România ca studiu de caz. Deși aleșii susțin cheltuirea responsabilă a banului public și fiecare premier se laudă cu blocarea angajărilor la stat, fac decidenții ce fac și mai clocesc de-un post la stat. Care, uneori, e scos la concurs, că așa e frumos și dă și patină de legalitate, dă bine la imagine și mai apare și iluzia de corectitudine. Da, că omul a ajuns în funcție prin concurs, nu prin învârtelile atât de specifice societății mioritice.
Cum spuneam, se organizează mare concurs pentru un post călduț la stat. La care se prezintă mai mulți candidați, dar e de înțeles. Salariu bun de la buget, siguranța zilei de mâine, contribuții cinstite… Mai mulți candidați, dar nu toți unul și unul. Dintre toți se disting cei câțiva concurenți cu facultate făcută pe bune și ceva ani lucrați în domeniu, doar că la privat. A, și să nu-l ignorăm pe candidatul ăla cu liceu terminat la vârsta la care premierul s-a angajat pentru prima dată și a făcut un curs online de vreo trei luni, astfel încât îndeplinește condițiile minime pentru a participa la concurs.
Are loc concursul și, deloc surprinzător, că doar e România, nu vreo țară în care meritocrația chiar există, câștigă tipul care, aparent, a plecat fără nicio șansă. Păi ce, omul a luat bacul la aproape patruzeci de ani și în timp ce alții au făcut patru ani de facultate, plus cursuri postuniversitare, bașca experiență directă în domeniu, el are un curs de trei luni, făcut la o panaramă de facultate. Explicația e cât se poate de evidentă, că doar nu are cineva impresia că postul scos la concurs a fost inventat pentru cineva competent, ci pentru cineva cu sprijin politic.
O situație atât de des întâlnită în Mioritica încât românașii verzi se revoltă mai mult din reflex decât pe bune. Altfel nu se poate explica de ce nu ieșim cu toții în stradă, așa cum fac francezii, până nemernicii vor face pasul înapoi. Ți-ai găsit… Românii se revoltă, înjură, se întreabă cum de-i mai rabdă pământul – că pământul ar trebui să ne rezolve problemele, nu noi – atât pe cei care organizează concursurile, cât și pe câștigători.
Doar că… Doar că, la așa aleși, așa popor. Nu de alta, dar în puține zile avem ocazia să alegem pe cei care ne vor conduce, deocamdată la nivel local, dar vin și generalele. Avem pretenția că deținem puterea prin ștampilă, doar că ne folosim de ea exact după modelul aleșilor. De ani de zile alegem tot ceea ce pretindem că detestăm, tot ceea ce arătăm cu degetul și înfierăm. Să ne gândim că sondajele din București îl dau câștigător pe Piedone. E drept, se mai umblă la cifre, dar chiar așa? Piedone, preferatul bucureștenilor?! În această competiție în care bucureștenii se pretind jurați – și restul românilor sunt în juriu, dar fiecare în localitatea sau județul lui – au de ales între un individ cu școală pe bune, olimpic și care a demonstrat că se poate face ceva și în capitală și un individ cu educație precară, care încă nu a depășit nivelul intelectual al filmelor cu bătăi consumate în copilărie. O copilărie ce n-a trăit-o românește, ci mai degrabă occidental, dar să nu ne încurcăm în amănunte. Piedone e un neșcolarizat tupeist, dar care știe să vorbească pe limba alegătorului, la fel de educat ca și el, că doar cine se aseamănă se adună, doar că românul are pretenție de meritocrație de la alții. Personal își găsește toate scuzele necesare.
Dacă detestăm manevrele oneroase și pe parveniții lipsiți de bun simț și educație, de ce îi alegem? Mai știți sloganul „Nu pot ei fura cât putem noi vota?” Încă e valabil, să știți. Se vor face mânării, se vor muta virgule, dar totul are o limită. Avem pretenții de la aleși, să avem pretenții de la noi. Să alegem pe cei care merită, nu pe cei care ne vor da ocazia să ne plângem că, iată, încă un parvenit a ajuns în funcție. Dar se pare că nouă, românilor, ne cam place să ne plângem de milă; o chestie din moși strămoși. Țara era așezată în calea tuturor răutăților, de aia n-au făcut conducătorii prea multe pentru popor. Nici cetăți de apărare, nici drumuri și nici târguri. Pe atunci conducătorii se alegeau singuri, acum îi alegem noi, așa că, s-avem iertare, n-avem nicio scuză.
