Gata, ne-am calificat! Ce mai contează cum? Mda, cam asta se discută zilele acestea. Bucurie mare că România merge mai departe. Nu România ca atare – la ce politicieni avem e de preferat să batem pasul pe loc pentru că, știți voi, e loc și de mai rău – ci doar Naționala de Fotbal. E bine, fără doar și poate, doar că…
Doar că, după meciul cu Belgia, au apărut niscaiva discuții. Discuții care numai cinste nu ne fac, dar arată cât de tarați suntem în mentalitate și constituie o explicație cât se poate de grăitoare pentru faptul că, după treizeci și mai bine de ani, n-am evoluat prea mult. Astfel, mai toți românii au căzut de acord că, pentru liniștea noastră, în meciul cu Slovacia aveam nevoie de remiză. „O să mă raportez la o zicală a lui Diego Simeone – În fotbal nu doar victoria e importantă, ci e singurul lucru care contează – înlocuiți „victorie” cu „calificare” și cred că ar trebui să aplicăm și noi principiul lui Simeone”. Citat din Dan Udrea, publicat de Golazo. Și individul ține să precizeze că o „amiabilă” nu e ceva neobișnuit în sportul cu balonul rotund, foarte multe echipe au practicat asta, motiv pentru care au fost puse la zid, arătate cu degetul, dar ce mai contează cât timp s-au ales cu calificarea?
Cam acesta a fost nivelul discuțiilor înainte de meciul care, culmea! s-a terminat la egalitate. Să fie vorba doar de o coincidență sau s-a lucrat cu dedesubturi? La cum s-a jucat, tind să cred în coincidență, însă e dificil de trecut cu vederea faptul că majoritatea românilor erau de acord cu blatul. Că așa e frumos, că merităm să mergem mai departe… Nimic despre sportivitate, despre competiție pe bune. Calificarea, asta contează și, când vine vorba de calificare, e permis orice. Îi aplaudăm pe cei care faultează grosolan, în maniera Lăcătuș – pentru mine „Fiara” o să fie mereu asociat cu schilodirea lui Vasile Ardeleanu -, pe cei care simulează pentru a obține lovituri libere periculoase. De-a dreptul grețoasă reacția comentatorilor „sportivi” la simulări; care mai de care se întreceau în laude pentru că – nu-i așa? – băieții joacă pentru România și, cât timp ești român, îți poți permite cam multe, inclusiv să blătuiești meciul. Avem o tradiție cât se poate de nesănătoasă în direcția asta. Vă mai amintiți de trofeul „Gheata de Aur”? Trofeul fotbalistic european acordat celui mai bun marcator dintr-un sezon din toate campionatele europene. Atât de mult și l-au dorit românii, încât se poate spune că au avut o contribuție însemnată la suspendarea trofeului – în sezonul 1986 – 87 Rodion Cămătaru a pierdut „gheata” deși a avut 44 de reușite. Explicația era cât se poate de străvezie; galeria Rapidului – cea mai protestatară galerie din perioada ceaușistă – a spus ce era de spus cu privire la performanțele jucătorului care pe atunci activa la Dinamo. 20 de goluri în ultimele șase etape de campionat… Ei bine, asta spune multe. Să amintesc și despre celebrul blat orchestrat de Dumitru Dragomir în 1979, când FC Olt Scornicești s-a „impus” cu 18 – 0 în fața echipei Electrodul Slatina.
A fost sau nu blat? Ei bine, asta contează mai puțin decât faptul că încă suntem dispuși la aranjamente oneroase. Noi, ca societate. Cum, domnule, să nu faci blat? Păi ce, vrei să meargă belgienii mai departe? Sportivitatea, corectitudinea, competiția pe bune, astea sunt povești de adormit copiii. Contează doar rezultatul.
De fapt, mai mult decât rezultatul contează modul în care acesta este receptat și agreat de societate. Și n-ar trebui să ne mire că un blat e perfect acceptabil – ba chiar cerut cu insistență – în condițiile în care la alegeri am votat cu cine am votat, inclusiv penali. Pentru că blatul nu e doar la fotbal, e cât se poate de prezent în modul nostru de viață. A, și să nu uităm de prezența celui de-al 12 jucător. Marcelașul cel Viteaz, cine altul? El e artizanul calificării, cel puțin așa lasă impresia presa de partid. Acum vreo treizeci și ceva de ani mai era unul mic și-al dracului care dădea din mână și avea grijă de noi. Lui îi datoram totul, inclusiv „Ghetele de Aur”.
Încă o românească? Poate că nu… Dar, dacă privim la mentalitatea românilor…
