De multă vreme România o duce bine doar în declarațiile guvernanților și eventual în statisticile măsluite. O practică de pe vremea lui Ceaușescu, când se obțineau producții record la hectar și la ce unitate de măsură mai era disponibilă. Pe hârtie totul arată bine, la televiziunile de partid nici nu mai e cazul să pomenim cum arată situația, însă realitatea vieții de zi cu zi e tot mai zdrobitoare. Infrastructura rutieră e deficitară, cea feroviară stă mai rău decât pe vremea Geniului Carpaților. La spitalele alea regionale, promise odată la patru ani, nu s-au turnat nici măcar fundațiile, chiar dacă studiile de fezabilitate au mâncat bani cât să ajungă pentru construcția a zece spitale, nu doar câte promit cei care vor încă un mandat, deși în precedentul n-au făcut nimic.
Din păcate, se știe că tot timpul e loc și de mai rău. Și mai rău va fi după alegeri, deoarece urmează patru ani de „pace” lipsiți de bătălii politice în care electoratul să aibă un cuvânt de spus, astfel încât cei care vor umfla potul în decembrie vor putea să facă ce le trece prin cap și abia cu câteva luni înainte de alegerile din 2028 se vor întoarce către popor. Știți, trebuie să continuăm schimbarea, să relansăm România și altele cu care deja ne-au obișnuit.
De fapt, situația e atât de nașparlie încât aleșii au început să ia măsuri nepopulare chiar înainte de alegeri, ceea ce nu le prea stă în fire. Finalul anului trecut a venit cu limitarea facilităților pentru angajații din construcții, industrie alimentară și agricultură. După ce au bătut toba că avem nevoie de facilități pentru a asigura resursa umană din domeniile amintite, aleșii s-au răzgândit și dat cu limitare, ceea ce a înghețat piața muncii pe domeniile respective. Era de așteptat, așa cum era de așteptat ca salarizarea la gri să devină regula și nu excepția.
Însă, în loc să ia măsurile care trebuie, deștepții de la butoane s-au gândit că nu e cazul să meargă pe jumătăți de măsură. Astfel, în august, BNR, prin vocea lui Mugur Isărescu, a propus eliminarea facilităților fiscale pentru „unele categorii de angajați”, iar tema a tot fost reluată de presa de partid care se străduiește să inducă în capul oamenilor ideea că „nu e echitabil”. Nu e echitabil ca unii să plătească toate dările deși sunt plătiți cu salariul minim, iar alții să beneficieze de facilități doar pentru că, dacă acestea ar fi eliminate, sectorul de activitate s-ar duce la vale rău de tot. Agricultura, spre exemplu…
Deci eliminarea facilităților pentru angajații din anumite sectoare nu are legătură cu incapacitatea aleșilor de a guverna țara asta, ci doar cu „inechitățile sociale”. În fond, facilitățile fiscale nu sunt mare chestie, doar scutirea de plată pentru impozitul pe venit. Angajatorul plătește același salariu, dar statul încasează mai puțin, iar angajatul ia în mână mai multe parale. Dacă se elimină facilitățile, menținerea aceluiași salariu pentru angajat se face exclusiv prin efortul angajatorului, ori asta nu prea pare posibil. Nu în condițiile economice asigurare de guvernarea haotică.
Ne place sau nu, treaba asta cu inechitatea este relativă; sunt sectoare în care asigurarea unui salariu decent și, implicit, atragerea de lucrători, se pot realiza doar cu sprijinul statului, ori s-avem iertare, la cum te sprijină statul român… De ce vorbesc jurnaliștii aserviți de inechitatea adevărată? De ce nu vorbesc despre pensii speciale și salarii enorme, încasate de năimiții statului cu zero priceperi și zero abilități, doar pentru faptul că au pe cineva în spate? Acolo e inechitatea, la judecătorii care se pensionează înainte de cincizeci de ani cu pensii care depășesc salariul unui profesor aflat la final de carieră și asta pe la șaptezeci de ani. La noii securiști care primesc beneficii peste beneficii atât cât sunt în activitate, cât și după. Lista poate continua destul de mult deoarece singura ispravă cu adevărat notabilă, dar cât se poate de detestabilă, a celor care au condus România în ultimele decenii e reprezentată doar de moșirea unor categorii de privilegiați plătiți cu salarii imense, mult mai mari decât în țările cu economie adevărată, nu surogat cum e cea de pe meleagurile mioritice.
