În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat „Să intre artileria grea!” în care prevesteam precum … tatul Omidu’ intrarea lui Valeriu Iftime în politică. Pentru cine nu mă crede, îl rog să acceseze site-ul ziarului și se va convinge. Iar pentru cine crede că am o poziție partinică față de un partid sau altul sau față de un candidat sau altul, îl rog să citească cu atenție dar mai ales cu obiectivitate, detașat de coloratura politică pe care o agreează. Astfel, se va convinge de unele realități pe care orice om cu mintea la el le observă zi de zi în jurul său. Referitor la Iftime și politică, nu doar prevesteam ce va fi ci și încercam să încurajez prin acele rânduri și alți oameni de afaceri să se implice în politică. Pentru că se știe, și la noi dar și în toată lumea, politica o fac oamenii care au ceva cheag și nu umblă cu pantalonii rupți în fund sau cu gulerul cămășii întors. Faptul că unele persoane au intrat în politică în fundul gol (la propriu, de multe ori, în cazul unor doamne!) și acum plătesc pentru a fi omiși din Top 300 al bogătanilor, este un fenomen care ar fi trebuit să ne mai desfunde cât de cât mințile și să acceptăm ideea că am fost luați de mameluci, sau, mai corect spus, de fraieri. Dar să revenim la oamenii de afaceri adevărați care, ce-i drept, uneori s-au folosit de curentul politic dar nu au înotat prin el pentru a-și construi imperiile financiare. Sincer, m-aș fi așteptat ca odată cu intrarea lui Iftime în horă, și alți bogătași să se alăture lui, nu neapărat în același partid ci oriunde, în orice mișcare politică. Din păcate și pentru ei dar și pentru noi cetățenii de rând, o mare parte dintre cei care stau pe saltele de bani nu vor să pună umărul la schimbarea clasei politice. Că acesta ar fi principalul beneficiu al alăturării lor la un partid: ejectarea lăcustelor șmechere care, dacă le scoți din politică, vor muri de foame întrucât altceva nu mai știu să facă. Din niște surse confidențiale dar sigure, am aflat că proaspătul președinte al PNL a încercat să convingă mai mulți oameni de afaceri sau afaceriști (!) din oraș pentru a i se alătura în încercarea de a mișca din loc un județ înglodat în hleiul roșu. Refuzul unora dintre ei sau șahul etern rezultat din vorbele „încă mai meditez” scoate la iveală faptul că mulți antreprenori așteaptă șmecherește la două capete să vadă cine va prelua puterea în urma alegerilor de parcă cei care vor ajunge la butoane le vor naționaliza afacerile. Vedem așadar în toată splendoarea ei, nimicnicia unora cărora nu le pasă decât de salteaua lor de bani și de nimic altceva. Nu-i interesează absolut deloc lumea în care vor păși copiii, nepoții și strănepoții lor. Pentru că dacă lumea respectivă nu se va baza pe niște valori și pe niște principii corecte, se pot duce pe copcă toate averile, toate saltelele sau conturile și toate afacerile lăsate moștenire urmașilor. Într-o societate aiurea și bogățiile umblă aiurea, fiind posibil așadar ca niște neica nimeni să gestioneze la un moment dat tot ce magnatul de azi preconizează că va aparține copiilor sau nepoților lui. Este vizibil așadar din avion că societatea actuală necesită niște schimbări adică niște revizii generale sau, de ce nu, reparații capitale. Valeriu Iftime are cu siguranță meritul de a fi sesizat necesitățile societății și ce-i mai important de fapt, are meritul de a se fi băgat în joc, un joc unde regulile nu sunt reguli, unde datul la gioale este sport de masă și unde hoții și escrocii țin ritmul sau hangul, cum se mai spune pe la noi pe la țară. De bună seamă că dacă nu va fi susținut, nu va reuși. De acest lucru este și el convins din moment ce a apelat la oameni de afaceri pentru a-și încropi echipa de consilieri județeni. Nu am idee ce nume se vor regăsi pe listele de la CJ dar mă gândesc că nu ar trebui să lipsească de acolo antreprenori de succes, fermieri, medici de calibru, profesori respectați, juriști adevărați (cei de la facultățile fantomă să rămână angajați în sistemul bugetar!), constructori pricepuți și lista poate continua, cu siguranță. Deși mă asemuiam (în glumă, desigur!) în debutul acestor rânduri cu tatul Omidu’, îmi este foarte greu să prevăd cine îi va lua locul Doinei Federovici la Consiliul Județean. Adică Iftime sau Trufin, Trufin sau Iftime? Cam aici se fac cărțile, ceilalți contracandidați nefiind cotați cu șanse de reușită. Ceea ce este important e faptul că un om de afaceri de succes (că da, asta este Valeriu Iftime, orice s-ar spune despre el!) a avut curajul să se ia de gât cu sistemul și să intre în hora politică, stricând astfel multe ape pe care navigau în derivă niște „plutași” autohtoni. Rămâne de văzut dacă îi va convinge pe botoșăneni că el și echipa lui de „vâslași” (a se citi „consilieri”!) au știința, vrerea și putința de a se îndrepta către un port înfloritor…
Plutași versus vâslași – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!
Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Lipsa educației pentru democrație, cel mai mare pericol pentru viitorul României – Ciprian MITOCEANU, scriitor
La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...
Editorial
Nordis, politicieni, curve și naivi – Dumitru MONACU, scriitor
Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...
Editorial
Să alegem noi, nu alții pentru noi – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...
Editorial
Referendumul și campania electorală – Dumitru MONACU, scriitor
De ceva timp, primarul Botoșaniului, Cosmin Andrei, bate câmpii pe rețelele de socializare cu o temă evident electorală, și anume consultarea populației în legătură...
Editorial
Fotbalul, Kosovo și lecția autoironiei pierdute – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Am renunțat la fotbal din toate punctele de vedere în urmă cu mai bine de douăzeci de ani și nu pot spune că-i duc...
Editorial
Pierdem dreptul de a ne plânge – Virgil COSMA, jurnalist
Pe cum se apropie ziua alegerilor, se întinde ca o furtună ideea că ne merge prost fiindcă fruntașii Europei ne fură de ne sting...
Editorial
Patul sau pactul Cotrocenilor? – Dumitru MONACU, scriitor
Goana nebună după procente și după accederea în turul doi al prezidențialelor face ca lupta la baionetă să devină efectiv pistol cu apă, ca...
Editorial
Despre nunți, botezuri, înmormântări – Dumitru MONACU, scriitor
Dacă v-ați gândit cumva că titlul editorialului are vreo legătură cu filmul românesc purtând (aproape) același nume produs în 2022, v-ați înșelat amarnic. Așadar,...
Editorial
O lecție din care România ar trebui să învețe – Ciprian MITOCEANU, scriitor
În media românească s-a vorbit foarte puțin despre tragedia de la Novi Sad, petrecută la începutul lunii. E campanie electorală, e vorba de viitorul...
Editorial
Contractele cu statul și cancanul politic – Dumitru MONACU, scriitor
Despre firmele care au contracte cu statul s-a vorbit și încă se va mai vorbi multă vreme în spațiul public autohton, din moment ce,...
Editorial
Vadim se întoarce. Și nu vine singur – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Având în vedere că finala prezidențială din 2000 e pe cale să se repete, deși cu alți protagoniști, tot mai mulți români și-au amintit...
Editorial
Conservatori versus progresiști și noua ordine mondială – Virgil COSMA, jurnalist
Un fior de disconfort și neliniște i-a cuprins pe liderii progresiști ai Europei - cu excepțiile notabile ale Poloniei și Ungariei, parțial și a...
Editorial
Între nostalgie și realitatea europeană – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Eterna și paradoxala Românie... Deși numărul nostalgicilor e tot mai mare cu zi ce trece, e clar că, din punct de vedere economic –...
Editorial
Balul oamenilor de afaceri, postacii și pârlacii – Dumitru MONACU, scriitor
În urmă cu ceva timp, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani a organizat în somptuoasa sală „Luceafărul” de la Cucorăni tradiționalul bal al...
Editorial
În ce Matrix au trăit nostalgicii? – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Cred că sunt prea puțini românii care se pot lăuda că au ratat seria Matrix, iar pentru asta nu e de vină apetitul românului...
Editorial
AI și maimuțele – Dumitru MONACU, scriitor
Oriunde te duci și te întorci astăzi, este imposibil să nu auzi: „Nu mai găsești pe nimeni să muncească, dom’le!”, indiferent că e vorba...
Botoșani
nori împrăștiați
-0.5
°
C
-0.4
°
-0.6
°
75 %
1.8kmh
26 %
Dum
2
°
lun
4
°
mar
4
°
mie
5
°
joi
7
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.
EDITORIAL
La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...
EPIGRAMA ZILEI
Tot votând răul cel mai mic
N-am realizat nimic
Așadar și prin urmare
Încercăm cu ăla mare?
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...