În perioada asta tulbure, când guvernul socialist Ciolacu nu mai prididește să arunce cu bani în oamenii care ies în stradă, asistăm la o creștere foarte mare a numărului celor care regretă epoca Ceaușescu și comunismul, în general. La asta, plus creșterea la cote record a euroscepticismului, ajută guvernarea tembelă a PSD-PNL și discursul partidelor lui Simion și Șoșoacă. Ce au renunțat demult să fie extremiști, suveraniști, naționaliști sau populiști și presară printre oameni ideea că era mai bine înainte. Că oricum comunismul cuprindea cât încape suveranism, naționalism și populism.
Amestecul acesta, a dus la rezultate incredibile, s-a ajuns ca unul din doi români să-l regrete pe Ceaușescu și epoca lui sau să considere că Ceaușescu ar fi fost un conducător mai bun decât cei pe care îi avem, conform unui sondaj INSCOP de la finele anului trecut.
Nu mai are rost să înșir lipsurile și problemele din comunismul românesc, oricine cu un grăunte de creier le știe deja, important e cum s-a ajuns aici. Există, cred eu, trei componente care contribuie la această stare de fapt foarte periculoasă și anume glorificarea industriei și dezvoltării din acea perioadă, adică propagandă pură, eșecul sistemului de învățământ legat de prezentarea istoriei comunismului și escamotarea represiunii din vremurile comuniste.
România multilateral dezvoltată
Un banc din vremurile alea spunea că România se dezvoltă lateral mai mult, nu multilateral. Una din direcțiile de propagandă ale lui Simion și alți rusofili este că România nu mai produce nimic comparativ cu vremurile comuniste. Evident că e o prostie, dar sună bine. De fapt, agricultura românească în comunism era medievală, în cea mai mare parte, industria funcționa aiurea, planificarea era o poveste și nimic nu funcționa pe principii economice. Cine nu e convins să caute date și să citească, eu voi oferi doar niște exemple simple și comparații.
În prezent, doar uzina Dacia Pitești exportă mai mult decât exporta toată România lui Ceaușescu. În cifre absolute, exporturile totale naționale sunt de câteva zeci de ori mai mari. De altfel, două din cele mai vândute mașini din Europa în 2023 sunt o Dacie și un Ford, ambele construite în România, Dacia fiind chiar pe locul doi.
România este al doilea exportator de biciclete european, după Portugalia. Mai exportăm subansamble auto și alte diverse componente, cereale, unde suntem pe locul trei din Europa anul trecut și producem aproape orice de la tramvaie la materiale de construcții. Când îl mai auziți pe Simion că suspină după industria lui Ceaușescu spuneți-i să explice chestiile astea.
Este evident că trăim într-o Românie mai bună. Nu trăim în cea mai bună din Româniile posibile, dar asta e altă discuție, iar acest fenomen se întâmplă din cauza eforturilor reprezentanților statului român, a căror grijă principală este plata salariilor la bugetari și a pensiilor speciale, sectorul privat nu e sprijinit cu nimic, din contră, e taxat la maxim. Gândiți-vă unde era țara dacă guvernele sprijineau mediul privat, nu sectorul de stat, și dacă, de exemplu, modernizau infrastructura în loc să fure banii.
Comunismul de la școală
Prezentarea tarelor societății comuniste tinerilor a fost un eșec – după părerea mea, voit – vom vedea mai încolo de ce.
La un moment dat, perioadei comuniste din România îi erau dedicate, la liceu, cinci pagini în tot manualul de istorie. Iar cuvântul „Securitate” apărea o singură dată. Cinci pagini pentru 50 de ani de comunism, pentru tragedia unui popor. După ce a mai trecut vremea, numărul paginilor a mai crescut, dar nu prea mult, până am fost prea scârbit să mai verific. Acum o fi probabil chiar un capitol întreg, cine știe.
