Pe vremea când eram în liceu, una dintre pramatiile locale a bătut câțiva elevi din internat, ceea ce a atras reacția părinților și a obligat la așa ceva și conducerea liceului. Părinții victimelor nu au fost mulțumiți de măsurile luate, astfel că au cerut directorului să fie ceva mai ferm. Directorul, un individ mărunt din toate punctele de vedere, s-a grăbit să-i pună la punct pe nemulțumiți: „Dom’le, și-a cerut scuze, ați înțeles?! Ce vreți mai mult de la el?”
În ultimele zile m-am gândit foarte mult la acel episod nefericit, dar cât se poate de reprezentativ pentru mentalitatea unora dintre trăitorii pe aceste meleaguri. Asta pentru că s-au rostit prea multe scuze. S-au citit scuze de pe foaia de hârtie, s-au cerut scuze în numele altora și, mai ales, s-au cerut scuze publice.
Personal, sunt de părere că scuzele nu se cer prin intermediul presei, ci se cer între patru ochi doar de la persoana vătămată. Asta pentru că, la un moment dat, scuzele devin parte a unei alchimii malefice care transformă victima în personaj negativ. Scuzele citite de pe foaie, cu presa de față sau cerute pentru alții deși nu ți-a cerut nimeni să faci asta sunt mai rău decât un act formal, care nu ajută cu nimic, sunt de-a dreptul odioase, deoarece, dacă sunt cerute prea multe scuze și nu sunt acceptate, se vor găsi destui care să arate cu degetul și să judece. Chiar atâta răutate, să nu-l ierți pe cel care ți-a greșit? Doar îți cere scuze, regretă că ți-a făcut rău. Și uite, sunt atâția oameni mari, oameni cu greutate, care își cer scuze pentru ceva ce n-au făcut și tu…
Mda, exact ca acum trei decenii, semn că n-am evoluat prea mult. Și-a cerut scuze, dom’le, ce vrei mai mult? Dacă nu accepți scuzele înseamnă că, din anumite puncte de vedere, ești chiar mai rău decât vinovatul, nu ești victimă, ești doar o chitră nenorocită care a primit ce a meritat. Acesta este, de fapt, mesajul de ecou al scuzelor neacceptate. Să ierți pe cel care ți-a greșit e văzut ca o datorie creștină, e dovadă de superioritate morală, dar apare o mare problemă superioritatea asta morală îți este impusă, nu se așteaptă de la tine să întorci și celălalt obraz, ci ți se impune să faci asta. Pentru că, dacă nu o faci, ești rău…
Cam acesta este rolul scuzelor în societatea românească atunci când sunt prea publice, prea insistente și deloc spuse din inimă. Scuzele sunt cuvinte goale cât timp nu sunt însoțite de măsuri reparatorii, de reacții adevărate din partea autorităților. Nu e greu să ceri scuze; sunt doar niște cuvinte deja rostite de alții, trebuie doar să adaugi niscaiva patină personală. Când le citești de pe foaie sunt mai rău decât un act formal, sunt un reproș la adresa celui aflat în suferință pentru că tu nu ți-ai făcut datoria. Când îți ceri scuze în numele altora și o mai faci și prin intermediul presei, nu vorbim de scuze sincere, ci de presiune și încercarea de a sublinia că tu contezi, ești cineva, încerci să scoți notorietate și validare din nenorocirea altora. Asta faci, de fapt, nu ajuți pe cel nedreptățit, nu îndrepți pe cel vinovat, dimpotrivă, inversezi rolul prin manipularea opiniei publice profitând de mentalitatea deficitară și educația precară a românilor care, culmea, se cred buricul pământului, cei mai inteligenți și mai deștepți trăitori de pe planetă, cei mai îndreptățiți să judece. Și-a cerut atâta lume scuze de la el și el… Hai, lasă-mă…
Scuzele fără măsuri reparatorii, rostogolite în spațiul public prin intermediu media sunt mai rău decât cuvinte goale, sunt dovezi ale lipsei de empatie, ale micimii sufletești, ale lașității fără egal. Prea puține lucruri sunt mai josnice decât să „te scoți” mimând regretul și forțând victima să te ierte, deoarece știe că, în caz contrar, imaginea ei va fi mai rea decât a ta. Agresorul a greșit, e omenește să greșești, dar nu e omenește să ții ranchiună, să nu ierți, să nu dai mâna cu cel care te-a agresat. Apropo, încă o armă din arsenalul directorașului de liceu de care am pomenit la început. Nu doar că l-a pus pe agresor să-și ceară scuze, dar le-a forțat pe victime să dea mâna cu acesta. Chipurile, să pecetluiască împăcarea și să obțină iertarea. Din punctul lui de vedere, problema era rezolvată. Cam așa și azi, nu?
