Încet-încet, ecourile deschiderii noului an școlar se sting. La fel cum s-au stins, înainte de a se aprinde, discursurile politrucilor care au monopolizat colțul de rai numit „curtea școlii”. Această curte a școlii s-a dovedit a fi, de când lumea, interfața dintre teorie și practică, dintre instituțional și lumesc, dintre pauze și ore și exemplele ar putea continua mult. Ceea ce nu am înțeles eu este apetența aceasta a politicienilor de a se da în stambă în curtea școlii, cu orice ocazie care li se oferă, oferind copiilor, părinților sau chiar bunicilor un tablou jalnic de natură moartă, un fel de caricatură gen „Țepeluș” sub care, cu litere de-o șchioapă, fiecare adult vede cu ochii minții un text sugestiv: „Nu faceți ca ei!” Din acest serios și concludent motiv, unui om normal îi este imposibil să înțeleagă de ce nu vin în fața elevilor, de fapt de ce nu sunt invitate ca exemple puternice și de impact personalități botoșănene care au demonstrat că școala a fost temelia succeselor lor. Bine, enigma aceasta nu e deloc greu de dezlegat, întrucât tot acest spectacol jalnic se desfășoară prin grija și cu oblăduirea unor directori de școli servili și pupincuriști. Că mediul politic este din orice punct de vedere sub orice critică, o știm cu toții. Și totuși, an de an, sunt invitați politruci să le vorbească copiilor. Despre ce? Despre cum au fentat ei societatea, despre cum fură ei de la stat? Despre sumedenia de compromisuri de toate categoriile care le este direcție în viață? Și atunci nu ar fi fost normal ca la deschiderea anului școlar să vină în fața elevilor Gheorghe Ciubotaru, Valeriu Iftime, Cornel Șfaițer, Lucia Olaru Nenati, Gellu Dorian, Gheorghe Median, Simona Radiș, Iulian Preda, Radu Malancea, G. Manole, Mirel Manea, Iulian Rotariu și alți oameni de ispravă ca ei? Bineînțeles că lista ar fi putut fi mult mai lungă, dar aceste nume mi-au venit acum în minte, așa că îmi cer iertare unor oameni deosebiți pe care județul îi are, dar pe care am omis a-i pomeni. Sunt absolut sigur că impactul și motivația unor asemenea întâlniri ar fi fost cu siguranță mult mai benefice și mai de efect pentru elevi. Pentru că ei, elevii, sunt acolo în curtea școlii, eroii principali și nicidecum altcineva! Și pentru că l-am pomenit pe Iulian Rotariu, nu ar fi fost oare mult mai potrivit ca acesta, odată cu ieșirea din rândurile pompierilor, să fie invitat în semn de prețuire pentru întreaga lui activitate în fața elevilor pentru a le vorbi despre … maratonul vieții? Nu ar fi fost oare mult mai interesant un mic discurs al eroului botoșănean decât fadele vorbe ale unui politician avid de popularitate? Această meteahnă de a fi aduși politicieni la deschiderile de an școlar se manifestă și în satele și comunele județului, acolo unde primarii, viceprimarii și alții ca ei se aburcă făloși în fața mulțimii doar-doar le-or fura la anul niscaiva voturi. Pentru că și în cazul voturilor, fraudele sunt apanajul de necontestat al politrucilor. Așadar, în cele peste 400 de unități școlare din județ, în loc să fie invitați în fața copiilor oameni de ispravă, gospodari, meseriași, specialiști, artiști sau alții ca ei, au fost proțăpiți în deschiderea careurilor tot felul de aventurieri și șmecheri de la care tânăra generație nu poate învăța decât lucruri negative. M-a bucurat să aud că în Constanța a fost invitată, la o școală, campioana Simona Halep. Pentru că oricât de spinos ar fi subiectul dopajului, Simona rămâne o mare campioană a noastră. Și dacă tot am ajuns la acest subiect, sunt convins că acea comisie care a dat verdictul de suspendare pe patru ani a avut probe și dovezi indubitabile. A cui o fi fost greșeala, e o altă problemă. Dar să sărim toți de fund în sus că Halep a fost dezavantajată că e din România și nu din alt stat mai de soi, nu este deloc în regulă. Cine ce să aibă cu noi? De ce trebuie mereu să fie altcineva vinovat de tot ce ni se întâmplă nouă, ca nație? Suntem noi, cei care avem o infrastructură de tot râsul, un pericol pentru lumea tenisului? Eu aș propune să ne abținem în a ne mai amăgi cu himere. Adevărul, educația, munca sunt singurele pârghii care ne pot scoate din acest marasm și toate acestea pornesc din curtea școlii. Adică de acolo unde, la deschiderile de an, cei mici sunt îmbârligați de personalitățile politice de carton!
