vineri, septembrie 20, 2024
AcasăEditorialEfemera bucurie a pensionarilor - Dumitru MONACU, scriitor

Efemera bucurie a pensionarilor – Dumitru MONACU, scriitor

Despre reforma din sistemul de pensii, sau marea recalculare cum i se mai spune, s-a vorbit atât de mult (și încă se mai vorbește), încât dacă am aduna toate materialele din presă și le-am pune cap la cap, ne-ar trebui câteva vieți să le parcurgem. Din acest motiv, dar și din altele legate de suprasaturația mediatică a cetățeanului captiv, adică pensionar, nu voi trece decât tangențial pe lângă subiectul expus, adică recalcularea pensiilor. Da, este foarte adevărat, s-au reparat niște greșeli, s-au eliminat niște erori grave, numai că la ce haos (încă!) mai există în sistem, consider eu că ar fi de bun simț ca ambele partide care se bat cu cărămida în piept că au făcut și au dres, să roșească (sau, mă rog, să … îngălbenească) și să lase ciocul mai mic. Mai ales că anomaliile din sistem ies la suprafață mai ceva precum coșurile și buboaiele adolescentine. Unul dintre aceste coșuri a fost mediatizat mult în ultima vreme și se numește Toni Greblă. Altul, Renate Weber și lista continuă cu magistrați care sunt efectiv năclăiți de parale de un stat netrebnic, nesimțitor, părtinitor și indiferent. De altfel, problema pensiilor speciale nu este nici nouă și nici necunoscută. Adevărata reformă a pensiilor ar fi trebuit să aibă drept punct incipient tocmai acest buboi. Dar problema cea mai mare cu care pensionarii vor da piept nu se numește nici „pensii speciale”, nici erorile de calcul și nici algoritmul după care acestea s-au calculat. Să nu uităm că suntem în an electoral și prețurile pe piață sunt încă rezonabile, în sensul că nu cresc chiar ca Făt Frumos din poveste, ci așa, mai discret, mai cu măsură, cum s-ar spune. Problema uriașă va apărea după data de 1 ianuarie 2025, când pensionarii vor constata că bănuții primiți în plus la pensie nu acoperă sub nicio formă marile creșteri de prețuri începând cu energia, combustibilii și terminând cu produsele alimentare. Vor urma așadar creșteri uriașe de prețuri, dublări, triplări sau poate chiar mai ceva decât atâta, astfel încât bucățica aia de pensie în plus va apărea în piață ca fiind un fir de nisip în fața valului. A valului de scumpiri, evident! Așadar, dragi pensionari care ați avut orgasm că vi s-a mărit (pensia, desigur!) de 1,5 sau chiar de 2 ori, bucurați-vă și savurați momentul la maxim în aceste două-trei luni care ne mai despart de 2025. Pentru că absolut toți actorii din piață vor jindui la buzunarele voastre animați de un singur gând machiavelic și perfid: cum să stea banii lor în buzunarele voastre? Astfel, zarzavagioaica va mai adăuga un leu la legătura de pătrunjel, la benzinării prețurile nu vor mai începe nicicum cu cifra 7, pâinea va costa dublu, energia electrică, gazul și apa, așijderea. Și dacă tot am pomenit de apă, îl somez public pe Valeriu Iftime să facă tot ce se poate pentru eliminarea din facturile companiei de apă a acelor diferențe de consum pe scară care încarcă nota de plată a omului corect și o … descarcă pe a celui incorect. Or fi niște reglementări aiurea-n tramvai, dar din moment ce afectează buzunarul consumatorilor corecți, aceste prevederi trebuie amendate și aduse în sfera normalității. Revenind la temă, această toamnă nu este altceva decât liniștea dinaintea furtunii. Dacă acum toți politrucii sunt trup și suflet cu alegătorii, după 1 ianuarie nu vom mai reprezenta pentru ei nici măcar celebrul floc în calea … mașinii de tuns! Așadar dragi pensionari, bucurați-vă la maxim în aceste ultime luni ale anului de marea recalculare întrucât, repet, de la anul, va bate din nou vântul prin buzunarele voastre. Cât privește zonele politice, sfatul meu este să nu cedați cumva ispitelor de a vă închina la idolii de carton care apar la televizor și vă reamintesc din minut în minut că datorită lor aveți pensia mare. Nu au niciun merit, ba din contră! Dacă au fost atât de aplecați asupra pensionarului român, de ce nu au făcut acest lucru în 2012, când dispunând de o majoritate covârșitoare și cam de aceleași minți crețe, puteau să promoveze la pas legea recalculării. Știu, e bine și acum, niciodată nu e prea târziu. Dar de ce cu o așa întârziere? Au așteptat poate să se mai subțieze lotul seniorilor sau ce? În concluzie, reprezentanții celor două partide monopoliste vor încerca să vă smulgă votul venind în fața domniilor voastre cu textul deja ruginit și uzat că „noi v-am recalculat și mărit pensiile”. Și chiar dacă ar fi așa, parlamentari, consilieri, miniștri și alții de teapa lor pentru asta au primit lefuri babane, sporuri și alte privilegii! Pentru asta au fost puși de către popor în funcții! Nu pentru a ne minți, păcăli sau amâna la nesfârșit problemele stringente ale nației! Asta e realitatea, dragi pensionari. Aveți destulă minte și experiență de viață pentru a nu mai cădea ca drona-n Tulcea în capcanele și lațurile lor arhicunoscute și neschimbate de peste trei decenii…

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
câțiva nori
7.2 ° C
7.2 °
6.6 °
92 %
2.8kmh
15 %
vin
21 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
26 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O poză ce ilustrează perfect traficul din Botoșani

EDITORIAL

România a trecut de la o extremă la alta. După seceta cumplită, care a compromis culturile agricole, au venit codurile roșii de precipitații și...

EPIGRAMA ZILEI

Sus, pe...cerul țării mele Găsești astăzi, pe alese, O puzderie de stele Și de trese... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...