Orice popor, în evoluția sa istorică, și-a blindat viitorul cu profeții care de care mai sumbre pentru dușmani și cât se poate de vesele pentru poporani. Chestii din categoria „cine va îndrăzni să ne atace va avea parte de o soartă cruntă” și „România va fi noul Ierusalim unde se vor întâmpla minuni fără seamăn”. Există și profeții mai sinistre, dar eu zic să le ignorăm pentru moment și să ne concentrăm pe lucruri pozitive.
În urmă cu un deceniu și ceva circula o… tâmpenie, că nu-i poți spune altfel, menită să gâdile orgoliul patriotic. Cică în 2050, dintre toate țările lumii, doar Franța și România își vor putea hrăni populația din producția agricolă proprie, în rest doar muritori de foame peste tot. Deloc întâmplător, legenda asta a fost lansată în perioada în care românașii făceau coadă la vamă, cu fața spre Occident, și-și vindeau pământul pe te mici ce. Exodul populației și vânzarea de terenuri agricole i-a alertat pe unii, care s-au gândit că trebuie să facă ceva. Și pentru că era greu să produci locuri de muncă, să oferi sănătate și educație de calitate, salarii rezonabile, nivel de trai, justiție, infrastructură rutieră și agricolă și ce mai era nevoie, s-a mers pe varianta clasică, cu sperietoarea. Măi, oameni buni, nu plecați în Germania că acolo vă fac sclavi, acolo e sclavie, nu ca în România unde muncești poate mai mult, dar nu ai parte de așa un salariu de baban ca la nemți. Și nu vindeți pământul, pentru că nepoții voștri o să facă foamea, că tot ce o să producă pământul românesc va fi exportat. Propagandă și metode ceaușiste, dar susținute de argumente „științifice”. Astfel, erau amintite tot felul de studii care lăudau calitatea solurilor românești. Cernoziomul de Codreni nu a fost nicicând mai invocat ca în acea perioadă. Pământul românesc este superior calitativ, indiferent cu ce l-ai compara.
Există ceva adevăr în ceea ce privește calitatea terenurilor agricole din România, dar, ca unul care a avut parte de un curs de pedologie în facultate, știu că, pe lângă partea minerală și cea organică (humusul, dar nu din ăla care se întinde pe pâine), solul mai este format și din apă. Fără apă, solul nu e decât o rocă ceva mai pretențioasă, apa este cea care pune în valoare fertilitatea solului. Nu ai apă, nu ai fertilitate…
Ei bine, pentru agricultura din România apa este o problemă foarte importantă. Ultima perioadă a demonstrat-o cu prisosință. Recolta de grâu a fost mediocră – apropo, și chestia aia cu grânarul Europei e o tâmpenie lipsită de acoperire -, iar cea de porumb este pusă sub semnul întrebării. Asta pentru că în „cea mai bogată, cea mai frumoasă țară” lipsesc irigațiile, deși de la an la an e tot mai evident că, fără irigații, riscăm să importăm toată hrana necesară. O fi agricultura sector de bază al economiei, dar investițiile în infrastructură sunt egale cu zero. Râdeam de tâmpeniile lui Daea, care a propus irigare prin canale descoperite, că tare bine mai funcționau în Egiptul Antic, dar comunistul Florin Barbu e și mai inept, încă nu a depășit faza citatelor din „domnul președinte Nicolae Ceaușescu”.
Curios e că românii au ignorat complet studiile de acum vreo treizeci de ani, când ni s-a atras atenția că defrișările sălbatice din Oltenia sunt în măsură să afecteze climatul Europei. Astăzi culegem roade din semințe băgate sub brazdă în perioada respectivă. Schimbările climatice nu se datorează doar oltenilor care au revigorat dunele din sudul țării, dar orice contribuție contează.
Vin vremuri și mai grele, în care agricultura va fi complet dependentă de irigații, dar ai noștri, ca brazii, își văd de treburile lor. Bagă tâmpenia aia cu cea mai frumoasă, cea mai bogată țară și așteaptă ca apa pentru agricultură să le pice din cer la modul cel mai propriu. Raed Arafat s-a deranjat să ne anunțe că asta e noua normalitate climatică, cu coduri de caniculă și furtuni, eventual tornade. Nimeni și nimic despre măsuri concrete de combatere a efectelor schimbărilor climatice. Doar abureli, la asta se pricep cel mai bine.
