Anul electoral 2024… Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice. De fapt, doritorii se luptă pentru butoane încă de atunci când le-au acaparat sau pierdut, doar că în momentul de față s-a ajuns la niște situații de-a dreptul aberante. Astfel, s-a ajuns la discuții despre reglementarea TikTok în România. Cei care s-au panicat când au aflat vestea, pot să doarmă liniștiți, nu de alta, dar unul dintre cei care au cerut măsura asta radicală e nimeni altul decât Rareș Bogdan, zis și „Treizeci de zile”. Sau, totuși, poate că e cazul să intre în panică. Nu de alta, dar în cazul TikTok politicienii au descoperit un interes aparte. Evident, Bogdan e secondat de Romașcanu de la PSD, semn că alianța deja funcționează.
Cei care au căutat o explicație pentru succesul AUR la alegerile precedente – și la cele care urmează, după câte se pare – au ajuns la concluzia destul de corectă că AUR a exploatat potențialul rețelelor sociale. Și au făcut-o manipulând tineretul, astfel că gata, trebuie reglementare…
Reglementare din cauza manipulării… Dacă s-ar întâmpla în altă parte, eventual pe altă planetă, ar fi de râs. Nu pentru că afirmația ar fi o exagerare, e de râs dacă ne uităm de la cine vine. Rareș Bogdan… E cam mult spus că este expert în manipulare – pagina individului s-a prăbușit total; nu-l mai bagă în seamă, nici postacii de partid -, dar a profitat din plin de pe urma manevrelor cu bocitul în direct și „avem obligația ca în treizeci de zile”.
Evident, manipularea a avut și va avea un cuvânt de spus în rezultatele alegerilor, dar partea proastă e că în România cam la asta se reduce campania electorală. Televiziunile de partid numai cu asta se ocupă de ani întregi, nu e o activitate recentă. Sondaje măsluite, anchete cu dedicație, ajustate după cum cer cei care plătesc, declarații false, dar CNA doarme, că așa a primit ordin. Rareș Bogdan nu a suflat o vorbă despre manipularea cu ajutorul mijloacelor clasice; el are ce are cu mesajele extremiste. De fapt, pe individ îl interesează cum anume poate repara căderea USL în sondajele reale, cele la care au acces doar puțini oameni. Și în sondajele reale balaurul stă prost. Să ne aducem aminte că marea surpriză a trecutelor alegeri au fost cei de la AUR. În sondajele oficiale AUR nici măcar nu apărea cu rubrică separată, era trecut la „Alte partide”. PMP, ProRomânia și chiar România Mare aveau căsuța lor și, dacă e să ne luăm după sondajele vremii, primele două intrau în Parlament, în timp ce PRM rămânea acolo unde e de multă vreme, adică pe afară. Ori, după cum bine știm, formațiunea lui George Simion a scos mai mult decât cele două partide eliminate la un loc și nu a fost doar o întâmplare.
Rareș Bogdan vine cu „manipularea pe TikTok”, deoarece „partidele extremiste își pot face propagandă cu ușurință”. De ce să nu interzicem orice fel de manipulare, dacă tot a ridicat piatra? Useliștii s-au panicat că tinerii până în 35 de ani ar vota cu AUR și de vină pentru asta e TikTok. Nu se bucură că, în sfârșit, vin tinerii la vot. Ei preferau filiera clasică, cu seniorii mobilizați de televiziuni; aceleași televiziuni care le bagă tinerilor în cap ideea că „votul nu contează”.
Suntem martorii unei schimbări destul de interesante. Tineretul vrea să voteze, ceea ce nu se prea întâmpla până acum. Pe cine anume vor vota? Ei bine, aici e vina clasei politice, care nu a reușit să ofere opțiuni rezonabile, nu e cazul să le reproșăm că n-au utilizat în manipulare potențialul internetului.
Asta s-a întâmplat săptămâna trecută, dar, între timp, s-au schimbat multe. Rareș Bogdan și-a răsucit coloana de moluscă și a venit cu „Trebuie să ne trezim și să comunicăm pe TikTok”. Gata, nu-l mai cenzurăm, nu se mai manipulează cu mesaje extremiste? Care e diferența între manipularea extremiștilor și cea a „partidelor de treabă”? Ciucă al lor și-a tras cont de TikTok, iar asta spune multe celor care vor să înțeleagă ceva.