Mai țineți minte cum ne uitam la Ungaria acum 10 – 15 ani? Țară frumoasă, curată, plină de autostrăzi, de stațiuni cu băi termale, investiții străine, ungurii care și-au transformat efectiv țara cu ajutorul banilor europeni.
Astăzi toate astea încep să fie legendă, e de ajuns să mergeți în vestul țării să vedeți parcările supermarketurilor pline de mașini ungurești venite la noi la cumpărături.
România, în ciuda unor politicieni nătângi, a reușit să depășească Ungaria, economic vorbind, la o mulțime de capitole. Dar, peste câțiva ani, și minunea românească va dispărea. Pentru că am luat-o și noi pe drumul premierului ungar Viktor Orban. Nu toți, ci alianța PSD-PNL.
La fel ca Orban, guvernele românești au subjugat, după rețetă, presa și justiția. Tot la fel ca în Ungaria, guvernanții au început să mărească taxe și impozite, să dea ordine economiei cum să se comporte, cât să fie prețurile. Cu rezultate identice, cea mai scumpă energie, inflație, datorii mari, pericolul suspendării fondurilor europene din cauza lipsei reformelor. Nu am ajuns încă la perioade de crize de alimente, ca în Ungaria, dar dacă se mai străduieşte mult ministrul agriculturii îi iese și asta.
Nimic, dar absolut nimic, nu îl obliga pe premierul ungar să vireze pe acest drum, în afară de un motiv extrem de banal, dorința de a rămâne la putere. Nici măcar nu e Ungaria singurul caz, un studiu recent publicat al Institutului Bertelsmann, cred, analizează evoluția democrațiilor. Și concluzia este că nu sărăcia duce la deteriorarea democrației. Sărăcia duce la corupție, da. Însă țări din lumea întreagă au intrat în acest club înainte de a avea probleme economice, de la Ungaria la India sau Turcia. Problemele economice au apărut după, la câțiva ani de mers apăsat pe calea numită iliberalism, când practic renunță cetățenii renunță, cică voit, la unele drepturi democratice, pentru o viitoare iluzorie bunăstare economică.
Însă semnul cel mai limpede, în cazul României, că ne îndreptăm într-acolo, este sistemul electoral. Absolut toate țările de care vorbim, ba chiar și regimuri staliniste precum cel al lui Putin, se pretind democratice. Democrație e și în Turcia și în Ungaria. Însă legile electorale sunt făcute în așa fel încât opoziția să aibă șanse aproape zero de a câștiga.
În Ungaria, Viktor Orban a modificat la fiecare mandat legile electorale pentru propriul avantaj. Iar în România, alianța asta toxică a lui Iohannis se ocupă de asta din toate puterile.
Amuzant este că, chiar dacă alegerile românești din acest an par cu rezultat cunoscut, gașca lui Ciolacu și Ciucă nu vor să riște nimic. Alianța dintre USR, PMP și partidul lui Ludovic Orban a luptat serios să se poată înscrie, fiind respinsă de vreo două ori, pe același motiv pentru care PSD a putut să se înscrie liniștit în 2020, când președinte era Dăncilă, dar actele le semna Ciolacu.
Tot din același motiv PMP nu va avea membri în Biroul Electoral Central. Și nici REPER, care deși are mandate câștigate, le-a câștigat sub sigla USR Plus. Adică vorbim de REPER, un partid înființat de un an-doi, care nu știu cum va face să prindă pragul de 5%.
Dar lupta cea mare e pe semnăturile pentru alegeri. Pentru a participa la alegerile parlamentare, un partid trebuie să adune în România 200.000 de semnături. Și trebuie liste pentru toate alegerile, deci câte una pentru parlamentare, europarlamentare, locale, președinție, primar/președinte CJ.
În Germania sunt necesare 7.000 de semnături. În Ungaria lui Orban, criticat pentru asta, sunt necesare 20.000. Și pot fi adunate online. În România nu, trebuie hârtie și semnătură cu pixul. Și 200.000, cel mai mare număr care există în țări democratice. În 2020 s-au putut aduna online, că a fost pandemie, acu nu se mai poate, ne-am reîntors la pix și hârtie, doar suntem în 2024.
Nu văd, fizic, cum e posibil să aduni semnăturile astea, iar partide relativ importante au probleme. Sincer, văd doar AUR să fie în stare cumva să adune acest număr uriaș. Din păcate. Până și Simion a protestat și zice că ar face alianță și cu USR pentru a modifica legea. Însă deja e târziu.
Prin Botoșani nu am văzut corturi din alea de strâns semnături ale PSD sau PNL. Probabil au alte mijloace de adunat semnăturile, mulți membri, șefi de instituții unde angajații semnează ca în condică, am înțeles. Cert e că ei nu au aceste probleme, de aceea păstrează acest prag așa de ridicat.
Din ce am vorbit cu cei care adună semnături pe bune, durează minim două minute pentru o persoană, dacă totul merge perfect. Însă asta se întâmplă rareori, că noi, românii, am făcut ultima oară educație civică într-a șaptea, iar politica nu ne interesează, că suntem șmecheri. Așa că oamenii habar nu au pentru ce semnează, de ce trebuie să semneze, că li se permite să semneze pentru mai multe partide sau că nu trebuie să voteze cu un partid dacă au aprobat prin semnătura lor pe liste ca acel partid să participe la alegeri.
Plus că șmecheria e doar de fațadă, de fapt românii se tem de vreo combinație, așa că refuză să semneze, pur și simplu. Adunați timpul pentru explicații, asta în cazul fericit, ca să vedeți numărul de ore de muncă, câți oameni e nevoie, pentru a afla cât timp ia să aduni semnăturile într-un timp de, că e o dată limită, 5 aprilie. Și devine limpede de ce țin pesediștii cu dinții de pragul acesta de 200.000 de semnături.
Dacă adăugăm la asta șicanele de tot felul făcute opoziției, alegerile într-un singur tur la primari și președinți de consilii județene, comasarea alegerilor, votul pe listă și nu uninominal, pentru a ascunde calitatea extrem de slabă a candidaților, reiese că nu prea sunt mari șanse să avem opoziție după alegeri, dacă totul merge cum vrea alianța în care Ciolacu s-a cățărat peste Ciucă.
Asta în afară de opoziția de la AUR, pe care am văzut-o deja, ei se opun pandemiei, Ucrainei, Uniunii Europene. Nu se opun rușilor când spune Medvedev că „românii nu sunt o națiune”, că na, patrioți, dar cu ochii spre răsărit, că de acolo le vine lumina.
La ce va duce lipsa opoziției în România? Simplu, la lipsa acelui mecanism de „checks and balances”, când în urma semnalelor venite de la opoziție, de la presă, societate civilă, guvernanții pot reveni în urma unor decizii greșite. Chestie care acum se mai întâmplă, rar, din ce în ce mai rar, e drept, dar se întâmplă. Deocamdată.
