M-am înfiorat ascultându-l pe Ciolacu, fantele de Buzău devenit prim – ministru, cum declamă pe sticlă: impozităm luxul și viciul și averea, scădem numărul de șefi de la bugetari și tăiem două sute de mii de posturi (din cele vacante), anulăm facilitățile… și alte aberații – declarațiile lui sunt disponibile mai peste tot. Amatorismul de care dă dovadă acest nou prim – ministru impostor îi țâșnește prin toți porii. În paranteză, modul în care i-a alungat pe reprezentanții OMV, veniți la negocieri, e doar o dovadă în plus: partea austriacă deține doar opt procente din viitoarea exploatare de gaze din marea Neagră, restul aparținând într-o formă sau alta statului pe care, chipurile, îl reprezintă Ciolacu. Iar demagogia caragialească din discursu-i frizează pur și simplu ridicolul: marele om se socotește deasupra legilor pe care le invocă atâta vreme cât camarila sa a pus stăpânire pe județul din care provine, iar prietenele și prietenii căpușează din răsputeri statul, oploșiți în diferite sinecuri sau băgați până peste cap în contracte pe bani publici.
De fapt totul este socoteală electorală primitivă: patronul este cea mai ușor și simplu vacă de muls. Așa că le-a triplat impozitele practic peste noapte. Nici măcar nu sunt prea mulți, poate vreun milion, nici cât bugetarii. Iar patronii votează cu oricine altcineva numai cu PSD-ul lui nu, așa că nu e nici o pierdere. În plus, în pofida asociațiilor patronale, sectorul privat nu este de loc compact, așa cum sunt diferitele categorii de bugetari, spre exemplu profesorii. Patronul n-o să iasă niciodată în stradă ca să-și ceară drepturile sau să protesteze. Are altele de făcut, cum ar fi supraviețuirea în condițiile permanentelor bâlbâieli ale bezmeticilor ce se succed la conducerea guvernului și care-și închipuie că totul se rezolvă dacă omoară vaca pe care o mulg. Iar acum va trebui să se lase jumulit de un pierde vară care nu e dispus nici măcar la un fel de pseudo sacrificiu: pensiile speciale rămân neatinse, creanga cu bugetari rămâne nescuturată, numărul noianului de agenții și consilii de administrație nu scade.
Am început propria mea afacere imediat după Revoluție, chiar în martie 1990, în baza celebrului Decret – Lege nr. 54, dat de Iliescu. Mi-am imaginat atunci că pot să fac multe, o bună parte chiar am reușit. Rămân cu gândul amar că, dacă aș fi rămas bugetar (am încercat pentru scurtă vreme, dar am plecat pentru că mi s-a părut infernal sistemul), aș fi fost mult mai liniștit: aș fi avut program fix, pensie mare, zile libere, bonuri de vacanță, spor de periculozitate și spor de ecran, ba chiar și spor de hrană și, cu puțin noroc, pensie specială. Prăpastia căscată între sistemul privat și cel bugetar s-a adâncit pe an ce trece, iar asta nu din pricina bugetarilor utili, de genul medicilor, profesorilor, pompierilor sau polițiștilor, ci din cauza balastului inutil, adunat prin instituțiile publice de valurile de „aleși” succedați în funcții, și care nu s-a mai subțiat, ci a tot crescut, și a contaminat cu incompetență ceea ce mai funcționa cât de cât bine.
În goana după voturile lor, partidele politice au oferit nobilimii, alimentată de la bugetul de stat, noi și noi privilegii, iar patronul a devenit iobagul modern care o duce în spate. Nimeni nu s-a gândit să dea pensie specială patronului, pentru că, prin afacerea lui, susține câțiva salariați. Mai mult, colectează prin efortul lui TVA-ul și-l dă statului laolaltă cu impozitele – un cârd – pentru care are nevoie de contabil, calculator, software, casă de marcat – alte cheltuieli. Pe patron nu-l protejează Direcția Muncii dacă lucrează mai mult de opt ore, noaptea sau în week-end. Nici Finanțele Publice nu-l lasă în pace dacă firma lui înregistrează pierderi, trebuie să plătească impozite orice ar fi! Nici Poliția nu-l apără dacă este călcat de hoți, ba îl mai și amendează dacă nu are plan de pază, plătit la firmele polițiștilor pensionari. Și-l mai verifică încă o mie de instituții, mai mult sau mai puțin utile – unele inutile de-a binelea – dacă are diferite autorizații eliberate tocmai de cei care n-au avut niciodată de-a face cu respectiva activitate, într-o mimare absurdă a normelor, pe care nu le respectă nici măcar instituțiile statului (vezi noianul de primării, școli și spitale care funcționează bine mersi fără autorizații de funcționare, planuri de pază sau alte năzbâtii).
Sfătuitorii actualului caraghios de la palatul Victoria, având competența și înțelepciunea șefului lor, după ce au adunat școlărește cifrele macroeconomice, i-au spus să îl ardă pe patron, că asta ar fi soluția pentru foamea crâncenă de bani necesari pentru susținerea imensei camarile, provenită acum de la două partide, a privilegiilor și sinecurilor ei.
Așa vrea să rezolve fostul covrigar de Buzău, ce se visează președintele țării, și-și închipuie că asta e vestea lui bună și totodată vestea proastă pentru sectorul privat, că-i dijmuiește profiturile și așa foarte subțiate, asta dacă mai sunt, de diferitele crize ce se tot succed de câțiva ani. Însă vestea proastă pentru Ciolacu e că poate comite neghiobia asta o singură dată, pentru că apoi e gata, n-o să mai aibă mai deloc sector privat care să-i plătească trăsnăile și-atunci o să plece (dar cu buzunarul dând pe dinafară de plin) luând șutul istoriei în dos, ca atâția alții.
Care veste, pentru patron, ar fi cea bună, asta dacă va mai fi cineva care să se bucure de ea.
