Ne-am făcut un obicei din a rata șanse enorme de progres rapid și prilejuri de solidarizare și recunoaștere internațională ale meritelor noastre. Care sunt, nu pot fi negate. Facem mereu diferența dintre popor și conducătorii săi, de parcă aceștia din urmă nu ar proveni din rândurile celor dintâi, ci din spațiul extraterestru. Înjurăm politicienii care fac legi progresiste, copiate cel mai adesea – la presiunile conducerii Uniunii Europene – din Franța sau vreuna dintre țările nordice. Ne indignăm că toate, fără excepție, sunt anume adoptate cu portițe de scăpare. Pe care apoi tot noi le exploatăm cu talent, dar nu colectiv, ci fiecare pe cont propriu. Adică „ne descurcăm”.
Am făcut revoluție, dar apoi am pus pe nomenclatura comunistă din eșalonul doi în toate structurile de putere. Avem de 35 ani alegeri libere dar le-am făcut praf, tolerând abuzurile evidente ale organizatorilor. Avem structuri anticorupție, dar le-am anihilat atât de abil, încât Europa este convinsă că ele funcționează. Adoptăm legi pro-minorități pe care nu le respectă nimeni, decât formal. Avem justiție pe model european, dar ea înregistrează derapaje incredibile. Știm cu toții cine și cum conduce țara, în realitate și nu la televizor, dar dăm din mână a lehamite și mergem mai departe. Este în toi perioada festivalurilor și concediilor. Cui îi mai pasă acum de servicii secrete, alegeri, anticorupție, mizerie publică sau abuzuri? Nimănui, evident.
În toate domeniile vieții sociale este la fel. De pildă, în sport: avem strategii minunate pe hârtie, dar nu mai avem minister. În locul lui avem o Agenție Națională care acum două luni anunța că cel târziu până la sfârșitul verii termină banii de salarii pentru direcțiile județene. Eduard Novak, fost ministru, dar și multiplu campion mondial, a obținut o victorie politică în 2023: Cabinetul Ciucă a adoptat Strategia Națională pentru Sport. Nu se aplică, este în sertar. Avem sute de baze sportive nou apărute, dar în care copiii au acces doar pe bani și unde părinții se văd nevoiți să-i mituiască pe antrenori fiindcă aceștia sunt plătiți mizerabil. Între timp, terenurile de sport ale școlilor, care altă dată duduiau de chiote până seara târziu, sunt închise în afara orelor de curs.
În cultură nu suntem în stare să instituim un sistem național de promovare și cultivare a valorilor reale. Dar cine hotărăște care sunt valorile reale? Iată, nici asta nu suntem în stare să stabilim. Țările din Vest plătesc din greu pentru traduceri și promovare în străinătate a ceea ce ei consideră a fi valorile lor naționale. Și noi facem la fel, doar că la noi e pe pile, relații personale și nepotism. Premiile interne în arte se acordă și acum tot pe această scară strâmbă de valori. Nu avem box-office (ierarhizare după popularitate, în Vest) nu avem agenți literari, impresari și activiști culturali imparțiali, ci doar structuri mimetice al căror scop este câștigul facil și imediat. Cultura este lăsată să evolueze de capul ei, după principiile economiei de piață – adică profit – iar rezultatul este cel care se vede, înlocuirea ei cu divertismentul de joasă speță, fiindcă „asta se cere”.
Tarele din învățământ, justiție, administrație și alte domenii păstorite de stat sunt mult mai numeroase și mai grave decât palidele exemple descrise mai sus. Rezultatele alegerilor locale și europarlamentare au fost validate oficial, în ciuda numeroaselor sesizări de fraudă și furt. Aparent nimic nu va putea opri aceleași procedee și la prezidențiale și parlamentare. O bună parte a electoratului crede că toate acestea nu contează și că se poate trăi foarte bine indiferent ce fac politicienii și serviciile. Și atunci, ce rost are să fim îngrijorați? Păi fiindcă somnul gândirii critice naște nedreptăți și abuzuri. Încă mai putem face ceva, de pildă să fim mult mai vigilenți la rundele de alegeri care urmează.
