Acum, când au mai rămas puține zile până vom merge la urne, poate e cel mai potrivit moment să privim în urmă. Pentru că doar înțelegând ce anume s-a întâmplat în ultimii treizeci și patru de ani vom reuși să mergem înainte. Poate că nu acum, pentru că oferta electorală, cu rare excepții, este sub orice critică, dar măcar mai încolo… Cum am ajuns aici? De ce suntem iar puși în situația de a alege între răul cel mare și răul foarte mare? De ce nu avem și noi de unde alege, deși avem liste și listișoare? Răspunsul trebuie căutat în ce s-a întâmplat când pe meleagurile astea s-au băgat sub brazdă semințele democrației. La ce recoltă au dat, putem spune că mai degrabă pomenitele semințe au fost îngropate fără nicio șansă să înmugurească; altceva s-a semănat și a rodit.
Acum treizeci și ceva de ani, când românii au trăit în câteva luni de zile toate revoluțiile care au modelat societatea occidentală, ultima lor grijă era să asimileze democrația. Cumva ciudat, dar cât se poate de românește. Eram deschiși la tot ceea ce venea din vest, la toate „mizeriile” capitalismului sălbatic, dar când cineva se oferea să ne învețe cu ce se mănâncă democrația, se și repezeau să-i reproșeze că nu a mâncat salam cu soia. Iar de mentalitatea asta de deșteptul pământului, care le știe pe toate mai bine decât oricine au profitat comuniștii grupați în jurul lui Iliescu. Le-a luat doar o noapte să se dezică de Ceaușescu și să schimbe blana de oaie comunistă cu cea de oaie democrată. De fapt, aceeași manta, doar că a fost întoarsă pe dos.
E drept că nu toți românii s-au lăsat prostiți de Iliescu, dar au fost prea puțini pentru a conta cu adevărat. Și în loc să ajute la conturarea democrației, cei mai mulți au îngroșat rândurile martirilor. Chiar dacă nu au putrezit în temnițe, au avut de suferit pentru că au luptat pentru o democrație adevărată, nu de spoială. Și, în toiul acelor mișcări produse de cei pe care gașca lui Iliescu i-a catalogat drept elemente reacționare, care vor să distrugă democrația, guvernanții au început să ceară liniște. Oameni buni, lăsați protestele, că nu e momentul acum. Avem nevoie de liniște, că vedeți și voi de nașpa e în țară. Moștenirea aia grea și dușmanii care vor să ne distrugă… Aveți răbdare, că trăim vremuri grele.
Le-a cam mers. Cei mai mulți dintre români strâmbau din nas când auzeau de proteste. De ce protestează studenții?! Ce, ei produc ceva? La muncă, să aibă carte de muncă și pe urmă să protesteze. Când minerii au pacificat Piața Universității s-au găsit destui idioți care să-i aplaude. Săracul Iliescu are nevoie de liniște pentru a implementa democrația și ăștia nu-l lasă… Consecințele le suportăm și în ziua de azi când, de fiecare dată când apar dezvăluiri de presă, cei de la butoane cer liniște pentru că altfel nu pot să lucreze. Faptele de corupție ale demnitarilor de rang înalt, abuzurile de tot felul, neglijența și chiar prostia crasă, toate acestea sunt ascunse sub perdele de fum mediatic pentru că aleșii au nevoie de liniște. O cer cu alte cuvinte, cu alte metode, dar esențialul e același ca acum trei decenii. Aleșii vor liniște, vor să-și dedice toată energia de care dispun pentru propășirea neamului românesc, așa că noi, prostimea, trebuie să facem liniște. Nu e cazul să vorbim despre corupție, despre creșterea taxelor și impozitelor după ce se vor vedea cu sacii în căruță. Nici pomeneală de ieșit în stradă – unde sunt protestele care ne-au scăpat de Dragnea? Mda, când scapi de Liviu și te pomenești cu Marcel parcă nu-ți mai vine să ieși în stradă. Așa că aleșii au parte de liniște. Și de așa ceva n-o să avem noi parte după ce îi vedem reînscăunați. Care e singura noastră șansă în condițiile în care listele de partid nu ne dau prea multe speranțe? Ce-ar fi să nu-i votăm pe cei care se cer reconfirmați? Știm deja ce le poate capul, de ce să-i mai votăm încă odată? Încercăm și noi cu ceva nou; nu se știe de unde sare iepurele. Deși trecutul ne arată că, atunci când e vorba de alegeri și aleși, tot timpul e loc de mai rău. Iohannis, de pildă…
