Chiar din debutul acestor rânduri fac precizarea că tema editorialului de azi nu are vreo legătură cu religia sau cu cea de-a șaptea artă. Așadar, nu vom vorbi despre Ciumă, Război, Foamete și Moarte, deși toate patru sunt cumva omniprezente în viețile noastre, cu o frecvență mai mare sau mai mică, în funcție de locul de pe glob unde ne ducem existențele. Normal că și în colțul nostru de rai, Botoșaniul, cei patru cavaleri menționați mai sus se regăsesc sub diverse forme, dar nu despre asta e vorba în rândurile următoare, ci de alții patru, care, reprezentând Ciuma politică, se află într-un Război cvasitotal (numit campanie electorală, desigur) care, odată pierdut, nu le va aduce sub nicio formă Foametea, ci, cumva, Moartea politică. Valeriu Iftime, Lucian Trufin, Cătălin Flutur și Cosmin Andrei sunt falnicii noștri cavaleri care, în caz de apocalipsă, adică de pierdere a alegerilor, vor avea traiectorii oarecum previzibile. Așadar, din capul locului vreau să subliniez faptul că pe niciunul dintre cei patru, dacă va pierde alegerile, nu îl vom regăsi scormonind în gunoaie pentru a-și asigura traiul. Fiecare are o situație materială care le permite fără niciun dubiu o existență decentă, numai că de la o anumită poziție socială în sus decența este asimilată (eronat, desigur!) cu eșecul sau neîmplinirea. Să-i luăm așadar la puricat pe rând.
Valeriu Iftime este, fără nici cea mai mică îndoială, cel mai ocupat dintre cei patru, iar un eventual eșec nu l-ar scoate nicicum de pe orbită. Grupul de firme Elsaco, Camera de Comerț și Industrie, Clubul de fotbal reprezintă un câmp al muncii extrem de vast, cam cum ar fi Bărăganul față de lotul personal deținut în fața casei de către oricare dintre ceilalți 3 „cavaleri”. În concluzie, ratarea funcției de președinte al CJ nu ar fi absolut deloc o catastrofă într-un județ colorat în roșu, cu mult sârg, timp de peste trei decenii. Eșecul lui ar fi mai degrabă asimilat cu eșecul botoșănenilor, care prin respingerea lui ar rata o imensă șansă la o dezvoltare altfel a județului. O dezvoltare axată pe performanță, pe capabilitate și competență, pe profesionalism și eficiență. Dar cum în democrație se întâmplă lucruri ciudate, este foarte probabil ca imaginea dintr-o epigramă să fie cât se poate de adevărată: „Probabil numai la vot / Vezi un lucru aberant: / Doi proști, prin prezență, pot / Să înfrângă un savant!”.
Contracandidatul lui Iftime, Lucian Trufin, în caz de … apocalipsă la CJ, probabil s-ar orienta în toamnă către un loc eligibil pentru Parlament. Adică tot în sistemul public, întrucât despre firma la care este acționar nu am auzit să spargă piețele și să înregistreze profituri uriașe. Problema pe care s-ar putea s-o întâmpine rezidă din aglomerația ce pare a se profila la PSD cu potențialii ocupanți ai locurilor eligibile pentru Parlament, Federovici, Budăi, Huțu, Șlincu fiind din start niște nume care cu siguranță nu vor lipsi de pe liste. Apoi, mai bat la ușa forului legislativ și niște lupi tineri, sponsori de nădejde ai partidului. În aceste condiții, situația lui Trufin în caz de înfrângere se cam complică. Salvarea ar putea veni tot din zona politico-administrativă, unde sunt create destule posturi de șefi de agenții, secretari de stat sau altele asimilate acestora.
Dintre toți patru, „cavalerii” pentru primărie par a fi cei mai bătuți de soartă în caz de eșec la alegeri. Astfel, Flutur nu și-ar mai găsi locul de director peren la Locativa, iar Andrei nici atât la … Loteria națională, așa cum a făcut un alt fost primar PSD. Bine, repet, nu trebuie să ne facem griji că cei doi vor rămâne pe drumuri. Se știe foarte clar că un mandat de primar într-un oraș cât de cât mare din România îi asigură preafericitului ales traiul în belșug pentru alte câteva mandate de stat pe tușă. Așadar, cu bucuria în suflete că fiecare dintre noi am pus câte o cărămidă la înălțarea edificiilor lor existențiale, să-i căinăm doar pentru faptul că, în caz de un eșec electoral, Moartea politică le va fi extrem de apropiată. Ceea ce, până la urmă, nici nu e chiar de rău. În fond, nimeni nu poate fi veșnic. Nici pe pământ și nici pe funcții. Și ca să închei și cu o propunere, nu numai cu cârcoteli și critici, părerea mea este că limitarea la maxim două mandate în orice funcție sau demnitate publică ar fi o măsură legislativă extrem de benefică. Pentru noi, nu pentru ei…