așa cum ar trebui. Evenimentele de la finalul anului trecut, care încă mai au ecouri în societatea...
Editorial
Piedone, comisarul cu … (k)armă – Dumitru MONACU, scriitor
Periplul moldav al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Piedone Popescu s-a lăsat cu amenzi mari, opriri temporare ale activității și mare panică...
Editorial
Justiție pe pauză – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Nu e zi în care să nu aflăm din presă despre tot felul de potlogari pe care justiția i-a scăpat de pedeapsă prin deja...
Editorial
Enigme deocamdată – Dumitru MONACU, scriitor
Pe perioada celor peste 35 de ani de pluripartidism românesc au existat oameni, partide, curente sau tendințe politice care s-au pulverizat în neant în...
Editorial
Când disciplina devine opțională și criza educațională românească – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Acum ceva ani, un românaș revenit din Spania pe meleagurile natale s-a declarat îngrozit de nivelul violenței din școlile românești. Păi dacă se întâmpla...
Editorial
Unde ne ducem? – Virgil COSMA, jurnalist
Prima vizită externă a președintelui interimar Bolojan, în afară de cea tradițională de la Chișinău - care nici nu ar trebui să fie socotită...
Editorial
Lecțiile neînvățate ne lasă repetenți – Cătălin MORARU, redactor șef
E important să înțelegem dacă am învățat ceva din lecțiile primite în ultimele luni, în materie de democrație sau de cât de repede poate...
Editorial
Proști, deștepți, frustrați și invidioși – Dumitru MONACU, scriitor
Încerc acum, după ce s-a tras cortina peste al doilea act al parodiei prezidențiale, să înțeleg ce i-au mânat în luptă pe susținătorii zeloși...
Editorial
Simulăm până reușim sau ne prefacem că reușim? – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Suntem în plin sezon de simulare a examenelor naționale. Săptămâna aceasta tocmai s-a terminat cu simularea Evaluării Naționale, iar săptămâna viitoare începe simularea examenului...
Editorial
Cozi de topor la … cozi de topor – Dumitru MONACU, scriitor
De când e lumea și pământul, stăpânirea unei nații de către alta a avut la bază suportul cozilor de topor. Adică, mai pe șleau...
Editorial
Impostură și oportunism – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Paradoxal, deși criza în care se zbate țara devine tot mai gravă pe zi ce trece, numărul celor care au pretenția că ne pot...
Editorial
Ofertă derizorie – Virgil COSMA, jurnalist
Pe măsură ce mitul salvatorului național s-a destrămat, fiindu-i scoase la iveală goliciunea de conținut și legăturile subterane cu marii artizani ai manipulării maselor,...
Editorial
Un accident cultural la viteză maximă – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Zilele trecute un românaș și-a trăit din plin cele câteva minute de celebritate, dar, având în vedere „realizarea” ce și-a adăugat-o în portofoliu, e...
Editorial
Cetățenii estici de la Vârfu Câmpului – Dumitru MONACU, scriitor
Tărășenia de la Vârfu Câmpului referitoare la eliberarea ilegală, pe bandă rulantă, a cărților de identitate românești pentru cetățeni aparținând spațiului ex sovietic nu...
Editorial
Captivi în zodia manipulării – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Privind la ce se întâmplă în jur, am ajuns să mă întreb dacă România a intrat în zodia manipulării sau, de fapt, nu a...
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6
°
C
12.6
°
10.6
°
73 %
2.1kmh
100 %
lun
12
°
mar
14
°
mie
9
°
J
6
°
vin
11
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
În sfârșit, un film urmărit pe toată planeta și care stârnește valuri interminabile de comentarii, fiindcă ne privește pe toți, părinți, bunici și copii....
EPIGRAMA ZILEI
Adeseori, ea îi spunea:
„Ești soare pentru mine, far...”
Iar el pragmatic, răspundea:
„Atunci tu ești panou solar!”
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...