Mă distrează la culme dihonia așezată pe încrengătura uselistă. Pasămite, Ciolacu și Ciucă sunt atât de sfădiți și cătrăniți, încât nici nu-și mai vorbesc. Gata alianță, gata colaborare spun ei, minciuni de adormit electoratul, spunem noi. Pentru că, dacă într-adevăr exista o zavistie așa de mare între pesediști și peneliști, atunci ori liberalii trebuiau să părăsească in corpore pupitrele cu butoane, ori pesediștii să-i arunce peste bord pe galbeni. Dacă s-ar fi întâmplat aceste lucruri și dacă cei doi apăreau în fața mulțimii și promiteau solemn (vorba vine!) că după alegerile generale nu vor mai face nicio alianță (cum ar fi fost, de altfel, normal!) atunci da, divorțul lor a fi căpătat niște nuanțe de … consumare, adică invers cum se consumă căsătoria. Ceva gen asemănător cum se mulge vaca și … invers, dacă știți gluma aceea porcoasă. Dacă nu știți, nu-i nimic, tot acolo e! Adică prezidențiabilii o fac acum pe-a mironosiții și supărații probabil pentru a gusta după alegeri bucuria împăcării prin luna de miere măsurabilă taman cu unitatea aceea specială de timp, numită mandat! Și dacă am amintit de prezidențiale, atunci trebuie neapărat remarcată evoluția conului Marcel de Buzău care, fără exagerare, îi bate la fundul gol pe toți ceilalți contracandidați. Contrar uzanțelor din partidul criptocomunist cu limbaj de lemn care a fost PSD, Ciolacu are un discurs de pus la rană. El vorbește pe limba tuturor românilor, spune lucrurilor pe nume, dar mai ales, cel mai important pentru culegerea de voturi, spune fără să clipească tot ce și-ar dori românul. Că de la fapte la vorbe (sau invers, după cum chiar el declara!) este o cale lungă tare, este o altă poveste. Cert este că ușor-ușor, Ciolacu punctează și, după toate probabilitățile, va ajunge la Cotroceni. De acolo, din cuibul de cucuvele, neadaptați, șmecheri sau aroganți pretențioși (nu am făcut altceva decât să trec în revistă tot regnul … prezidențial care și-a găsit culcuș la palat) Ciolacu cel iscusit la vorbe va fi nașul unei noi variante de USL, cu premier rotativ și cu același aparat administrativ din care nu vor lipsi prietenii liberali. Adică dușmanii de moarte azi vor deveni după alegeri prietenii de viață de mâine! Și așa se vor mai duce pe copcă încă patru ani după care ciclul se va repeta. Se legitimează astfel în România o guvernare constantă și sigură care alungă cât colo ideea de pluralism politic. Singura modalitate de a schimba ceva în viitorul apropiat ar fi revolta populară, dar nici un asemenea procedeu nedorit nu va putea fi pus în practică având în vedere modul în care sunt răsfățate în privilegii instituțiile de forță și justiția. Polițiști, jandarmi, militari, sepepiști, sereiști flancați de procurori și judecători îmbuibați toți cu lefuri babane și drepturi din belșug vor face scut viu în jurul lor și îi vor strivi pe eventualii contestatari mai ceva precum strivește un bocanc o râmă după ploaie. Așadar, această modalitate de a dărâma edificiul acesta strâmb și păgubitor pică din start. Pe cale democratică de asemenea, nu se mai poate face nimic. O coaliție între celelalte partide este imposibil de realizat, întrucât mulți lideri ai acestor partidulețe sunt puși taman de ei, cei de la butoane, iar rolul lor nu este altul decât de a asigura … nealinierea. Sub masca unei independențe absurde și a păstrării identității lor nealterate (sic!) liderii partidulețelor nu vor face niciodată corp comun, nu se vor situa niciodată de aceeași parte a baricadei, adică împotriva celor două partide care acum se ceartă de mama focului! Suntem așadar prizonieri în propria noastră țară și singura modalitate de a evada este de a pleca către alte zări. Pentru că în ultima vreme, nu mai pleacă afară românii cu foamea în gât, ci cei care au remarcat că respectul autorităților față de cetățean respectă principiul vaselor comunicante, adică este la fel de mic precum al cetățenilor față de autorități. Parafrazând doi mari scriitori din secolul al XIX-lea, pot spune fără a greși că „Viitor de aur țara noastră are / Și prevăz prin secoli a ei …depopulare.” (D. Bolintineanu), în pofida faptului că ideal ar fi fost ca „Iarba rea din holde piară / Piară dușmanii din țară / Să rămânem singuri-cuci / Fără hoți și politruci…” (Vasile Alecsandri). Concluzia acestor rânduri este evidentă și ne duce în lumea filmului: „Fără scăpare”, adică!
