duminică, septembrie 8, 2024
AcasăEditorialBun, nu doar „mai bun” - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Bun, nu doar „mai bun” – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Eternul paradox românesc lovește din nou; e genul de blestem de care nu o să scăpăm vreodată. Astfel, după negocieri duse mai ales în spatele ușilor închise s-au stabilit zilele în care românii vor fi chemați la urne pentru a-și alege parlamentarii și președintele. Datele sunt cam dubioase, dar se încadrează în paradoxul românesc. După ce au comasat localele cu europarlamentarele, aleșii și-au dat seama că nu mai e cazul să țină cont de efortul bugetar pentru a susține trei tururi de scrutin și nici de oboseala alegătorilor care vor fi siliți să se prezinte la urne în trei weekenduri consecutiv – motive invocate când s-a făcut comasarea localelor cu alegerile pentru Parlamentul European. Gata, s-a terminat cu grija pentru alegător, pentru resursele bugetare. Alegem separat, că așa e frumos. Era așa greu ca primul tur al alegerilor prezidențiale să fie comasat cu alegerile legislative? Da, era greu… Nu știu cine a avut ideea năstrușnică de a plasa alegerile pentru parlament chiar de Ziua Națională, dar mai important decât asta e că băieții veseli au validat tâmpenia și așa o să rămână.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Revenind la alegerile ca atare, încă nu știm care sunt candidații pentru fotoliul prezidențial. Și, când spun asta, am în vedere partidele care, foarte probabil, vor da chiriașul pentru Cotroceni. Liberalii încă se bâlbâie și spun că vor avea candidat propriu, că s-a cam terminat cu coaliția. Să fie Ciucă al lor, cel cotat în unele sondaje pe la vreo 6%? Unele surse de partid spun că asta nu e o problemă, că dacă Ciucă ajunge în turul doi, îl vor vota și cei care nu vor să audă de el, așa cum s-a mai întâmplat în trecut, că românilor nu le place un președinte de stânga. Dacă… Cam dificil ca ostașul în slujba țării să ajungă președinte. Omul nu are carismă, nu are discurs și vine după Iohannis. Se mai aude că liberalii l-ar pregăti pentru Cotroceni pe Rareș Bogdan, care cică ar fi fost locomotivă de partid la europarlamentare. Nimic oficial, deocamdată. E drept, a fost Rareș Bogdan locomotivă, doar că a tras în direcția opusă, așa că, dacă ajunge să candideze la prezidențiale, o să-i vedem adevărata valoare, adică nu mare lucru, doar băgător de pătrunjel adevărat în nasul ostașului.

Ciolacu ar vrea și el la Cotroceni, doar că încă se codește să-și asume deschis candidatura. Pe de o parte sunt voci prin partid care-i spun să se liniștească, deoarece are probleme cu școlarizarea și multe altele, pe de altă parte până și Marcelașul cel Viteaz e conștient că dacă ratează Cotroceniul cariera lui politică se încheie foarte abrupt. Mircea Geoană și-a asumat deschis candidatura, dar e neasumat – încă – de vreun partid. Individul deja a înregistrat la OSIM „Mircea Geoană 2024 președinte” și spune că va candida independent. Omul are probleme cu doctoratul plagiat și e genul de român care chiar are de ce să regrete perioada lui Ceaușescu, pentru că atunci adus-o bine de tot, dar tot mai mulți sunt cei care susțin că Geoană poate și va fi un președinte mai bun decât Iohannis. Din păcate pentru noi, cei de rând, asta nu înseamnă mare lucru. Oricine poate fi un președinte mai bun decât Iohannis. Orice poate fi un președinte mai bun decât Iohannis, chiar și un stâlp de telegraf. Dăncilă putea fi un președinte de o mie de ori mai bun decât Iohannis; până și Ciucă sau Ciolacu pot fi președinți mai buni decât cel care ne-a mâncat un deceniu din viață și a resuscitat USL-ul.

Oricine poate fi un președinte mai bun decât ce avem acum, dar poate că merităm și noi un președinte bun, nu unul mai bun decât ce avem sau ce am avut. Nu e nevoie de cine știe ce efort sau implicare pentru a depăși performanțele foștilor președinți, mai ales pe ale celui aflat încă în funcție. Avem nevoie de un președinte bun, dar de unde? La ce candidați se visează la Cotroceni, tare mi-e teamă că ne vom pricopsi cu unul din categoria „se poate și mai rău.”

 

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
18.6 ° C
18.6 °
13.3 °
33 %
1.3kmh
0 %
Dum
28 °
lun
29 °
mar
30 °
mie
21 °
joi
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cea mai reușită parcare de luna asta. Și a fost concurență mare.

EDITORIAL

Faptul că în ultima perioadă trei membri marcanți ai PNL au dispărut de pe lista de consilieri locali ar putea însemna pentru unii cimentarea...

EPIGRAMA ZILEI

Mulți spun că doamna primar Are de elucidat Dacă al ei drag vlăstar Este fată sau băiat...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...