Creșterea salariului minim brut pe economie de la începutul acestei luni este cea mai mare în procente din ultimii 20 de ani. Pentru cei aproximativ 1,3 milioane de angajați ai statului asta este o veste mult așteptată. Pentru ceilalți 4,5 milioane – mai puțin, deși aparent ea sună bine. De ce? Fiindcă, pentru a amortiza această cheltuială sporită, patronii vor fi nevoiți să apeleze fie la creșteri de preț pentru produsul sau serviciile oferite, fie să concedieze personal, fie să înceapă să plătească la „gri” sau la „negru”, fie câte ceva din fiecare. Fie să închidă afacerea. Oricare dintre variante este în dezavantajul salariaților din sectorul privat.
Începând cu 1 septembrie, cresc și pensiile, în special cele mici. Este de unde, organizațiile specializate estimează că exporturile României vor depăși în acest an 100 miliarde de euro. În plus, românii plătesc cea mai scumpă energie electrică din toată Europa, bani din care statul își trage o porție zdravănă. De asemenea, după cum deja se simte la buzunarul fiecăruia, tot statul generos cu cetățenii săi a crescut din nou accizele la carburanți, alcool și tutun. Desigur, preocuparea declarată este pentru binele populației. În realitate, banii din aceste accize mărite nu ajung la transporturi sau în sănătate, cum spune motivarea.
Însă, cum creșterea economică a țării nu se apropie nici măcar pe departe de aceste procente halucinante de creștere anunțată a veniturilor populației, sursele de acoperire trebuie căutate de urgență și acestea nu sunt prea multe. Prima, folosită de toate guvernele din ultimii 25 ani, este escaladarea împrumuturilor. La grămadă, pe termene mai lungi sau mai scurte, din interior – de la populație, bănci și fonduri de investiții, sau din exterior – de la rechinii financiari care ne ard an de an cu cele mai mari dobânzi de pe piață. Următoarele două sunt una mult mai dificilă și cealaltă mult mai impopulară, dar ambele inevitabile: impozitul progresiv și creșterea TVA.
Revenirea la impozitarea în cote progresive după o pauză de 18 ani, o măsură mult așteptată de majoritatea pauperă – fiindcă ea nu va fi atinsă, deși dorită de actuala coaliție este aproape imposibil de implementat la stadiul actual de (ne)digitalizare al țării. Va provoca un haos de nedescris în Finanțe, unde sistemele de date cad periodic, iar șefii se schimbă politic mai des decât lenjeria angajaților. La halul de incompetență și indolență în care lucrează acum administrația publică și la lipsa acută de specialiști, este limpede că nu va fi cine să îi consilieze pe cetățeni cum să-și calculeze deducerile și cum să-și completeze declarațiile. Nu spun că e rău, dimpotrivă, ci doar că nu văd cum se poate face. Ar fi nevoie de o armată de consilieri fiscali, mai numeroasă decât cea a medicilor de familie, și pe care nu o avem. Absolvenții noștri de științe economice abia pot să deslușească buchea cărții, iar cei din Sri Lanka și Nepal care vin la muncă la noi nu am auzit să se priceapă la așa ceva.
Rămâne, ca ultim glonț pe țeava acestui guvern de diletanți, creșterea TVA. Cea mai facilă măsură și care, în ciuda negațiilor repetate ale premierului Ciolacu, este inevitabilă. Dacă despre impozitul progresiv se vorbește evaziv pe holurile guvernului, abia pentru un eventual 2026, despre creșterea cotei TVA cu două puncte procentuale, la 21%, discuțiile între specialiști menționează deja anul viitor. Și fiindcă potrivit calculelor nici măsura aceasta nu va fi suficientă, ea va veni la pachet, cel mai probabil, cu creșterea taxelor pe proprietate. Astfel încât, după ce alegerile vor fi trecut, creșterile de accize, taxe și TVA vor aspira cu fulgi cu tot ceea ce guvernanții au dat – cu atâta mărinimie – în acest an.
