spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeEditorialDivorț în stil … botoșănean - Dumitru MONACU, scriitor

Divorț în stil … botoșănean – Dumitru MONACU, scriitor

După o căsătorie forțată, cu năbădăi și scandaluri care a ținut aproape zece ani consemnăm, în sfârșit, divorțul definitiv dintre peneliștii și pedeliștii botoșăneni. Ultimul termen al procesului de segregare s-a produs odată cu demiterea senatorului Cristian Achiței din funcția de președinte al organizației municipale PNL și dizolvarea acesteia. Spre deosebire de alte județe din țară unde contopirea celor două (foste) forțe politice s-a realizat cu succes, la noi la Botoșani, acest lucru a fost imposibil de realizat. Precum apa și uleiul, Șoptică și Flutur nu s-au putut combina nicicum, fiecare dintre ei considerându-se din start îndreptățit să conducă organizația județeană. Chiar dacă după un timp fostul edil a făcut pasul în spate, Șoptică și-a continuat „opera”, eliminând încetul cu încetul orice pedelist care se învârtea prin jurul ciolanului. Și astfel, am asistat la o matematică politică de-a dreptul ciudată, unu plus unu fiind egal cu 0,5 și nicidecum cu doi așa cum învățasem noi la școală. Privită obiectiv, acțiunea lui Șoptică este, dintr-un punct de vedere, politically corect cum se spune, întrucât diferența de viziune între conducerea organizației municipale și bossul de la județ era vizibilă de pe Marte. Or, în asemenea situație, trebuia făcut ceva. Că acel ceva era mult mai normal să fie demisia actualului președinte și preluarea interimară a frâielor de către o persoană care să unească nu să dezbine, e o altă istorie. Sau poveste, pentru că așa ceva nu se va întâmpla în realitate decât, probabil, după alegeri, atunci când liberalii se vor uita precum calicul în traistă la cele câteva procente obținute. Așa stând lucrurile, rămâne de văzut dacă viitorul politic al lui Cristian Achiței este de … aur sau din alt aliaj (USR, PMP, Forța Dreptei). Că la PNL e limpede și extrem declar că nu mai are loc. Odată cu debarcarea lui Achiței, sar definitiv din schema politică și mulți consilieri locali care, firește, își vor urma conducătorii. Astfel, nu este exclus ca în preajma alegerilor locale, citind o listă de consilieri de la formațiunea X să realizăm că de fapt sunt aproape toți, foștii de la PNL! În aceste condiții, se pune întrebarea firească: cu cine va defila Șoptică la alegeri în afară de Sorin Cornilă și Ionică Nechifor? I-am pomenit pe cei doi pentru că sunt singurii cu o oarecare notorietate și credibilitate. Bine, notorietate au și Florin Țurcanu și Verginel Gireadă, problema uriașă a acestora fiind credibilitatea care tinde spre zero. Cât despre primarii de comune, aceștia pot într-adevăr să adune ceva voturi dar numărul lor, fiind de ordinul sutelor, nu va putea ține pasul cu „recolta” pesediștilor sau, de ce nu, cu a altor forțe politice care, profitând de poticnelile și stângăciile guvernanților, vor coagula în ceea ce se cheamă „vot negativ” toate nemulțumirile și tot năduful oamenilor. Dintr-un alt punct de vedere, al peneliștilor, situația se prezintă cum nu se poate mai bine întrucât partidul a fost salvat! Hoții de pedeliști care voiau să le fure jucăria au fost alungați! Bine, faptul că jucărica lor adică PNL Botoșani este dată cu colac și lumânare spre necuprinsă stăpânire PSD-ului, este o altă chestiune. O chestiune care îi convine atât de mult bossului galben de la județ încât, pentru un loc în Parlament, și-ar vopsi și gardul, și butelia și mobila în roșu pentru a fi pe placul urmașilor lui Iliescu. Spre disperarea și furia urmașilor lui Brătianu! Dar cum gusturile nu se discută, nouă, oamenilor de rând nu ne rămâne decât să ne crucim și să ne minunăm de toate câte se întâmplă în interiorul haznalelor politice. Revenind la acțiunea de dizolvare organizației municipale, este de remarcat că aceasta, coroborată cu desființarea „Locativei” sunt până la urmă două mutări politice care au darul de a simplifica și clarifica spectru politic autohton. Adică liberalii în colaborare cu bunii lor prieteni și parteneri de guvernare, pesediștii, au pus pe fugă pedeliștii care le stăteau în cale. Aparent, calea li-i deschisă spre ciolan dar cum încurcate sunt căile politicii, n-ar fi exclus ca tocmai de la aceste „mărețe” realizări să li se tragă căderea în hău. S-a pus așadar, acum la început de an, punct unui proces de divorț început exact din prima noapte nu de dragoste ci de război. Cât privește partajul, și acesta s-a finalizat, după sediul din Maxim Gorki pedeliștii fiind deposedați și de cel din urmă fief al lor, „Locativa”. Așadar, gong final…

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

1 COMMENT

  1. gong final ar însemna înlăturarea ramasitilor din PD și înlăturarea puscariasilor,cu credibilitate -0.Adunati tineretul în jurul lui Cornilă și duceți partidul acolo unde trebuie,altfel veți ajunge iar la remorca PSD-ului…….

Botoșani
cer fragmentat
0 ° C
1.6 °
-0 °
77 %
3.1kmh
58 %
sâm
0 °
Dum
1 °
lun
3 °
mar
3 °
mie
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...