În urmă cu puțin timp, mass media botoșăneană și rețelele de socializare prezentau cu litere de-o șchioapă și poze cât China despre faptul că o renumită casă de avocatură din București a fost solicitată să apere Spitalul Județean „Mavromati” în cazul „Alexandra”. Ca să fiu sincer, prima imagine care mi-a apărut în minte când am citit această știre conținea cadre cu niște soldați înarmați până în dinți care încercau să ocupe spitalul nostru cel bun și drag (când ieșim vii din el!) sau hidos și urât (când … nu mai ieșim!). Drept urmare, pe moment am gândit că da, e nevoie mare ca spitalul să fie apărat. După ce literele și pozele s-au așezat cuminți în RAM-ul meu de memorie, o sumedenie de întrebări aparent ciudate au început să apară precum scânteile dintr-un foc de tabără, toate având la bază curiozitatea nu neapărat gazetărească, ci mai degrabă umană. De cine trebuie apărat spitalul? De ce? Când? Unde? Cum? Citind așadar detaliile despre acest nefiresc asediu asupra unei instituții total non agresive am aflat că prin această inițiativă, conducerea Spitalului „Mavromati” dorește ca urmările nefastului caz „Alexandra” să nu afecteze vistieria celui mai mare spital din Botoșani. „Orice sumă pe care unitatea ar plăti-o ar veni din banii destinați tratării pacienților” – a argumentat medicul Monica Adăscăliței, managerul SJU „Mavromati”. Corect punct de vedere, numai că o mulțime de alte întrebări se iscă instantaneu. În primul rând, știe toată lumea că instanța, dacă va constata culpa, va dispune unității spitalicești să purceadă la anumite acțiuni reparatorii care, în mod normal, ar trebui apoi „defalcate” pe angajații care s-au făcut vinovați de drama petrecută în 18 august. Apoi, apelarea la serviciile unui terț atunci când ai un birou juridic propriu cu 4 posturi de jurist, dintre care doar două ocupate momentan (cel puțin așa se prezenta cu ceva timp în urmă respectivul compartiment!) implică, după cunoștințele mele, o aprobare în plenul CJ. Ce înalte raționamente or fi stat la baza aprobării unui asemenea act păgubos de către Consiliul Județean Botoșani în frunte cu președintele Doina Federovici? Să aibă vreo legătură, la Verești sau la Dolhasca, cu deraierea din liberalism a directorului Spitalului „Mavromati”? Oricum ar fi, un lucru este sigur: dacă se va merge până la capăt cu această variantă de colaborare cu casa respectivă de avocatură, conturile celui mai mare spital din județ vor cunoaște diminuări dramatice, întrucât nu vin ăia, mari specialiști de la Bucale, pe doi-trei firfirici. Și, inevitabil, se pune o altă întrebare legitimă: contravaloarea serviciilor juridice nu ar proveni tot din fondul tratării pacienților? Iată de ce iese din nou în evidență, precum păduchele în frunte, putregaiul din sistemul românesc de sănătate. Spun asta întrucât, prima la mână, nu trebuia să se întâmple ce s-a întâmplat și aici este limpede că avem de-a face cu grave erori manageriale, cu o legislație specifică croită pe genunchi, cu proaste obiceiuri și cutume înrădăcinate în sistemul medical românesc. Apoi, faptul că asigurările pentru malpraxis ale medicilor sunt privite ca niște marțieni ce-și fac nevoile în tufiș reprezintă un alt subiect generator de cauze și nicidecum de efecte. Pentru că dacă tot personalul medical ar apela la serviciilor societăților de asigurări, prețul pe piață al acestora ar scădea vizibil, iar în caz de tragedii, managerii de spitale nu ar trebui decât să dicteze activarea clauzelor din polițele de asigurare. Cât despre obișnuința aceasta de a apela la marii specialiști de pe piața juridică, eu consider că atâta timp cât ai angajați cărora le plătești salarii frumușele pentru a te reprezenta în instanță, n-ar mai trebui să existe loc de întors. Știu, vor spune mulți că angajații nu au vechime, rutină, experiență sau alte asemenea caracteristici imperios necesare în plan juridic. Din păcate, în România, o mulțime dintre juriștii angajați la stat au terminat facultăți fantomă, adică private, și drept urmare nu numai că nu au experiență, rutină și toate cele, ci, în primul rând, nu au cunoștințele juridice elementare. Dacă ar fi după mine, aș desființa toate birourile juridice din unitățile de stat și aș impune prin lege contracte de colaborare cu cei ce știu despre ce e vorba în propoziție. Dar cum să faci așa ceva când postul de jurist la o companie de stat sau în administrație este de fapt o sinecură politică?
