Atât de multe mizerii au ieșit la iveală în ultima perioadă, încât protagoniștii scandalurilor nu foarte vechi au ajuns la concluzia că pot arăta cu degetul fără ca cineva să le aducă vreun reproș. Memoria românilor există, dar e dezarmant de scurtă și poate fi îmbunată cu ceva produse la sticlă sau găleată. Nu mai e mult și vine campania electorală, când ne vor promite că pe toate coclaurile vor curge lapte și miere, dar pentru moment va curge doar trascău. Și românii revoltați de azi sunt cei care se vor înghesui mâine să primească pomana de la partid. Am mai trăit filmul ăsta și știm deja cum se termină.
N-au trecut nici măcar trei luni de când Gabriela Firea, mai cunoscută și sub denumirea deloc măgulitoare de Pupăza Roz, a fost silită să demisioneze de la conducerea ministerului înființat special pentru ea (o sinecură mai costisitoare și nesimțită nu cred că se mai poate inventa) după ce scandalul „Azilele groazei” a revoltat o țară întreagă. Revoltă, dar nu prea, astfel că Pupăza Roz a revenit cu forțe noi. Fără jenă, fără remușcări își pregătește revenirea în politica mare. Mai mult sau mai puțin oficial, a fost confirmată deja drept candidatul PSD la Primăria Capitalei. Pe la televiziunile de partid a început să se victimizeze și să pretindă că, de fapt, a fost sabotată de USR și liberalii loiali lui Orban. Nicio aluzie măcar la legăturile mai mult decât evidente cu cei care și-au bătut joc de bătrânii din azilurile groazei. A fost sabotată, nu i se poate reproșa nimic.
Printre multe alte inepții debitate fără pic de jenă, Firea a afirmat că nu e deloc în regulă ca partidul să dea socoteală pentru fapta individuală a fiecăruia. „Fiecare răspunde pentru faptele sale, nu trebui să fie un partid vinovat, un președinte de partid vinovat sau un guvern, sau un coleg, pentru faptele unui alt coleg” – opinia autorizată a Pupezei Roz despre mita încasată la portbagaj de colegul de partid Buzatu. Și, ca și cum nu era suficient, Firea s-a săltat pe culmea suprimă a ipocriziei. „Datoria partidului e să aibă oameni onești pentru a crea politici publice și pentru a guverna”. Nici comuniștii lui Ceaușescu n-au spus-o mai bine.
Cu alte cuvinte, partidul nu trebuie să sufere din cauza vreunui baron local prins cu mita în portbagaj. Partidul se dă de ceasul morții să facă rost de oameni onești pentru binele cetățeanului, iar asta se vede la tot pasul, nu-i așa? Lipitori de afișe, cărători de sacoșe cu sigla partidului, analfabeți în adevăratul sens al cuvântului și mulți alții care într-o societate normală ar fi asistați social pentru că la mai mult nu-i duce capul au ajuns să ne conducă datorită partidului. Partidul îi selectează, partidul îi girează, îi pune pe liste și le dă funcții, iar odată ajunși la butoane, nevolnicii se dau de ceasul morții să-și pricopsească rudele, prietenii și amantele. Caracatița nevolniciei a corupt tot și asta datorită partidului. Și acum, când scandalul mitei la portbagaj amenință procentele vizate de PSD la alegerile de anul viitor (la ce memorie au românii s-ar putea să-și facă griji degeaba), Pupăza Roz e de părere că partidul nu trebuie să sufere din cauza celor pe care i-a promovat. Cetățenii, în schimb, au dreptul să sufere. De fapt au obligația să sufere…
Dumitru Buzatu nu e un oarecare, e baron de peste două decenii în cel mai sărac județ din România și doar naivii pot să creadă că acum, când a fost prins, e prima dată când și-a încasat partea sau că din ceea ce a încasat nu a făcut parte dreaptă partidului care i-a asigurat funcția. Firesc ar fi ca incidentul Buzatu să ducă la demisii la vârful PSD; partidul l-a girat, susținut, pus pe listă. Datorită partidului familia Buzatu e pe cai mari… Partidul și i-a asumat pe Buzatu și pe alții ca el, i-a pus pe funcție și datorită acestor indivizi suferim noi. Suferim de treizeci de ani, pe alocuri mai rău ca pe timpul lui Ceaușescu, dar suferința noastră nu interesează. Important e să nu sufere partidul, că dacă suferă partidul chiar că nu mai de trăit în țara asta. Pentru ei, că pentru noi nu mai e de multă vreme de trăit.
