joi, septembrie 19, 2024
AcasăEditorialUn ostaș în slujba blatului - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Un ostaș în slujba blatului – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Pentru cineva care privește din afară viața politică din România, strategia cu care PNL a atacat prezidențialele poate părea de neînțeles. De fapt, chiar că e de neînțeles. Într-o țară aflată în coada clasamentului Eurostat în ceea ce privește obiceiurile de lectură, liberalii vor să ajungă la inima – și voturile, că alea contează – alegătorilor cu o carte scrisă de președintele partidului și, deocamdată, candidatul liberal pentru Cotroceni. O carte în care s-a investit enorm și se va investi; vorbim de patru milioane de euro până la finalul anului, iar asta doar în celebrele panouri care au împânzit țara. Cât se va mai investi în mass media, în publicitate pe rețelele de socializare e posibil să nu aflăm, dar să nici nu intereseze, deoarece se pare că toate eforturile liberalilor sunt îndreptate în a-l scoate președinte pe… Ciolacu.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Trist, dar cât se poate de adevărat, însă strategia generalului în rezervă miroase a blat. Cum scriam la început, pentru cineva din afară tactica liberală e dubioasă rău de tot, de un amatorism vecin cu prostia inconștientă. Nu și pentru cineva care a trăit în România și știe cu ce hal de clasă politică ne-au pricopsit comuniștii și urmașii lor. Nu poți să scoți pe cineva președinte bazându-te pe o carte, nu în România Educată în care se citește puțin spre deloc, iar în topul vânzărilor de carte se găsește un „scriitor” ca Marian Godină. Sunt liberalii chiar atât de orbi sau e vorba de un alt blat cu PSD? Se pare că da, iar au bătut palma. Să ne gândim că la europarlamentare au mers pe liste comune și au comasat localele cu alegerile pentru Bruxelles, ocazie cu care pesediștii i-au remorcat pe liberalii despre care românii nu vor să mai audă. Nu mai e niciun român întreg la cap care să mai piardă timpul ascultând tâmpeniile lui Rareș Bogdan, ne-am lămurit cu el cam de multișor. Pe vremea când încă nu era în partid, pagina individului aduna mii de aprecieri și comentarii laudative, acum, când știm ce hram poartă, abia sare de suta de reacții – câte or fi ale postacilor? – și cele mai multe sunt de hăhăială, iar comentariile au fost blocate pentru toată lumea. Cu toate acestea, se încăpățânează să posteze și, deși oficial îl promovează pe Ciucă, numai de ajutor nu-i este. Remarca aia cu „Capra cu trei iezi” și „unii vor mai ține, în sfârșit, mâna pe o carte, a lui Nicolae Ciucă” numai bine nu i-a făcut ostașului; s-au revoltat până și românașii care nici măcar „Capra cu trei iezi” nu au citit pentru că le-a fost citită de educatoare sau învățătoare.

Schimbul de replici între Ciucă și prezidențiabilul PSD pe marginea cărții pare extras din scenariile filmelor pentru proști, dar n-ar trebui ignorat că replicile cele mai savuroase le are Marcelașul cel Viteaz. Ciucă și cartea lui au ajuns prilej de glume pe internet. Se va vorbi mult despre această carte, dar nu despre valoarea ei – care valoare? – ci mai mult în bancuri. Panourile cu care a împânzit țara numai simpatic nu-l fac. Cum îl văd românii, cum spun ceva dulce despre ostaș și o mai pomenesc și pe mama individului. Publicitatea negativă ajută când vorbim de artiști, nu de cineva cu pretenții de prezidențiabil, iar Ciucă își dă cu stângul în dreptul cu un talent greu de ignorat. Practic, omul nu pierde nicio ocazie să arate cât e de penibil; cum a trecut Alain Delon la cele veșnice, cum s-a grăbit să-i onoreze memoria cu citate din perioada depresivă a vieții artistului, că așa e trendul. Ei bine, numai mințile cariate se vor raporta la Alain Delon prin prisma ultimelor sale afirmații, când era evident că omul, căzut de foarte sus, avea ce să regrete și asta a făcut.

De ce se umple Ciucă de ridicol? De ce îl sabotează liberalii „de vază”? Răspunsul e evident: să iasă Ciolacu. Din păcate pentru el, Ciolacu nu e vreun fin intelectual și are charismă de amibă, astfel că trebuie făcut mare prin comparație, că de unde măreție și acumulări intelectuale la șmecherașul din Buzău? Sunt calcule obscure, dar calcule proaste. Liberalii de la vârf visează la o finală prezidențială între Ciucă și Ciolacu din care să piardă Ciucă. Le sunt datori pesediștilor pentru finala Iohannis – Dăncilă și se așteaptă să fie cooptați la guvernare, în USL al nu știu câtelea. Calcule riscante, deoarece sunt câțiva care vin tare din spate și chiar dacă nu sunt foarte breji, s-ar putea să fie votați de românii deficitari la capitolul educație. Cu o carte nu faci educație. Și nici președinte.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ploaie ușoară
13.9 ° C
13.9 °
13.6 °
95 %
4.2kmh
99 %
joi
18 °
vin
22 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Până începe iar dezvoltarea, utilajele sunt sub pază bună.

EDITORIAL

De câteva zile a început din nou școala și pare-se că nimic nu s-a schimbat în bine. Ba dimpotrivă, părinții copiilor din Botoșani (și,...

EPIGRAMA ZILEI

Lin, precum bătrâna Sena Din decor, vacanța iese, Soațele părăsesc scena Intră-n loc, metrese...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...