A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de depresivă, mai ales pentru dascăli și elevi dacă ține cont că a căzut în concediu sau vacanță – depinde de care parte a catedrei te afli. Lăsând gluma la o parte, pe meleagurile mioritice ziua de 1 Mai are o cu totul altă semnificație comparativ cu restul lumii civilizate. Pe alte meridiane muncitorii protestează, cer drepturi, se iau la trântă cu aleșii, în Mioritica e relaxare. Chiar dacă e Săptămâna Patimilor, cea mai aspră săptămână din post, binecredincioșii români care se bat cu cărămida în piept când e vorba de credință și obiceiuri au cedat ispitei grătarelor și au umplut buzunarele șmecherilor din Horeca. Prețurile nesimțite și serviciile de proastă calitate nu par să deranjeze pe nimeni, așa cum s-a întâmplat și în trecut, prin urmare la anul să ne așteptăm la servicii și mai proaste, și mai scumpe. Francezii au pornit efectiv o revoluție să se poată pensiona în continuare la 62 de ani, nu la 64 cum intenționau aleșii. Noi, românii, cu o speranță de viață mai redusă, ne pensionăm de vreo trei decenii la 65 de ani și încercăm dureri de bască când aleșii sondează spațiul public cu pensionarea la șaptezeci de primăveri. Bine, nu toți; fericiții încasează pensii speciale înainte de cincizeci de ani, pe spinarea fraierilor, evident. Suntem un popor ușor de prostit, așa că de ce să nu profite?
Pe de altă parte, să nu ignorăm sentimentele nostalgicilor. Paștele comunist i-a agitat nevoie mare și au umplut rețelele sociale cu aduceri aminte, în special cu o fotografie intitulată „1 Mai din trecut”. Și au început să curgă șuvoaiele de aprecieri la adresa conducătorilor de care am avut parte, jalea pentru țara în care toți erau oameni și se ajutau la greu, nu eram vânduți străinilor și câte și mai câte. Dacă ești suficient de imprudent să-i contrazici, oamenii crescuți în bun simț, care știu să spună „Bună ziua” și „Mulțumesc” – „nu ca tineretul din ziua de azi” – te atacă folosindu-se de un limbaj incalificabil.
Fiind vorba de săptămâna de dinaintea Sărbătorilor Pascale, magazinele au fost mai aglomerate decât de obicei, așa că la multe case de marcat s-au format cozi numai bune să stârnească amintirile nostalgicilor. Credeți că s-au bucurat? Vezi să nu… Vorbim de cozi decente, șapte sau opt clienți cu cărucioarele de rigoare. În timp ce tineretul prost educat își aștepta rândul la casă afișând un aer de… normalitate, nostalgicii cu părul alb, bun simț și răbdători s-au pus pe urlat. Nu comentarii cu vecinul de coadă, nu proteste mocnite, ci urlete isterice, cerut socoteală omului de la pază și „nu se poate așa ceva, să mai deschideți o casă că stă lumea la coadă”. Nu s-au potolit nici când i-am întrebat de ce nu apreciază faptul că Ceaușescu s-a întors pentru câteva clipe în viața lor. Dacă-l iubiți așa de mult de dementul de la Scornicești de ce vă plângeți de câteva minute de coadă?
Statul la coadă e o virtute comunistă. Nostalgicii de azi au pierdut ani întregi așteptând la coadă cu marea deosebire că, pe atunci, nu cumpărau cu căruțul, ca azi, ci pe cartelă și nu exista nicio certitudine că, după orele pierdute la coadă, vei ajunge acasă cu o jumătate de pâine sau sticla de lapte degresat. De multe ori nici măcar produsele de pe cartelă nu reușeai să le cumperi, așa de bine era de trăit în „cea mai frumoasă, cea mai bogată țară din lume”, dar de acele vremuri au uitat tocmai cei care le ridică în slăvi.
Tare bine mai era de trăit, ce să spun… Imaginile cu clasa muncitoare ieșită la iarbă verde, grătărind pe lângă Dacii face parte din arsenalul propagandistic ceaușist. Indiferent cât mărești imaginea, nu poți desluși numerele de înmatriculare ale mașinilor, dar cunoscătorii își dau seama că nu pot fi din Mioritica lui Nea Nicu. Renault 12, cunoscut pe la noi ca Dacia 1300, s-a fabricat și în alte țări și a ajuns prin Africa și Asia. La o cercetare amănunțită, prin poză apare logo Renault, dificil de întâlnit în România comunistă. Mai sunt și altele, dar nu e cazul să le evidențiez, nu de alta, dar nu e cazul să recomand unde trebuie făcute modificările pentru o poză cât mai „aproape de realitate”. Cât îi privește pe nostalgici… Chiar dacă Ceaușescu trăia, voi tot vârsta de azi o aveați. Iar copilăria aia minunată… V-ați întrebat părinții câte sacrificii au făcut să aveți parte de stropul de fericire?
