Dintre toate formațiunile politice care s-au tot perindat pe la conducerea țării în ultimele trei decenii și ceva, pot spune că doar PSD-ul nu mi-a înșelat așteptările. Am simțit încă de la început că de la comuniști, indiferent sub ce siglă și-au făcut mendrele, nu poți avea așteptări, așa că nu prea au avut ce să-mi înșele. Că s-au numit FSN, PDSR, PSRD și cum și-au mai schimbat părul, nu și năravul, demersul politic al comuniștilor era previzibil; nu poți avea mari așteptări și așa a fost. Cu țărăniștii m-am lămurit repejor. În ciuda celor cincisprezece mii de specialiști și a Geologului, au reușit să demonstreze că sunt mai incapabili și mai lacomi decât comuniștii lui Iliescu. Revenirea lui Iliescu și revigorarea a ceea ce azi cunoaștem sub numele de PSD li se datorează în totalitate. PRM, ALDE, Partidul Poporului și altele asemenea? Nici nu merită amintite…
Însă de la liberali am avut așteptări, așteptări pe care le-au formulat chiar ei. Partid istoric, ai cărui lideri au făurit România modernă, urmașii Brătienilor, persecutați și aruncați prin închisori, practic singurii îndreptățiți și în măsură să ne scape de pacostea comunistă. Mda, așa s-au prezentat și așa au și fost percepuți o perioadă, însă liberalii nu s-au grăbit să-și onoreze promisiunile. Au trecut anii și liberalii nu doar că nu ne-au scăpat de pesediști, dar au ajuns să reprezinte un soi de remorcă pentru partidul stat. PSD nu mai e ce mai era pe vremea lui Iliescu și poate că ajungea să-și doarmă somnul de veci lângă țărăniști, dar liberalii le-au oferit mereu necesara mână de ajutor. I-au ajutat până au ajuns să depindă total de pesediști. Să ne amintim de listele comune de la europarlamentare, o farsă nesimțită, care a transmis românilor un mesaj cât se poate de clar: n-aveți nicio speranță indiferent cu cine votați. Promisa reformare a rămas promisiune și, ca și cum nu era de ajuns, candidatul liberal la prezidențiale pare aruncat în luptă pentru a-l ajuta pe Ciolacu. S-a dus și speranța liberală… Când am văzut că pentru europarlamentare au pregătit aceeași echipă care a dormit la Bruxelles, în frunte cu Rareș Bogdan, am decis să nu-i mai votez în veci.
Dar, vorba lui Sean Connery, never say never. Reforma liberală, atât de des promisă, dar niciodată înfăptuită, a început să prindă contur la Botoșani. Valeriu Iftime, deși new entry în politică, a cam făcut „ravagii”. A câștigat președinția Consiliului Județean și a început să facă ceva ordine în partid, ceea ce deranjează și poate că nu e pe atât de democratic pe cât ar trebui să fie, însă PNL a depășit acea etapă în care mai putea fi reformat democratic. Pentru alegerile legislative, PNL Botoșani s-a prezentat cu o listă complet nouă, în care „vechii liberali” nu apar nici măcar pe locurile de umplutură – neeligibile, cum le mai spune prin popor. Îi cunosc personal pe câțiva dintre candidați și pot spune că sunt oameni onești, care merită atenția noastră.
Evident, reforma lui Iftime nu e pe placul tuturor. S-a lăsat cu demisii, acuzații și supărări și o să se mai lase. Oameni de „bază”, cu state vechi în funcții și demnități reprezentative se plâng că au fost dați deoparte pentru oameni lipsiți de experiență politică. Acum, sincer vorbind, experiența politică a celor care nu mai apar pe liste la ce ne-a folosit? Măcar cei care i-au înlocuit sunt oameni onești. Experiență o să acumuleze, că nimeni nu s-a născut învățat.
PNL Botoșani a intrat în epoca Iftime. Cam abrupt, cam tăios, dar necesar. E un început de reformă care n-ar trebui să se limiteze la Botoșani. Liberalii din Mioritica ar trebui să se grupeze în jurul lui Bolojan (singurul liberal cu charismă de lider adevărat), să se debaraseze de Rareși Bogdani, Ciuci, Sighiartăi și alte pietre de moară și să se reformeze cu adevărat, să facă politică pentru români, nu doar pentru baronii de partid și chiriașul de la Cotroceni.
La Botoșani a început ceva dătător de speranțe, ceva ce trebuie să se răspândească în toată țara. Avem nevoie de reformarea PNL pentru deja știm cum stăm cu reforma PSD. Marcel Ciolacu președinte și candidat la Cotroceni. Mai reformă de atât e clar că nu se poate.
