joi, septembrie 19, 2024
AcasăEditorialPrea „deștepți” să ne fie bine - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Prea „deștepți” să ne fie bine – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Românii sunt deștepți. Sau românii e deștepți; să nu ignorăm vorba suavă și plină de dezacorduri din sud, mai ales că de pe acolo ne parvin majoritatea conducătorilor. Când vine vorba de calitățile din dotare, românii bagă la înaintare o listă kilometrică din care, dacă insiști, mai poți reduce una-alta, dar sub nicio formă nu poți scoate din capul românilor convingerea că sunt cei mai deștepți dintre toate națiile care au trăit și trăiesc sub soare. Legat de treaba asta, îmi aduc aminte de o manevră cât se poate de românească. La un moment dat, pe internet a apărut o hartă a Europei, iar pe harta respectivă la fiecare țară era trecută coeficientul mediu de inteligență al populației locuitoare. Concluziile studiului respectiv – harta se baza pe niște studii – nu erau câtuși de puțin favorabile românilor, codași la testele PISA, dar românii e deștepți… Așa că un binevoitor a modificat harta, ridicând din Photoshop inteligența trăitorilor pe aceste meleaguri. În loc de un IQ mediu de 91, care ne plasa pe ultimele locuri în Europa, frustrații nației au băgat 119. Cu alte cuvinte, popor genial. Faptul că mulți au preluat tâmpenia și au rostogolit-o mai departe cu mândrie patriotică spune cât de grozavi suntem.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Suntem deștepți, e adevărat, doar că nu cât trebuie și, mai ales cum trebuie. Pe lângă inteligența pretinsă, românii mai au și genă de gândac de bucătărie și un instinct de autoconservare ceva de groază. Astfel, de fiecare dată când guvernanții vin cu măsuri care distrug democrația și mediul de afaceri, românii nu protestează, românii o dau pe dume. Umorul este o dovadă clară de inteligență, dar când toată inteligența se limitează la hăhăială… Ei bine, deja vorbim despre altceva. Dar, deștepți cum sunt, românii nu doar hăhăie, se adaptează la mediu. Românii nu ies în stradă, nu le cer conducătorilor să plece la păscut, românii se gândesc cum să eludeze legile, eventual să iasă în profit în condițiile, în care respectarea legilor le-ar lăsa mai puțini bani în buzunare. Aberațiile fiscale moșite de Marcei – Ciolacu și Boloș – trebuia să-i scoată în stradă pe toți românii, nu doar pe antreprenori, dar uite că așa ceva nu s-a întâmplat. Românii inteligenți, dar care n-au pe numele lor vreo societate sau măcar un PFA, acolo, se bucură că „patronii” o să dea faliment. Câți sunt capabili să conștientizeze că, până la urmă, cetățeanul e cel care plătește tot dezmățul bugetar și incapacitatea aleșilor de a guverna țara? Antreprenorii se gândesc deja cum să o scoată la capăt și cu tâmpeniile astea și răspunsul evident e că vor aluneca în subteran. Nu toți, deoarece sunt domenii în care chiar nu poți lucra fără factură, dar în ceea ce privește piața serviciilor situația era clară încă înainte ca Ciolacu și Boloș să arate cât de grozavi sunt la finanțe. Evaziune, taică, nu mai poate nimeni de factură și e-factură, nici chiar clienții, fie interesați de micile bonusuri oferite dacă nu solicită facturi și bonuri, fie că au o atitudine antisistem. Controalele se rezolvă, deoarece inspectorii sunt tot cei care au permis exacerbarea evaziunii fiscale, doar că vor deveni mai lacomi deoarece „își asumă riscuri”, iar pentru a-i sătura singura soluție este evaziunea; un cerc vicios pe care Ciolacu îl știe foarte bine de pe vremea când era „om de afaceri” care a câștigat, dar nu a dat la stat mare lucru. Dar Ciolacu nu e vreun Vidocq, capabil să folosească ce a învățat în perioada cât era infractor în lupta contra fărădelegii, ci doar un șmecher de la Buzău care visează să ajungă președinte, nu să scoată România din găleată. Mai pe scurt, un altul care are pretenția că e deștept, deși e incapabil să facă o listă cu zece cărți citite într-o viață.

Nu suntem nici pe departe așa de inteligenți pe cât ne pretindem, pentru că inteligența e asociată cu trăsături pozitive. Viclenia implică o abordare mai subtilă, de regulă cu conotații negative și ale cărei rezultate practice presupun daune pentru alții. În practică o persoană inteligentă poate fi vicleană, dar nu toate persoanele viclene sunt inteligente din punct de vedere academic sau cognitiv. Dar suntem deștepți…

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ploaie ușoară
13.9 ° C
13.9 °
13.6 °
96 %
4.5kmh
100 %
joi
19 °
vin
21 °
sâm
23 °
Dum
23 °
lun
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Până începe iar dezvoltarea, utilajele sunt sub pază bună.

EDITORIAL

De câteva zile a început din nou școala și pare-se că nimic nu s-a schimbat în bine. Ba dimpotrivă, părinții copiilor din Botoșani (și,...

EPIGRAMA ZILEI

Lin, precum bătrâna Sena Din decor, vacanța iese, Soațele părăsesc scena Intră-n loc, metrese...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...