De câteva zile, magistrații – adică judecătorii și procurorii – țin țara în loc fiindcă nu vor să renunțe cu niciun chip la privilegiile pe care, în parte, și le-au întărit ei înșiși sau le-au fost dăruite prin legiferare de către politicienii interesați să-i aibă de partea lor în interminabilele lor lupte cu legea. În principiu, pe scurt și prin aproximare, ei vor o pensie de zece ori mai mare și pe care să o primească cu zece ani mai repede decât orice cetățean obișnuit al țării.
Solicitarea lor vine în numele păstrării demnității, incoruptibilității și importanței pozițiilor pe care le dețin. Cu toate că primele două, în ciuda tuturor privilegiilor de care beneficiază de destul timp, nu au fost dovedite în vreun fel. Când comanda politică de la Cotroceni, via servicii secrete, a fost de condamnare – au curs sentințele în toate dosarele grele. Cum curentul politic s-a schimbat și comenzile de la Palat via servicii (sau o fi invers?) s-au sucit, achitările curg gârlă de vreun an încoace.
Cariera de magistrat este dificilă: șase ani de studiu, examene multe culminând cu unul dur de intrare în breaslă, condiționări drastice, muncă până peste cap. La schimb sunt o grămadă de beneficii, de la salarii și pensii speciale mai mult decât generoase, la chirii, rate la locuințe și pensionare după 25 ani de muncă. Dar și mulți alți bugetari – medici, economiști, ingineri – muncesc la fel de mult, au responsabilități la fel de mari și nu beneficiază de privilegii. De ce? Fiindcă politicienii nu au nevoie de ei ca să poată încălca legile fără teamă.
De aceea, publicul este mereu nemulțumit și nu simpatizează cu magistrații. În sondaje, justiția nu trece de 50% încredere, iar respectul din partea societății nu mai există. Cu toate acestea, deși curentul european este în favoarea reducerii privilegiilor, din cauza multiplelor crize continentale, patru asociații de magistrați din România au trimis o scrisoare șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și comisarului european pentru justiție, Didier Reynders, în care tună și fulgeră împotriva celor convenite cu guvernul de la București în privința reducerii pensiilor speciale.
Nu o să fac greșeala să cad în capcanele întinse de tot felul de teoreticieni ai conspirațiilor, care spun că aici e mâna suveraniștilor anti-globaliști și anti-europeni, ba chiar a Moscovei care ne vrea afară din Europa, fiindcă explicațiile sunt mult mai simple și mai omenești: este vorba de bani mulți. La care nu văd pe nimeni dispus să renunțe din patriotism, din solidaritate sau din bun simț. Nu sunt de acord nici că privilegiile odată dobândite sunt intangibile. Prin lege s-au dat, prin lege se pot și anula sau măcar reduce.
Reforma pensiilor speciale este jalon în PNRR și este mult întârziată, deși despre ea se discută de ani buni. Proiectul de lege votat deja în Senat a fost criticat de Banca Mondială și Comisia Europeană pentru că nu respectă două dintre principiile de bază: contributivitatea și sustenabilitatea. Potrivit proiectului prin care România vrea să scape de pensiile speciale, pe termen mediu, pensiile judecătorilor și procurorilor vor fi calculate după contributivitate și pensia va suporta o taxare suplimentară, de 15%, pentru ceea ce depăşeşte salariul mediu net.
Dacă România nu reduce pensiile speciale, Bruxelles-ul va bloca cel puțin o tranșă de trei miliarde de euro din PNRR, bani de care actualul guvern are nevoie nu doar pentru investiții, ci chiar pentru supraviețuire. Ca să scape, politicienii vor pasa din nou cartoful fierbinte Curții Constituționale, specialiștii spun deja că amendamentele depuse la legea care afectează pensiile speciale sunt susceptibile de a fi neconstituționale. Iar ăia nouă oameni în rochii roșii, supuși unor presiuni enorme din toate direcțiile, vor trebui să decidă dacă România merge înainte sau pică în bot încă înaintea alegerilor de anul viitor.
