Ion Țiriac, Ion Cristoiu, Paula Iacob, Marcel Vela, Marian Oprișan, Andrei Marga, Sorin Ovidiu Vântu, Miron Cozma, Mugur Isărescu, Mugur Mihăescu, Viorel Cataramă, Gheorghe Turda, Ion Besoiu, Ducu Bertzi, Dan Puric, Bogdan Chireac, Doina Levința, Grigore Leșe, Sorin Roșca Stănescu, Ionel Arsene, Șerban Mihăilescu,Gigi Nețoiu, Irinel Columbeanu, Marian Munteanu, Felix Stroe, Nelu Tătaru sunt niște nume atât de cunoscute printre români, încât nu cred să existe decât niscaiva ignoranți care să nu le știe. Ce au ei în comun? Vă explic imediat. Există o pagină de Facebook intitulată „Memorialul Luptătorilor Anticomuniști” unde, alături de mulți alții, aceste personaje sunt prezentate cu nume de cod, drept colaboratori focoși ai Securității. Cumva, ei sunt din start răstigniți pe crucea nației române ca fiind niște trădători, torționari sau pur și simplu, profitori. Deși nu am niciun grad de simpatie față de instituția mai sus menționată, sunt nevoit sau, mă rog, mă simt obligat să le ofer unora dintre aceștia, niște circumstanțe atenuante, diferite de la caz la caz, circumstanțe care, din păcate, nu prea sunt luate în considerare atunci când avem de-a face cu turnătorii dovediți. Nu cunosc ce și cât au „ciripit” cei nominalizați, dar eu cred că o diferențiere între ei ar fi trebuit făcută înainte de a-i cataloga de-a valma drept colaboratori ai Securității. Pentru că una este să atenționezi (în scris, verbal sau știu eu cum) instituțiile abilitate ale statului despre fapte antisociale ce ar urma să producă rău unui om sau unui grup de oameni și cu totul alta despre persoane care spuneau bancuri cu Ceaușescu, ascultau „Europa Liberă” sau nutreau sentimente dușmănoase față de regimul de tristă amintire. Se cunoaște foarte bine cazul Monei Muscă, politiciana care, din postura de cadru didactic universitar, întocmea note informative despre studenții străini (în special din lumea arabă) care studiau în România. Din punctul meu de vedere mi se pare ceva foarte normal, în orice stat din lume, străinii fiind puși sub observație atunci când sejurul lor pe respectivele meleaguri durează ceva timp. Și apropo de alte state și de așa zișii ciripitori, să nu uităm că în Germania, în SUA, dar și în alte multe țări, cetățenii pun mâna pe telefon și informează autoritățile în orice situație când li se pare nefirească atitudinea sau acțiunea unui individ sau a unui grup de indivizi. Este aceasta turnătorie? Eu nu cred, mai degrabă mi se pare a fi o formă corectă și eficientă de civism. Cât despre turnători, de când e lumea și pământul, diriguitorii de nații și-au încropit rețele de iscoade, de ciripitori și de filatori. Așa funcționează serviciile secrete și niciodată în lumea asta așa cum este ea conturată astăzi, nu va fi altfel. Pentru a nu fi înțeles cumva greșit, revin cu specificația că una e să-ți ajuți politic patria și cu totul alta, administrativ. Cei care au întocmit note informative pentru a-și divulga cunoscuții, prietenii sau chiar membrii familiei că nutresc sentimente neprietenoase față de regimul politic, da, sunt niște trădători, niște nesimțiți, niște ariviști, niște oportuniști, niște paria ai societății. Aceștia trebuie să poarte cu legitimitate titlul de turnători, de ciripitori sau de colaboratori ai torționarilor. Deschid o paranteză și vă reamintesc că în timp ce victimele torționarilor zac de multă vreme în pământ, criminalii primesc pensii speciale și se bucură din belșug de noua societate împotriva căreia au luptat și au prestat pe perioada serviciului! Dar asta e o altă latură a nedreptăților care abundă în țara noastră. Revenind la subiect, oricâtă ură și oricât dispreț am avea față de Securitate și cei de pe strada lor, trebuie să fim realiști și să nu-i băgăm pe toți în aceeași oală. Nu știu dacă au fost securiști buni și securiști răi, dar colaboratori sunt sigur că au fost și într-un fel și în altul. Pe de altă parte, credeți că astăzi, instituția redenumită SRI nu se folosește de colaboratori? Fiți siguri că da, ba mai mult, tare cred că numărul lor nu a scăzut față de perioada comunistă. Doar naiv să fii să nu crezi că în orice instituție, entitate, organizație nu există infiltrați. Ba în multe dintre aceste situații „sursa” se află chiar la capătul … lanțului trofic, adică pe fotoliul pufos de șef. Se știe de altfel că, cu cât urcăm mai sus în administrație (ierarhic, vorbind!) întâlnim o sumedenie de acoperiți care colaborează cu serviciile. Repet, nu este un lucru rău atâta vreme cât prin „ciripiturile” lor se blochează fapte sociale, fraude, crime, atentate sau alte asemenea parascovenii. Ceea ce mă miră în cazul serviciilor este discreția exagerată de care dau dovadă liderii lor în sensul că, din când în când, ar trebui să prezinte opiniei publice, statistic (evident, fără nume, locuri sau cazuri concrete!) rezultatele muncii lor, dar și ale colaboratorilor. Că rapoarte, prezintă cu vagoanele, zilnic, ba prefecților, ba șefilor de CJ (la nivel local), ba marilor ștabi la nivel central.
