Într-o țară civilizată, Marian Vanghelie ar fi fost un ilustru necunoscut, deoarece n-ar fi avut nicio șansă la parvenirea politică pusă la dispoziție de România. Pe meleagurile mioritice, Vanghelie nu e doar unul dintre milionarii îmbogățiți din afaceri oneroase tolerate de autoritățile statului, dar a devenit și personaj de folclor, „primarul care (nu mai) este” a făcut efectiv carieră cu perlele gramaticale și conjugarea verbului „a fi”. Mda, într-o țară civilizată, Vanghelie ar fi un personaj obscur, băgat în seamă de cel mult organele fiscale – asta dacă și-ar permite să facă evaziune. În România e genul de individ din care simt nevoia să citez atunci când văd haosul din sistemul de învățământ. „Când ne întâlnim ne trezim ca la Spitalul 9, unii încarcă și alții descarcă în aceeași mașină”. Cam asta e impresia pe care o lasă Marea Renovare a școlilor din România.
Nu știu cât de mult o să-i „bucure” vestea asta pe părinții din Botoșani care și-au văzut copiii relocați la alte școli sau puși în situația de a învăța în trei schimburi (cine naiba are chef de învățat de la ora 5 până la 10 seara?), dar harababura care i-a dat peste cap nu e valabilă doar în orașul lui Eminescu. În țară sunt peste 900 de școli care se confruntă cu probleme similare, elevii fiind mutați la alte unități de învățământ pe motiv de șantier în lucru. Care sunt motivele pentru care școlile nu au fost reabilitate până la revenirea elevilor la cursuri? Întârzieri la plata lucrărilor, ceea ce i-a făcut pe mulți constructori să-și ia jucăriile și să plece acasă, multe lucrări au ajuns la firmele de partid care nu au muncitori și nici cui să subcontracteze lucrările.
Practic, unii încarcă și alții descarcă în aceeași mașină, vorba lui Vanghelie. În România sunt câteva zeci de școli, poate chiar sute, care au fost reabilitate sau chiar construite de la zero și închise, unele fără să vadă picior de elev. Sunt în conservare pentru eventualitatea că, la un moment dat, românii vor reveni buluc în țară, așa cum au plecat. Asta e justificarea unora dintre cei care construit școli într-o veselie fără să țină cont că nu mai are cine să le treacă pragul. Dacă, la un moment dat, se vor hotărî românii să vină acasă, unde o să învețe copiii lor? Ca să vezi, câtă grijă pentru viitor…
Sunt bani pentru construcția de școli gata închise, dar nu și pentru reabilitarea celor care mai au elevi. Ciudat? Mai degrabă e România pură, în care – vorba lui Vanghelie – unii încarcă și alții descarcă în aceeași mașină. Fiecare cu ce știe, cu ce-l doare, pe prea puțini îi interesează soarta beneficiarilor direcți ai sistemului de învățământ. Cine are de învățat învață oriunde, așa ni s-a tot spus. Nu contează școala, profesorii și programa școlară, contează că vrei să înveți. Dacă vrei să înveți, înveți oriunde și oricum.
Având în vedere numărul mare de școli aflate în reabilitare, era chiar așa de greu ca Ministerul să amâne cu vreo două săptămâni începerea cursurilor? E drept că, la cum se prezintă situația, nu ne putem aștepta la minuni în câteva zile, de vreme ce constructorii au avut la dispoziție câteva luni să-și facă treaba și nu au reușit, dar cât timp în unele școli cursurile au început cu „Săptămâna Altfel” e clar că se putea lăsa cu amânare. Mult lăudatele microbuze școlare, care ar simplifica transportul elevilor la școala unde au fost relocați sunt utile, doar că nu prea există în teren, se lasă și astea așteptate. Unii primesc fonduri pentru a construi școli doar pentru a le închide, alții nu au bani nici să văruiască școlile în care se învață în trei schimburi. Nu există un plan general coerent, o analiză de nevoi, fiecare face ce-i trece prin cap cu consecințe catastrofale, iar toate acestea se petrec în România Educată, proiectul de țară eșuată al președintelui Iohannis, care la bază e profesor, unul care a fost în stare să adune șase case exploatând cu nesimțire precaritatea educației oficiale. Putea să facă ceva pentru învățământ având în vedere că provine din sistem și-i cunoaște toate nevoile? Putea, dar mult mai simplu a fost să livreze ghinion.
