spot_img
luni, noiembrie 25, 2024
HomeEditorialPrea multă toleranță strică - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Prea multă toleranță strică – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Patrioții de mucava atribuie poporului român cele mai alese însușiri. Românii sunt cei mai grozavi, sunt buricul pământului, sunt exemple demne de urmat; așa că am ajuns să mă întreb cum se suportă alte popoare dacă noi suntem cei mai de soi de pe fața pământului. Ca orice popor, avem calități, dar avem și defecte și dacă vrem să progresăm, dacă vrem să ne rupem de un trecut cosmetizat doar să ne gâdile complexul de superioritate trebuie nu doar să admitem că nu suntem perfecți, ci mai ales să lucrăm în direcția remedierii deficiențelor.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Și nu trebuie să pierdem din vedere că ceea ce e prea mult strică, astfel încât o calitate poate devia spre defect. Prea multă cumpătare duce la zgârcenie, extremismul este o alterare a patriotismului, prea multă generozitate duce la risipă și lista poate continua. Iar românilor nu li se poate contesta toleranța, cel puțin în anumite domenii.

Românii sunt foarte intransigenți cu aspecte care nu-i privesc mai deloc, extremiști chiar, dar cât se poate de toleranți față de ceea ce le distruge viața. E greu de înțeles ura pe care o au unii moldoveni sau olteni față de unguri în condițiile în care respectivii n-au văzut în viața lor un ungur în carne și oase. Și „nu-i pot înțelege” pe cei care trăiesc în bună pace cu minoritarii maghiari în Transilvania. Lipsa de educație e o bună explicație, la fel ca în cazul toleranței excesive.

Furtul din banul public nu-i deranjează, astfel încât la cârma țării s-au strecurat indivizi care, într-o țară civilizată, înfundau pușcăria pe vecie. Plagiatul aleșilor? Nu pasionează pe nimeni, chiar dacă doctoratele măsluite au permis unor nulități accesul în cele mai importante demnități din stat. Nepotismul? E o virtute, nu ceva imoral. Faptul că Daea și-a angajat toate rudele n-a declanșat decât un scandal de presă, ceva minor care nu s-a soldat cu demisii sau demiteri, iar românii de rând i-au găsit scuze farsorului de la Agricultură. Păi dacă nu te ajută tata, cine altul să te ajute? Când pe bătrânul cormoran l-au apucat bocetele că nu s-a mai îndurat Marcel de la Buzău să-l țină ministru, s-au găsit români dispuși să-l căineze. Uite, la el, sărmanul… Că n-a fost chiar cel mai rău.

Tolerăm incompetența la toate nivelele și găsim mereu scuze. De unde alții mai buni? Asta e mâna ocultei mondiale, sunt interesele americanilor… Strecurăm plevușca, dar facem scăpată balena. Recent dascălii au fost trădați la modul cel mai josnic de liderii de sindicat. După ce au suspendat greva fără să se consulte cu cei din teritoriu, șmecherii din fruntea sindicatelor au încheiat la secret noul contract de muncă, un contract care face imposibile mișcările de protest, dar reacția celor trași în piept e mai puțin decât anostă. Și vorbim de aceiași oameni care s-au inflamat urât de tot pe motiv de Dana Budeanu. S-au revoltat pe Budeanca, dar nu și pe liderii care i-au vândut. Mă întreb și eu ce ar păți liderii de sindicat dacă ar face o asemenea figură în Franța. Franța, o țară educată și în care protestele sunt la ordinea zilei. Asta pentru că pe francezi nu-i încaleci așa cum ai chef. Oamenii au parte de educație, au drepturi și nu renunță la ele doar pentru că așa vrea guvernul. Iar liderii de sindicat țin partea sindicaliștilor, nu sunt mână în mână cu guvernul.

Toleranța e bună, dar dacă e în exces nu mai vorbim de un popor tolerant, vorbim de un popor de fraieri. Un popor care se lasă încălecat de tot felul de netrebnici care au parvenit pentru că au avut pe cineva să le deschidă ușile, nu pe merite personale. Iar parveniții o mai fac și pe lupii moraliști. Marcel a început să critice faptul că anul trecut s-au dat cam prea multe concedii medicale și asta dăunează economiei. Tocmai Marcel s-a găsit să comenteze. El, care a fost șomer până la aproape patruzeci de ani. Acum a inventat o poveste pe placul românilor, cum că a fost antreprenor subteran, a avut mașini SH din Germania, și-a închis balconul și multe altele. Cu alte cuvinte, un evazionist la fel ca și Iohannis, care a meditat, dar n-a plătit nimic la stat. Faptul că aproape douăzeci de ani Marcel n-a existat din punct de vedere al contribuțiilor e foarte grav, poate mai grav ca studiile dubioase, dar românul tolerează, că așa e el din fire.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
1.7 ° C
1.7 °
0.5 °
84 %
2.4kmh
7 %
lun
2 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
7 °
vin
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru că nu s-a vândut nici alcool și secțiile s-au mutat, pentru a nu enerva alegătorii, a fost nevoie de indicatoare.

EDITORIAL

Când apare acest text veți ști deja rezultatele preliminarii ale primului tur al alegerilor pentru noul președinte al țării. Cătălin Stoica, reputat profesor universitar...

EPIGRAMA ZILEI

În sfârșit, ceva normal: „Baștanii” de la partid I-au promis că-l pun central La Barça - Real Madrid!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...