Curtea școlii și personalitățile de carton – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!
Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Să alegem noi, nu alții pentru noi – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...
Editorial
Referendumul și campania electorală – Dumitru MONACU, scriitor
De ceva timp, primarul Botoșaniului, Cosmin Andrei, bate câmpii pe rețelele de socializare cu o temă evident electorală, și anume consultarea populației în legătură...
Editorial
Fotbalul, Kosovo și lecția autoironiei pierdute – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Am renunțat la fotbal din toate punctele de vedere în urmă cu mai bine de douăzeci de ani și nu pot spune că-i duc...
Editorial
Pierdem dreptul de a ne plânge – Virgil COSMA, jurnalist
Pe cum se apropie ziua alegerilor, se întinde ca o furtună ideea că ne merge prost fiindcă fruntașii Europei ne fură de ne sting...
Editorial
Patul sau pactul Cotrocenilor? – Dumitru MONACU, scriitor
Goana nebună după procente și după accederea în turul doi al prezidențialelor face ca lupta la baionetă să devină efectiv pistol cu apă, ca...
Editorial
Despre nunți, botezuri, înmormântări – Dumitru MONACU, scriitor
Dacă v-ați gândit cumva că titlul editorialului are vreo legătură cu filmul românesc purtând (aproape) același nume produs în 2022, v-ați înșelat amarnic. Așadar,...
Editorial
O lecție din care România ar trebui să învețe – Ciprian MITOCEANU, scriitor
În media românească s-a vorbit foarte puțin despre tragedia de la Novi Sad, petrecută la începutul lunii. E campanie electorală, e vorba de viitorul...
Editorial
Contractele cu statul și cancanul politic – Dumitru MONACU, scriitor
Despre firmele care au contracte cu statul s-a vorbit și încă se va mai vorbi multă vreme în spațiul public autohton, din moment ce,...
Editorial
Vadim se întoarce. Și nu vine singur – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Având în vedere că finala prezidențială din 2000 e pe cale să se repete, deși cu alți protagoniști, tot mai mulți români și-au amintit...
Editorial
Conservatori versus progresiști și noua ordine mondială – Virgil COSMA, jurnalist
Un fior de disconfort și neliniște i-a cuprins pe liderii progresiști ai Europei - cu excepțiile notabile ale Poloniei și Ungariei, parțial și a...
Editorial
Între nostalgie și realitatea europeană – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Eterna și paradoxala Românie... Deși numărul nostalgicilor e tot mai mare cu zi ce trece, e clar că, din punct de vedere economic –...
Editorial
Balul oamenilor de afaceri, postacii și pârlacii – Dumitru MONACU, scriitor
În urmă cu ceva timp, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani a organizat în somptuoasa sală „Luceafărul” de la Cucorăni tradiționalul bal al...
Editorial
În ce Matrix au trăit nostalgicii? – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Cred că sunt prea puțini românii care se pot lăuda că au ratat seria Matrix, iar pentru asta nu e de vină apetitul românului...
Editorial
AI și maimuțele – Dumitru MONACU, scriitor
Oriunde te duci și te întorci astăzi, este imposibil să nu auzi: „Nu mai găsești pe nimeni să muncească, dom’le!”, indiferent că e vorba...
Editorial
Prea măreț pentru o țară așa de mică – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Acum, că suntem în plină campanie electorală, principala preocupare a politicienilor e să arate cât de mult le pasă de soarta românilor. Și pentru...
Editorial
Combinagii și descurcăreți – Virgil COSMA, jurnalist
Ceea ce vedem acum pe listele din toată țara este rezultatul contraselecției din toți cei 34 ani de la schimbarea de regim. Este rezultatul...
Botoșani
cer fragmentat
0.5
°
C
0.6
°
0.5
°
85 %
2.5kmh
81 %
joi
0
°
vin
4
°
sâm
1
°
Dum
1
°
lun
3
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Mai sunt și patrioți care-s pro europeni și nu așteaptă casele de la Simion, ceea ce e bine.
EDITORIAL
Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...
EPIGRAMA ZILEI
A dat neaua peste vii
Peste dealuri și câmpii,
Peste crângul cel pustiu
Peste-al meu păr castaniu...
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...