A trecut mai bine de o lună de când premierul Ciolacu anunța pe pagina personală faptul că Legea Anastasia a intrat în vigoare. Așa cum era de așteptat, a încercat să scoată profit maxim din drama unei familii nenorocite nu atât de legislația deficitară din România, cât mai ales de corupția sistemului de justiție. Pe coclaurile mioritice fărădelegea a înflorit nu pentru că n-am avea legi, ci pentru că prea mulți români cu apucături penale cunosc pe cine trebuie acolo unde se împarte dreptatea. Așa ceva nu-l interesează pe premier, deoarece justiția este independentă. Atât de independentă încât nu mișcă un deget fără comandă politică.
Dar să revenim la Legea Anastasia. Deși legea 213/2023 a fost publicată în Monitorul Oficial din 10 iulie și a intrat în vigoare pe 13 iulie, premierul Ciolacu s-a lăudat ca găina cu mărgica abia pe 10 august. Deloc întâmplător; mai sunt români care își aduc aminte ce s-a întâmplat pe 10 august și farsorul de la Buzău a găsit cu ce să abată atenția de la mineriada Jandarmilor. Lăsați dosarul 10 august și pe cei cotonogiți de jandarmi, lăsați faptul că, la cinci ani de la evenimente nimeni nu a fost condamnat pentru incidentul care ne-a readus în minte vremurile de glorie ale tătucului Iliescu. Acum avem Legea Anastasia și suntem mândri că noi, cei de la PSD, am contribuit la apariția ei.
Legea Anastasia a fost considerată o formă de prevenție chiar de către inițiatorul ei, senatorul PSD Robert Cazanciuc, care a atras atenția că dacă legea nu e aplicată în litera și spiritul ei, rămâne doar o bucată de hârtie. La două luni și ceva după ce Legea Anastasia a intrat în vigoare se pot trage unele concluzii, iar acestea sunt mai degrabă deprimante decât încurajatoare. Astfel, deși știu că riscă să ajungă în spatele gratiilor dacă produc un accident, românii se urcă troscăiți sau prăfuiți la volan într-o veselie. După o razie de amploare polițiștii au constatat că un șofer din cinci era cel puțin pilit. E un procent enorm având în vedere consecințele legale ale unui posibil accident. Ca un făcut, imediat după promulgarea legii a crescut înfiorător numărul accidentelor provocate de drogați și bețivi, cu număr foarte mare de victime. Asta arată cât le pasă românilor de lege și de consecințele propriilor fapte și că am depășit acel moment în care o lege, indiferent cât de dură, ne mai poate însănătoși ca societate. Românilor verzi nu le pasă, pur și simplu. Nu le pasă că, în cazul unui accident, diferența dintre închisoare și alte măsuri preventive o poate face proba de sânge. Inconștienții trăiesc cu impresia că lor nu li se poate întâmpla nimic deoarece ei sunt ași ai volanului, iar constrângerile legale sunt pentru idioți, pentru fraierii care nu beau nici măcar ceai cu o săptămână înainte de a se urca la volan.
Deocamdată se poate spune că Legea Anastasia nu a produs efectele așteptate, ba din contră. Se pare că le-a oferit multora dintre trăitorii pe aceste coclauri ocazia de a demonstra că ei sunt deasupra oricărei legi. Așa, să vadă prietenii, rudele și cine îi mai știe că ei sunt șmecheri, conduc cu trascău în cap și lor nu le poate face nimeni nimic. Comportament iresponsabil, specific mai degrabă adolescenților cu mintea încă necoaptă, dar mulți dintre cei depistați parfumați în trafic au depășit de multă vreme vârsta tupeului inconștient. Sunt parcă mai mulți decât înainte de 13 iulie (sau 10 august, data când a reacționat Ciolacu).
Cum se poate stârpi fenomenul troscăiților la volan? Cu amenzi nesimțite și suspendarea dreptului de a conduce pe viață. Românul e sensibil la așa ceva; când e sancționat de poliție nu se plânge că a fost prost, se plânge că a rămas pieton și fără bani. Dacă la așa ceva s-ar adăuga și ceva pușcărie preventivă – ai depășit o anumită alcoolemie, ești premiat cu o lună de zile în spatele gratiilor – s-ar putea să apară și ceva rezultate. Sau poate că nu… La ce justiție avem în țara asta, magistrații își vor freca mâinile de bucurie. Și vor crește tarifele pentru cei care se vor scoși basma curată. Până la urmă, despre asta e justiția în România.