Eternul paradox românesc lovește din nou; e genul de blestem de care nu o să scăpăm vreodată. Astfel, după negocieri duse mai ales în spatele ușilor închise s-au stabilit zilele în care românii vor fi chemați la urne pentru a-și alege parlamentarii și președintele. Datele sunt cam dubioase, dar se încadrează în paradoxul românesc. După ce au comasat localele cu europarlamentarele, aleșii și-au dat seama că nu mai e cazul să țină cont de efortul bugetar pentru a susține trei tururi de scrutin și nici de oboseala alegătorilor care vor fi siliți să se prezinte la urne în trei weekenduri consecutiv – motive invocate când s-a făcut comasarea localelor cu alegerile pentru Parlamentul European. Gata, s-a terminat cu grija pentru alegător, pentru resursele bugetare. Alegem separat, că așa e frumos. Era așa greu ca primul tur al alegerilor prezidențiale să fie comasat cu alegerile legislative? Da, era greu… Nu știu cine a avut ideea năstrușnică de a plasa alegerile pentru parlament chiar de Ziua Națională, dar mai important decât asta e că băieții veseli au validat tâmpenia și așa o să rămână.
Revenind la alegerile ca atare, încă nu știm care sunt candidații pentru fotoliul prezidențial. Și, când spun asta, am în vedere partidele care, foarte probabil, vor da chiriașul pentru Cotroceni. Liberalii încă se bâlbâie și spun că vor avea candidat propriu, că s-a cam terminat cu coaliția. Să fie Ciucă al lor, cel cotat în unele sondaje pe la vreo 6%? Unele surse de partid spun că asta nu e o problemă, că dacă Ciucă ajunge în turul doi, îl vor vota și cei care nu vor să audă de el, așa cum s-a mai întâmplat în trecut, că românilor nu le place un președinte de stânga. Dacă… Cam dificil ca ostașul în slujba țării să ajungă președinte. Omul nu are carismă, nu are discurs și vine după Iohannis. Se mai aude că liberalii l-ar pregăti pentru Cotroceni pe Rareș Bogdan, care cică ar fi fost locomotivă de partid la europarlamentare. Nimic oficial, deocamdată. E drept, a fost Rareș Bogdan locomotivă, doar că a tras în direcția opusă, așa că, dacă ajunge să candideze la prezidențiale, o să-i vedem adevărata valoare, adică nu mare lucru, doar băgător de pătrunjel adevărat în nasul ostașului.
Ciolacu ar vrea și el la Cotroceni, doar că încă se codește să-și asume deschis candidatura. Pe de o parte sunt voci prin partid care-i spun să se liniștească, deoarece are probleme cu școlarizarea și multe altele, pe de altă parte până și Marcelașul cel Viteaz e conștient că dacă ratează Cotroceniul cariera lui politică se încheie foarte abrupt. Mircea Geoană și-a asumat deschis candidatura, dar e neasumat – încă – de vreun partid. Individul deja a înregistrat la OSIM „Mircea Geoană 2024 președinte” și spune că va candida independent. Omul are probleme cu doctoratul plagiat și e genul de român care chiar are de ce să regrete perioada lui Ceaușescu, pentru că atunci adus-o bine de tot, dar tot mai mulți sunt cei care susțin că Geoană poate și va fi un președinte mai bun decât Iohannis. Din păcate pentru noi, cei de rând, asta nu înseamnă mare lucru. Oricine poate fi un președinte mai bun decât Iohannis. Orice poate fi un președinte mai bun decât Iohannis, chiar și un stâlp de telegraf. Dăncilă putea fi un președinte de o mie de ori mai bun decât Iohannis; până și Ciucă sau Ciolacu pot fi președinți mai buni decât cel care ne-a mâncat un deceniu din viață și a resuscitat USL-ul.
Oricine poate fi un președinte mai bun decât ce avem acum, dar poate că merităm și noi un președinte bun, nu unul mai bun decât ce avem sau ce am avut. Nu e nevoie de cine știe ce efort sau implicare pentru a depăși performanțele foștilor președinți, mai ales pe ale celui aflat încă în funcție. Avem nevoie de un președinte bun, dar de unde? La ce candidați se visează la Cotroceni, tare mi-e teamă că ne vom pricopsi cu unul din categoria „se poate și mai rău.”
