„Lăcomia băncilor nu poate fi alimentată din dezbaterea privind banii cash! Este intolerabil să crești artificial comisioanele bancare!”, așa începe unul dintre cele mai bizare mesaje publicate de Marcelașul cel Viteaz pe pagina personală. Mesajul sună și a frustrare, dar și a prosteală pe față. Pentru că asta e, de fapt, activitatea de bază a premierului Ciolacu; să ne prostească suficient de mult cât partidul pe care îl conduce să iasă bine la alegeri. Nu-l interesează soarta românilor, nu-l interesează mediul de afaceri, nu-l interesează viitorul țării
Desigur, există și vești bune: „Voi convoca săptămâna viitoare la Guvern o întâlnire cu specialiștii din Ministerul Finanțelor și BNR, dar și cu reprezentanții micilor întreprinzători, ai băncilor și ai societății civile pentru a lua o decizie pe subiectul banilor cash”. Dar cea mai bună veste e că Marcelașul cel Viteaz este de partea noastră, a amărâților. „Nu voi renunța niciodată la lupta împotriva evaziunii. Și nu voi renunța să protejez românii de lăcomia unora care vor să facă bani cu orice preț!”
La ce anume se aștepta Ciolacu după ce a amenințat băncile cu impozit pe cifra de afaceri? Conform cifrelor vehiculate oficial, impozitul de 2% pe cifra de afaceri, definit conform FINREP, la care se adaugă impozitul de 16% pe profit, ar trebui să aducă bugetului de stat trei miliarde de lei. O căruță de bani pe care Marcelașul cel Viteaz de-abia așteaptă să-i bage în economie, nu-i așa? De fapt, e vorba de o șmecherie veche, care încă funcționează. În Evul Mediu, atunci când situația amenința să scape de sub control, puternicii zilei găseau vinovați de serviciu. De preferat femei în vârstă, care trăiau izolat, la margine de pădure. Iar dacă mai aveau și pisici negre pe lângă colibă… Așa și Marcelașul, caută țapi ispășitori, nu vinovați adevărați. Ar fi și culmea, să arate cu degetul în timp ce privește în oglindă.
Era de așteptat ca băncile să facă tot ce le este în putință pentru a-și proteja profitul. Și treaba asta cu limitarea plăților în numerar a fost taman butelia de oxigen de care aveau nevoie. Așa de bine s-au potrivit lucrurile, că se poate bănui o înțelegere pe sub masă între bănci și politicieni. Oficial, e vorba despre lupta contra evaziunii fiscale, luptă la care Marcelașul ne-a amenințat că nu renunță. Nu renunță indiferent cât ne-ar costa. Pe noi, nu pe el…
Ar fi de râs dacă n-ar fi atât de tragic. Marcel Ciolacu și lupta contra evaziunii fiscale… Aparent, soluția ideală; cine știe mai bine ca Marcel cum stă treaba cu evaziunea fiscală? Se laudă că nu a fost angajat pentru că a fost mare investitor; conform propriilor declarații a făcut credit cu dobândă de 158%; deci România se poate împrumuta și la astfel de dobânzi, că nu e problemă, dar nu o să poată arăta în veci documente prin care să demonstreze că a plătit ceva la stat. Evazionist, fără doar și poate, un veritabil Vidocq mioritic. După ce a învățat tot ce era de învățat în materie de fraudat statul, acum vine să ne arate și cum stă treaba cu onestitatea. Și se plânge că băncile îi fură pe români când, de fapt, tocmai Vidocq de la Buzău le-a oferit bancherilor instrumentele potrivite pentru a-i spolia pe amărâți. Dar, nicio grijă, până la urmă spolierea asta este pentru binele nostru; se adună bani la buget…
În concluzie, Marcelașul cel viteaz nu caută soluții, ci justificări. Se face că scotocește după țapi ispășitori, dar, de fapt, ne bagă mâna adânc în buzunare. Și mai are tupeul să pozeze în cruciat al dreptății sociale…
