spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeEditorialSpre deosebire de voi, nu suntem chiar toți proști - Ciprian MITOCEANU,...

Spre deosebire de voi, nu suntem chiar toți proști – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Ce spuneți, e bine sau e rău să râdem de proști? Face bine la psihic și orgoliul din dotare să-i identifici pe cei mai bătuți în cap decât tine. Știți voi, prost sunt eu, dar când îi văd pe alții, prind curaj.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Mda, ne place să râdem de proști, să-i arătăm cu degetul, să-i discutăm pe la spate sau să-i atragem în discuții de care sunt vizibil depășiți. Râdem de tâmpeniile pe care le debitează atunci când sunt invitați pe la televizor, chiar și când discuția este regizată în prealabil – ups! cum așa? Proștii ajung să-și dea cu părerea pe la televizor și prin presă? Mda, exact așa. Cine are bunăvoința de a scotoci în memorie, poate identifica fără greș dezarmant de mulți indivizi a căror prostie era legendară, dar care au reușit să parvină din punct de vedere politic ceva de speriat. Da, oameni buni, ăia de care râdeam în adolescență și studenție că sunt etaloane pentru prostie sunt cei care ne conduc spre propria lor pricopsire. Și, dintr-o dată, parcă nu mai e de râs…

Ajunși la putere, proștii ajung foarte repede la concluzia că, de fapt, merită mărirea obținută prin mijloace oneroase, dar atât de specifice spațiului mioritic. Inteligența lor, total asimptomatică, le-a netezit drumul în viață, nu acronimul PCR – Pile, Cunoștințe, Relații. Și să nu uităm de studii… Ce e un prost parvenit fără studii? Studii de securitate, dacă se poate.

Marea nenorocire e că proștii ajunși la butoane ajung să ne considere mai proști decât ei. Pentru că, așa cum spuneam mai sus, prostul parvenit uită de unde a plecat și consideră că și-a construit cariera pe merit, iar cei care studiază pe bune sunt doar niște imbecili care au tocit materia, fără să acumuleze cine știe ce cunoștințe și abilități. Da, ne place sau nu, suntem luați de proști. Din cauza asta cei de la guvernare își permit să închidă țarcul și să ne strângă cureaua – că nu mai e ca pe timpul lui Ciorbea; acum doar cureaua noastră este strânsă. De asta bagă taxe și spun că o fac spre binele nostru și al țării, desigur; ce e un discurs găunos fără o referire la patrie și patriotism? Pentru că ne cred mai proști decât ei, își permit să facă tot felul de manevre cu banul public, dar au mereu explicația potrivită la îndemână. Știți, e o chestie care va aduce mult folos țării și comunității locale, voi sunteți prea proști să înțelegeți despre ce e vorba.

Da, chiar își permit orice. Zilele trecute, Inspectoratul Școlar Județean Cluj a anunțat cu mare entuziasm lansarea unui proiect pilot, în cadrul căruia orientarea profesională a elevilor va fi făcută de un aparat de citit în palmă. Ăsta e nivelul la care a ajuns România educată. Cititul în palmă, baza unui „plan de carieră mult mai fundamentat”. Și cei care au cumpărat aparatul ne cred atât de proști, încât s-au lăudat cu așa ceva, asemenea găinii din povestea lui Creangă. Aia cu mărgica…

Nu e prima dată când învățământul e supus unui asalt de bizarerii. Prin 2021, profesorii din Galați erau invitați să descopere tainele numerologiei. S-a renunțat după scandal, la fel cum s-a întâmplat la Cluj. Cum văd șmecherii că nu suntem atât de proști pe cât ne cred, cum fac pasul înapoi. Dar au ținut să precizeze că „nu e momentul oportun”. Cu alte cuvinte, așteaptă să mai prostim nițel și, când o fi momentul, o să oblige toate școlile să cumpere aparate de citit în palmă și să angajeze dătători în bobi, din ăia cu carnet de partid, evident, că altfel nu se poate. Nu sunt psihologi suficienți, nu există laboratoare școlare și nici materiale didactice, profesorii sunt obligați să predea până la șaptezeci de ani, dar se vor găsi bani pentru afacerile celor care ne cred mai proști decât ei.

Cum putem scăpa de ei? În teorie e simplu, le spunem de la obraz cum stă treaba, ne revoltăm, ieșim în stradă… După ce oamenii au început să se revolte, șmecherii au dat înapoi. Gata, nu mai facem numerologie, nu mai citim în palmă. În practică însă… Indiferent cât de mult vrei să ajuți țara asta e greu să fii pe baricade zi de zi, ceas de ceas. Mai ai și altele de făcut, cum ar fi să muncești pentru a plăti salariile parveniților politici. Proștii însă… Ei n-au decât o singură preocupare și, plătiți fiind din banul tău, își permit să aștepte ziua în care cu adevărat vom deveni mai săraci cu duhul decât sunt ei.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
0.6 ° C
0.6 °
0.5 °
82 %
7.9kmh
84 %
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...