Tinerii școlari de atunci sunt oamenii de azi care îl regretă pe Ceaușescu. Și îi învață pe copiii lor să facă la fel. Pentru că școala românească de mult nu prea mai învață mare lucru pe elevi, cauzele nu le mai enumerăm aici. În fapt, cu tot efortul meritoriu al unor profesori de istorie, perioada comunistă a ieșit din școală destul de roz. Iar de asta profită Simion, care deși se juca cu puța în nisip la Revoluție, știe exact ce și cum a fost. Și pe măsură ce decembrie 1989 se îndepărtează de prezent, adevărul e mai greu de aflat și mai ușor de denaturat.
Securitatea pentru binele poporului
Când eram la începuturile meseriei de ziarist, imediat după revoluție, un securist despre care am scris ne-a zis „bă, puteam să vă omor pe toți”. Adică a fost om bun că ne-a cruțat, iar noi am scris despre el la ziar.
Acesta e un alt motiv important, cel mai important, cred eu, născător de nostalgici comuniști. A lipsit și lipsește o discuție serioasă despre opresiunea regimului Ceaușescu, despre Securitate.
Motivul e simplu, revoluția din România era menită să fie una comunistă și doar un accident al istoriei a împiedicat asta. Pentru cei care nu știu, probabil mai sunt filmulețe online cu Iliescu, adus atunci la conducere pe valul revoluționar, care spunea pe 22 decembrie de Ceaușescu, la televizor, că „a întinat idealurile socialismului”. Din fericire, prin studio mai erau Caramitru, Dinescu și alții care au început să urle la el să îi mai lase cu socialismul și comunismul. Așa s-a născut capitalismul la noi, printr-o întâmplare fericită, dar a fost o naștere în chinuri, a trebuit să intrăm în UE și NATO ca să se schimbe una-alta.
Citeam zilele trecute o relatare a unei prietene despre muzeul Securității din Tirana. Da, albanezii, care l-au avut pe Enver Hodja, o copie fidelă a lui Ceaușescu, cu un comunism la fel de drăcos ca cel românesc, au făcut un asemenea muzeu. Noi nu am fost în stare.
La muzeul lor au liste nominale de securiști, numărul celor uciși de aceștia (vreo 700.000), dosare de urmărire, fotografii, ba chiar o expoziție de scule ale torționarilor. Când vede un nostalgic o mașină din aia de găurit genunchii sau un clește de smuls unghii, eu zic că îi trece instantaneu iubirea de Ceaușescu.
S-a scris ani de zile despre informatori ai Securității în România. Dar despre cei care primeau rapoartele informatorilor, despre securiști, nu a ajuns la public aproape nimic. Și astăzi SRI ține zeci de mii de dosare pe care nu vrea să le facă publice. Nu știm cine lucra acolo pe atunci, ce funcții avea, am aflat doar punctual.
Cum l-am găsit pe cel care interoga femeile care-și provocaseră avort. Dacă nu spuneau cine le-a ajutat, erau lăsate să moară pe masa de operație. Vajnicul apărător al comunismului era deja deputat de Botoșani din partea PD. Mai toți erau așa, deveniseră noii ștabi ai capitalismului românesc.
Prizonierii politici au fost identificați, paznici lor nu, cu două excepții, doi bătrânei care abia mergeau, aduși la proces după 25 de ani, nu prin eforturile statului, ci ale familiilor deținuților. Restul securiștilor, cei care nu mai trăiesc s-au stins după o viață liniștită, cei care mai trăiesc, mănâncă bine mersi pensiile lor speciale babane. Primite pentru că au șantajat, torturat, omorât, zeci și zeci de mii de români. Încălcând legea comunistă, nicăieri în lege nu scria că scoți dinții arestaților cu patentul, deci puteau fi trași la răspundere fără probleme. Dar, cum nu i-a deranjat nimeni, s-au apucat să conducă țara.
Toate țările fost comuniste și-au rezolvat problema asta cu trecutul. În afară de România. În mai tot estul Europei, cei din aparatele de opresiune și foștii comuniști au fost îndepărtați din viața publică și au plătit pentru faptele lor. La noi a fost condamnat comunismul în parlament, și aia după un scandal, și gata.
Iar rezultatul este cel de azi, în loc ca perioada comunistă să fie o pată neagră în istorie, jumătate din români suspină după vremurile alea îngrozitoare. Spre bucuria unor nevolnici putiniști.
