Dacă la nivel local liberalii au venit cu o ofertă demnă de luat în seamă și chiar vor să facă treabă, nu același lucru se poate spune și despre ceea ce se întâmplă la nivel central, unde toate manevrele duc cu gândul la niște marinari zănateci – da, o aluzie cât se poate de directă la un anume marinar – care, în loc să pompeze apa care le-a inundat corabia, se întrec în a da găuri sub linia de plutire. Practic, prin ultimele manevre, PNL își joacă soarta la păcănele doar pentru a asigura viitorul unui singur om: Iohannis.
Dacă acum zece ani Iohannis era considerat omul potrivit, capabil să schimbe mentalitatea politică și să accelereze parcursul european al României, în momentul de față nu mai este nici măcar umbra-umbrei acelui neamț providențial. Puține personaje politice au reușit să-și atragă atâta ură, atât de mult dispreț din partea populației. Până și Ceaușescu, în vremurile lui de „glorie”, avea mai mulți simpatizanți sinceri decât Iohannis, prin urmare candidatura acestuia la Senat pe listele PNL nu numai că nu o să asigure liberalilor impulsul de care au nevoie, dar e genul de piatră de moară din cauza căreia riscă să nu atingă pragul electoral. De ce-și sabotează cu atâta inconștiență viitorul politic în loc să continue reforma care, iată, vine din teritoriu – Oradea, Botoșani – și nu de la centru?
O parte din răspuns este legată de disperarea liberalilor de a-l scoate președinte pe Ciolacu; trebuie să întoarcă serviciul de acum cinci ani, când pesediștii i-au opus-o lui Iohannis pe Veorica, singura care putea să piardă alegerile în fața neamțului. Serviciu contra serviciu, dar și nădejdea că, dacă sunt cuminți și joacă așa cum li se cântă, vor prinde iar loc la butoane. Și-au primit prima rată din răsplată la europarlamentare, când lista comună i-a săltat pe liberali peste pragul electoral – doar nu-și imaginează cineva că Rareș Bogdan a acționat ca o locomotivă de partid. Urmează lichidarea, dar asta o vor primi după ce Marcelașul cel Viteaz se va instala comod la Cotroceni. Ori asta s-ar putea să nu se întâmple dacă ostașul ajunge în finală.
Fără doar și poate, candidatura lui Iohannis la Senat e odioasă. Individul și-a bătut joc de români în ultimul hal și continuă să o facă cu un dispreț total față de legile țării și angajamentele pe care și le-a luat în fața românilor. E drept, nu putea să facă chiar tot ce a promis, dar transparența agendei prezidențiale, a cheltuielilor instituției nu depindeau de factori externi; totul a stat în puterea și dispoziția lui Iohannis. În loc de transparența promisă (și absolut necesară) președintele a secretizat și mai rău cheltuielile și singura explicație oferită de dulapul săsesc a fost „Așa este legea”. Păi legea, s-avem iertare, cine a cerut-o și cine a promulgat-o?
Dacă în primul mandat comunicarea prezidențială a mai fost cum a mai fost – știți ce poreclă și-a luat pentru asta -, în cel de-al doilea aroganța a fost cuvântul de ordine. Solicitările presei au fost tratate cu sictir și președintele nu a făcut niciun efort să ascundă că e deranjat de „nesimțirea” jurnaliștilor. Însă când au început să apară zvonuri privitoare la o candidatură la Senat pe baza unei legi care amintește de manevrele lui Iliescu, candidat la Cotroceni deși nu era membru de partid, administrația prezidențială a venit cu o precizare care nu obligă la nimic. Președintele își va duce la bun sfârșit mandatul. Un răspuns și cam atât. Genul de răspuns care e minciună prin omisiune. Conform proiectului de lege emanat de liberali, președintele în funcție poate candida fără să renunțe la mandat.
Evident, manevra asta numai bine nu le face liberalilor. După ce vreme de zece ani Iohannis a înșelat speranțele românilor, cum le-ar fi acestora să-l vadă președinte la Senat? Ce poate fi mai umilitor pentru români decât asta? Poate doar modificarea legii în beneficiul unui singur om – că tot se practică – și să-i ofere posibilitatea să susțină mandate fără număr. Dar poate că asta ar fi soluția ca individul să dispară din peisajul politic. Pentru că cine l-ar mai vota pentru un nou mandat? Dacă, ipotetic vorbind, românii ar trebui să aleagă în turul doi între Iohannis și o coadă de mop, am avea cinci ani de liniște și pace. Câte pretenții poate avea o coadă de mop?
