luni, martie 31, 2025
AcasăEditorialNormalitate versus moralitate - Dumitru MONACU, scriitor

Normalitate versus moralitate – Dumitru MONACU, scriitor

Să vă spun drept, subiectul privind problema penală a primarului Cosmin Andrei nu m-a prea pasionat, drept urmare nici nu l-am „tocat” în vreun editorial. Nici astăzi, în rândurile ce urmează nu mă voi referi la amantlâc, crini, plângere penală, sau răzbunare politică din partea contracandidatului ci la niște principii care, socotesc eu, sunt mai importante și mai grăitoare decât toate. Nici despre amânările specifice din justiție care conduc la prescripții nu voi aminti întrucât acest obicei „păgân” al locului a rezolvat ecuațiile multor inculpați făcuți sau comandați de către autoritatea juridică cea cu balanța strâmbă care activează pe plaiurile noastre. Din punctul meu de vedere, problema primarului botoșănean poate fi înțeleasă corect doar dacă e privită din două unghiuri diferite. Și așa cum este și normal, vor rezulta două soluții din care una reală și una imaginară. Cum trăim în România lui „merge și-așa”, ceea ce a făcut Cosmin Andrei, categoric nu este un capăt de țară. Sute dacă nu mii de primari au făcut la fel, banii, sexul și influența fiind țintele pe care edilii în funcții le-au ochit (și le ochesc desigur, oricând!) în activitatea lor. Nu există primărie în țara noastră unde să nu găsim persoane care au fost angajate ori pe bază de plic, ori pe bază de sex, ori pe bază de influență, aici incluzându-se angajările camarilei de partid, ale neamurilor sau ale prietenilor. De 35 de ani se practică această modă, deci a spune că normalitatea include astfel de angajări, este cât se poate de corect și la obiect. Și uite-așa, am atins unul dintre unghiurile sub care poate fi privită pentru a fi înțeleasă, fapta penală a primarului. Câți dintre primarii care s-au bucurat de foșnetul bancnotelor sau al fustelor alunecând pe parchet au ajuns la … Parchet? Foarte puțini. Probabil procentul este sub 1 la sută. Așadar, privită sub aspectul normal, fapta primarului nu ar trebui să genereze nimic altceva decât un strat de colb pe un dosar. Și probabil așa se va întâmpla întrucât, în vreo doi ani va interveni prescripția și gata, se termină tevatura. E nevoie doar de niște avocați unși cu multe alifii și de niște judecători, la fel, unși. Al doilea unghi de abordare a acestei spețe se referă la aspectele morale. Bine, nu au ele prea mare trecere la români, de aceea am început cu normalitatea și nu cu moralitatea. Nu am pus normalitatea aceasta a noastră între ghilimele așa cum era firesc întrucât a devenit un element absolut … normal la un popor păstorit de o Justiție strâmbă, oarbă, șchioapă și cum mai vreți dumneavoastră. Revenind, trebuie să accentuez că aspectele morale ale acestui caz, dacă faptele ar fi avut loc într-un stat cu o justiție cât de cât racordată la necesități și realități, ar fi determinat din felie demisia primarului urmată de cercetarea penală atât a lui cât și a celor care l-au ajutat întrucât nu edilul a făcut parte din comisia de examinare și nu el a dat „bunul de tipar” pentru angajarea respectivei doamne la Taxe și impozite. Respectând aceleași principii morale, cercetarea penală s-ar fi desfășurat cu celeritate iar pedepsele s-ar fi cocoțat la extremitatea de sus, pentru a fi un puternic exemplu și pentru alți amatori de fuste, plicuri sau alte avantaje. Așadar, ținând cont de coordonatele aferente locului în care s-au desfășurat faptele dar și de … cutumele noastre specifice, se poate spune, folosind un termen juridic, că o eventuală sancționare a primarului este, forțând un pic nota, de-a dreptul caducă. Cum să sancționezi ceva ce e normal? Repet, așa fac toți cei care dețin funcții cheie în administrația locală și centrală. Cât despre moralitate, dă-o naibii, ea n-are decât să sălășluiască la americani, occidentali sau știu eu pe unde. Noi aici, în România, suntem, vorba cântecului, stăpâni pe veci așadar o mai dăm prin bălării uneori dar compensăm cu activități politice de prim rang, eficiente, pompoase și în final lumea este mulțumită. Cât despre lume, în Românica noastră dragă ea poartă un nume expresiv și grăitor: electorat. Iar acest electorat nu are nevoie de moralitate ci de normalitate. Așa stând lucrurile, e limpede acum că soluția la acest dosar va fi una reală, bazată pe normalitate și nu una imaginară, bazată pe moralitate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.6 °
10.6 °
73 %
2.1kmh
100 %
lun
12 °
mar
14 °
mie
9 °
J
6 °
vin
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Știam că trebuie parcări mai multe, se pare că trebuie și mai mari.

EDITORIAL

În sfârșit, un film urmărit pe toată planeta și care stârnește valuri interminabile de comentarii, fiindcă ne privește pe toți, părinți, bunici și copii....

EPIGRAMA ZILEI

Adeseori, ea îi spunea: „Ești soare pentru mine, far...” Iar el pragmatic, răspundea: „Atunci tu ești panou solar!”   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...