Au trecut două luni de nouă guvernare și… nimic. Este adevărat că suntem în luna de vacanță. Ne-am obișnuit deja, în lunile de vară administrația este ca moartă, ca de la început de decembrie și până la mijlocul lui ianuarie – când este la fel. Mai punem săptămâna de Paști și cea de Sfânta Maria și vedem că avem un stat care petrece cam trei luni pe an, un trimestru întreg. Un sfert din an în care puținii rămași prin birouri, pe la ghișee sau – vai, săracii! – pe vreun șantier cu doi muncitori somnoroși și-un buldozer stricat, afișează mutre acre și frustrarea de a fi rămas „de fraieri” la serviciu în timp ce colegii se distrează.
Scăderea cheltuielilor bugetare a rămas în stadiul de sperietoare, aruncată pe piață într-o formă aberantă pentru a stârni indignare și proteste, pentru a găsi fără prea mare efort motive ca să nu fie pusă în practică. Cartoful fierbinte al pensiilor speciale a fost lăsat și el la răcit, că poate ăia de la Comisia Europeană (CE) uită de el. După previzibila returnare de către Curtea Constituțională (CCR) a caraghioasei legi făcută anume pentru a putea fi respinsă, ministrul justiției, dna Gorghiu, nu are soluții. Ministrul culturii, dna Turcan, măcar a făcut un fel de calcul și i-a ieșit că aplicarea măsurilor așa cum au fost formulate inițial ar închide mai mult de jumătate din instituțiile de cultură.
„Patriotismul economic”, lupta ca românii să nu mai fie „sclavii moderni” ai Europei a rămas la stadiul de răcnet electoral. Nimeni nu îndrăznește să suprataxeze băncile și celelalte multinaționale care declară sfidător profit zero sau chiar pierderi. Nimeni nu îndrăznește să blocheze mecanismele de expatriere ale profiturilor, deși au la dispoziție modele gata puse în practică în multe alte țări europene, din motive evidente: lipsă de curaj, slugărnicie, incompetență.
După încetinirea creșterii Produsului Intern Brut (PIB), în real doar 1,7% față de 2,8% – cât prevedea programul de guvernare însăilat amatoristic, premierul Ciolacu se vede în fața unei dileme care este practic de nerezolvat: să hrănească o clientelă politică tot mai numeroasă și tot mai flămândă cu bani mai puțini și presat de CE să reducă cheltuielile de la buget. Cum priceperea lui economică este la nivelul genunchiului broaștei, iar din armata de peste 20 de consilieri personali (între care tocmai l-a cooptat, recent, și pe fostul premier Victor Ponta, zis Pinocchio) nu îndrăznește unul să-i spună adevărul în față și să propună soluții, avem în față doar această sumă de bâlbâieli, inacțiune și amenințarea cu „depunerea mandatului”.
Așa că, săptămâna trecută, premierul i-a convocat pe miniștrii finanțelor, economiei, fondurilor europene și justiției într-o ultimă și disperată încercare de a împăca varza administrativă cu capra bugetară. Ei între ei? Nu, fiindcă nu au acest curaj și nici priceperea să o facă. Ci ca să formuleze un set de propuneri pe care să le înainteze către CE. Să decidă ăia. Și după aceea guvernanții locali să poată urla, din nou că suntem sclavii Europei, că ei au vrut binele cetățenilor țării dar uite, tagma jefuitorilor europeni ne aruncă în austeritate.
Festivalul risipei bugetare, alimentată de inflația din anii trecuți, trimite acum nota de plată, respectiv un deficit național odată și jumătate mai mare decât cel pe care ni-l admite CE înainte de a ne diminua fondurile convenite anterior. „Nu ne putem permite să pierdem bani europeni” – spunea Ciolacu acum o lună, dar „nu ne permitem nici să diminuăm cheltuielile bugetare” – îi spun cu insistență consilierii și activul de partid. Și, cum cămașa populismului local este mai aproape de pielea liderilor coaliției decât paltonul amenințărilor de la Bruxelles, nu e greu de intuit încotro va înclina balanța. Cu orice risc, chiar și acela de intrare a țării în incapacitate de plată.
