Sunt foarte mici șansele ca România să mai ia vreun cent în acest an din cele 5,5 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acești bani se eliberează de către Comisia Europeană, în baza unor cereri de plată bianuale și a respectării regulamentului și procedurilor special instituite în acest scop. Insist asupra acestui aspect întrucât, practic, din acești bani – cărora li se adaugă împrumuturi fără precedent în istorie – trăiește toată țara. Ăștia și nu alții sunt banii de investiții, programe economice și sociale, de dezvoltare în general.
Premierul Marcel Ciolacu spunea săptămâna trecută că cererea de plată numărul trei, care avea termen luna martie, va fi depusă în noiembrie. Nu prea văd cum, fiindcă din cele șapte jaloane de îndeplinit guvernul abia a acoperit două, iar pentru cel mai important dintre ele, respectiv reforma pensiilor speciale, nu se întrevede niciun orizont de realizare. Până acum, în octombrie, România nu a depus niciuna dintre cele două cereri de plată prevăzute pentru acest an și nu a încasat niciun euro din banii pe care trebuia să îi primească pe 2023.
Ciolacu a lăsat multora impresia unui buticar abil și descurcăreț, un fel de tipar al micului comerciant român isteț, care se descurcă în orice situație. În realitate nu este așa, el girează acum un așa zis plan de redresare, prost conceput cu intenție, care va duce în cele din urmă la adâncirea arieratelor. Știam că șeful socialiștilor nu are cum să lovească în zecile de mii de atârnători ai sistemului tocmai acum, în an preelectoral, când partidul are nevoie de ei ca de aer. Și exact așa s-a întâmplat. Aparent, nu ar trebui să ne pese de maimuțărelile nepricepuților de la Palatul Victoria, care una zic și alta fac, fiindcă banii oricum vin din afară, nu-i așa?
Păi, uite că nu mai vin, de aia ne pasă. Ceea ce înseamnă înghețarea investițiilor la stadiile incipiente în care se află acum, înghețarea salariilor, sporurilor, pensiilor, stagnare, inflație și un trai și mai prost într-o țară care se încăpățânează să rămână pe ultimul loc la aproape toate capitolele de evaluare europeană. Toți specialiștii i-au spus lui Ciolacu și altor responsabili din cabinet că duc economia de râpă cu mărirea taxelor și impozitelor, că sistemul privat – care este motorul creșterii și singurul contribuabil direct – va fi lovit în plin. Degeaba, ei nu cunosc decât rețeta Dragnea, respectiv catastrofa întreținerii unui consum excesiv, plătit din împrumuturi, generator de inflație.
De aceea, am convingerea că așa zisul pachet de reforme a fost întocmit cu bună știință cu încălcarea unor prevederi ale Constituției, anume ca să poată fi respins la Curtea Constituțională, exact așa cum s-a întâmplat și cu legea pensiilor și pretinsa abolire a pensiilor speciale. Contestatarii arată că proiectul, asumat deja de Ciolacu și ai lui în Parlament, nu este un singur act normativ, cum prevede legea asumării și nici nu justifică nici urgența, fiindcă majoritatea prevederilor ar urma să se aplice de anul viitor. Va cădea cu zgomot la CCR, iar premierul se va putea plânge, victimizându-se, că a vrut să facă reformă dar nu a fost lăsat.
Însă, indiferent ce va decide CCR, este clar că în vederea alegerilor care se apropie cu pași mari – vezi ieșirile cu scop electoral ale tuturor liderilor zilei – nici PSD și nici PNL nu au cum să renunțe la sistemul în baza căruia își exercită autoritatea, mai ales că nu au opoziție. AUR este gură mare și fapte zero, iar USR și-a făcut praf valul de încredere de la înființare. Prin urmare, este clar că nu vor urma reforme instituționale, din două motive simple: liderii actuali nu au nici știința și nici putința să le facă.
