Albirea Rusiei – Dumitru MONACU, scriitor

Înainte de a trece la tema editorialului de azi, țin să specific, pentru a nu fi acuzat cumva de părtinire, că detest America în primul rând pentru politica ei privind băștinașii și în minte îmi vine instantaneu acel slogan dur și cinic: „un indian bun este un indian mort”. Apoi, intervențiile în forță în zeci de zone ale globului, una dintre ele chiar lângă noi, în fosta Iugoslavie, fiind o mostră clară de folosire nejustificată pentru aceste timpuri, a procedeelor și metodelor criminale, când au bombardat Belgradul de parcă acolo ar fi fost cuibul lui Hitler. Apropo de Hitler, una dintre bilele albe pe care SUA le-au punctat în cele aproape trei secole de când există se referă la atitudinea și poziția din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când au contribuit din plin la nimicirea nazismului, dar și la salvarea Rusiei datorită volumului uriaș de ajutoare civile și militare made in USA. Poate că dacă noi românii ne-am fi învecinat cu ei, am fi simțit pe propria piele ce înseamnă expansionismul de nestăvilit al yankeilor. Așa, am simțit cu vârf și îndesat efectele expansioniste ale altui stat hămesit de teritorii, bogății și influență, adică Rusia. O Rusie care de un an și mai bine este în gâlceavă mare cu Ucraina. Cum s-ar spune, se războiesc doi veri primari, ceea ce nu e deloc în regulă. Pentru ei. Că pentru noi, la câte ne-au făcut cei doi veri, dacă am fi cinici și haini (ceea ce e clar că nu suntem!), am folosi vorba aceea neaoșă, „întărâtă-i drace că tare ne place!”. Așadar, gâlceava aceasta intestină din miezul slavismului nu ar trebui să poziționeze românii de o parte sau de alta a baricadei. E gâlceava lor, spele-se cu ea pe cap. Bine că e așa și nu e război în adevăratul sens al cuvântului. Că atunci ar fi fost adevărata tragedie și belea mare pentru Europa și pentru lumea largă. Când am amintit de poziționarea românilor nu m-am referit la zona politică, adică la gulerele albe, ci la plebe. Adică la cei care, dacă gâlceava s-ar extinde, ar avea multe de îndurat, inclusiv chemarea sub arme. Deși acum hârjonelile celor doi veri au oarece efecte, nu e chiar atât de negru dracu precum ni-l prezintă unii sau alții. Ceea ce-i negru este scenariul pus la cale de muscali, scenariu de care, în România, se ocupă cu mult sârg putiniștii nației. Toată propaganda Moscovei privind drepturile firești și legitime ale Maicii Rusia și răutatea abjectă a ucrainenilor se prinde ca rahatul de izmene la unii conaționali de-ai noștri, care chiar nu văd pădurea din cauza copacilor și anume faptul că Rusia bagă toate necazurile pe care ni le-a provocat de-a lungul istoriei în fundul ucrainenilor. Ucrainenii ne-au luat pământurile, tezaurul, ei au schingiuit prizonierii de război, ei vor în continuare să ne smulgă teritorii și așa mai departe. Dacă e s-o spunem pe șleau, da, ucrainenii ne-au luat pământuri, e vorba de nordul Bucovinei și cele trei județe din sudul Basarabiei, dar oare cine a decis asta? Cine a decis ca peninsula Crimeea, aprig disputată azi, să fie alipită la Republica Socialistă Sovietică Ucraineană? Kievul? Doar să fii ignorant de-a binelea, ca să nu spun prost, să crezi așa ceva. Faptul că în perioada războiului unii ucraineni au colaborat cu naziștii n-ar trebui să mire foarte mult, foametea artificială din 1933-1934 provocată voluntar de Stalin fiind probabil unul dintre motivele acestei anomalii istorice. Să nu uităm că pedeapsa lui Stalin a condus la apariția canibalismului în rândul populației ucrainene. Așadar, cei doi veri erau numai în fața lumii rude, între ei mocnind o ură soră cu moartea. Capacul la această ură a fost pus de americani care au vrut să domine economic militar și economic zona ucraineană, fapt care rușilor nu prea le-a fost pe plac. Textele oficiale cu invadarea unui stat suveran sau cu operațiunea specială de nimicire a nazismului ce înflorea în zona estică a Ucrainei sunt pentru cei ce nu pot citi printre rânduri, adică pentru ignoranți. Sau proști! Ceea ce nu mi se pare normal pentru noi românii, este punerea tuturor relelor pe spinarea ucrainenilor și degrevarea rușilor de toate ororile săvârșite asupra nației noastre de sute de ani. Această „albire” forțată a Rusiei pare a fi scopul putiniștilor și nostalgicilor din România. Că sunt mulți sau puțini, nu știu. Știu în schimb că sunt foarte vocali, agresivi și vehemenți în transpunerea în practică a propagandei moscovite. Ucrainenii și nu rușii sunt vinovați, pentru toate relele făcute poporului nostru! Chiar așa? Departe de mine gândul că ucrainenii ar fi niște sfințișori. Au și ei frustrările lor, neîmplinirile lor naționale, întrucât nu e așa de simplu și reconfortant să respiri atâta vreme cu cizma rusească pe grumaz. Dar de aici și până la exonerarea rușilor de toate măgăriile lor, este o cale extrem de lungă. Rusia e prea roșie pentru a mai putea fi albită!