Sezonul estival e în toi și, odată cu invadarea litoralului au apărut și știrile ce se repetă an de an. Nimic nou, hoteluri ca vai de lume, aglomerație, mizerie și prețuri nesimțite. Mai ales prețuri nesimțite… Prețuri nesimțite care îi șochează pe români. Nu e zi în care să nu fie viralizată cel puțin o știre cu românași șocați de nota de plată la restaurant sau chiar la autoservire. Nu poți intra pe rețeaua de socializare fără să fii agasat vizual de vreun șocat care relatează cu lux de amănunte cum a plătit el ditamai nota la restaurant pentru o mână de cartofi prăjiți și niște hamsii cu aspect de coajă de copac. Curios e că mulți se plâng de nota foarte mare pentru mâncare, dar sunt ceva mai potoliți când vine vorba despre băutură.
Așa, ca chestie… Șocații ăștia… Șocații ăștia nu știu să citească sau au probleme de altă natură? Când te duci la restaurant primești un meniu în care sunt trecute și prețurile, nu numai opțiunile culinare și lichide. E așa de greu să citești și prețurile din meniu și să faci niște calcule, acolo? La ce note iau românașii la matematică, atât la Evaluarea Națională cât și la Bacalaureat, e și asta o explicație. Analfabetismul funcțional funcționează, cum s-ar spune, și umflă notele de plată ale năucilor care nu sunt în stare să adune doi și cu trei.
Însă grosul „șocaților” pe motiv de notă de plată e reprezentat de indivizi care întreabă dacă e normal așa ceva. Dacă e normal ca o amărâtă de omletă să coste peste suta de lei – de regulă bagă „milion” în loc de „sută”, deoarece sună mai impresionant, mai pe chiabureală. Dacă e normal să dea o căruță de parale pe vreo zece mici și două felii de pâine, bașca muștarul aferent. E normal să te coste atât de mult o ieșire la restaurant? Nu e prea normal, dar dacă știi să citești și mai deții și cunoștințe elementare de matematică, din cele care se deprind până în clasa a treia, nu mai ajungi să fii șocat de nota de plată. Dar, cum spuneam, șocații se întreabă de fapt dacă e firesc ca o ieșire în oraș să-i coste cât îi costă pe alții mâncarea pe o lună. Și cu asta vor să arate că, de fapt, ei își permit să plătească o notă atât de piperată. Pentru că ei sunt cineva, sunt oameni cu bani și își permit astfel de extravaganțe. Unii chiar precizează „am plătit, dar ce se întâmpla dacă în locul meu era un sărac?”Asta e marea problemă a șocaților de prețurile enorme de pe litoral. Ce se făcea în locul lor un „sărak”, iar mesajul e cât se poate de clar: „băi, eu am bani, nu ca voi, sărakilor”.
Cumva, șocurile astea de care au parte românii pe litoral seamănă foarte mult cu filmulețele pretins originale puse în circulație de anumiți asiatici care se pun în situații ridicole pentru vizualizări și celebritate de moment, doar că la noi e vorba de alte metehne culturale. Am bani, sărakilor… Să nu ignorăm că prin unele regiuni din țară încă mai funcționează strigatul darului la nuntă. De ce anume? Explicație oferită de un „strigător”: încearcă să scoată cât mai mult de la nuntași, deoarece sunt unii care vor să fie fruntea și se simt umiliți dacă se găsește vreunul care să dea mai mult decât ei. E concurență, frate, care e mai larg la buzunar.
Se dau românii șocați de prețurile nesimțite, dar tare le mai place să le plătească. Până nu demult marea grijă a trăitorilor pe aceste meleaguri era să nu știe și alții că sunt proști, dar mentalitățile mai suferă ajustări. Acum e în regulă să fii prost, important e să ai cu ce plăti nota nesimțită. E simplu să scapi de șocuri de-astea. Citești meniul de la un capăt la altul, inclusiv prețurile, faci calcule cu telefonul, că nu mai e ca pe timpuri, să mergi la restaurant cu hârtia și creionul. Și, dacă ți se pare că e mult, caută în altă parte; încă mai sunt restaurante și autoserviri cu prețuri decente. Sau, pentru cei foarte sensibili la șocare, pe litoral mai există și supermarket-uri cu prețuri competitive. Bagă în tine un iaurt, un parizer de la lada cu reduceri și nu te mai șoca atâta, că nu-ți face bine nici la psihic, nici la buzunar. Și ia în calcul faptul că oamenii care știu pe ce lume trăiesc văd în tine mai degrabă prostul care e și fudul și nu șocatul care are bani să plătească o notă piperată.
