Sâmbătă am împlinit fix douăzeci și opt de ani de la prima apariție. În mod intenționat, sâmbătă a fost ziua lansării Monitorul de Botoșani pentru ca lumea să poată participa la un spectacol public despre care unii dintre cei mai vechi cititori își mai amintesc. Este o vârstă record pentru un ziar local post revoluționar, mai ales într-un județ sărac financiar, chiar dacă bogat în spirit, cum este al nostru. Într-un fel, am consemnat istoria acestor ani, cu bune și rele. Am consemnat declarațiile mai marilor momentului, ce se credeau lipiți de funcțiile dobândite vremelnic, dar i-am văzut cum au trecut meteoric prin conștiința colectivă, lăsând în urma lor doar picăturile de cerneală tipografică ce le-au descris faptele, sau lipsa acestora, în paginile acestui ziar. Am relatat despre catastrofe ale naturii și ticăloșii inimaginabile ale semenilor noștri, dar și despre adevărate talente ale științei, artelor și sportului, născute și crescute la Botoșani, pepiniera înaintașilor de geniu.
La fel ca orice afacere, am crescut, am atins maturitatea sau plafonul, iar apoi ne-am înscris pe panta, deocamdată lentă, a declinului. Însă am reușit și reușim să scoatem acest ziar de mai bine de un sfert de secol.
Toate astea s-au făcut prin efortul colectiv a numeroși oameni pe care am avut onoarea să-i conduc. Despre ei aș vrea să scriu azi. În acești ani – mulți, după unii, puțini după alții – au lucrat la Monitorul peste o mie de femei și bărbați, mai tineri sau mai în vârstă. Printre tineri m-am numărat și eu, la înființarea ziarului, dar cum am adăugat tot atâția ani cât sărbătorim, este evident că am trecut în tabăra celor mai în vârstă. La fel și redactorul – șef. La fel și unul dintre cei care au rămas cu noi, a cărui fată, născută în aceeași zi ca ziarul, dar cu doi ani mai tânără, urmează să se mărite foarte curând.
Toți cei care au lucrat la ziar au făcut-o cu pasiune. Le-a plăcut colectivul și modul demn în care au fost tratați, pentru că regula a fost și rămâne: aici toți suntem colegi. Pregăteam mult peste o sută de sacoșe cu cadouri de Paști și de Crăciun pentru cei ce lucrau la noi, iar sediul zumzăia de activitate, zi și noapte.
Mulți dintre reporteri și redactori au obosit, pentru că această meserie te arde ca pe o lumânare, lent dar sigur, până când simți că pasiunea se stinge și se transformă într-un simplu funcționar care consemnează evenimentele, fără să mai încerce să pătrundă îndărătul lor. Așa că au plecat, găsindu-și slujbe considerate mai sigure, mai puțin solicitante și mai puțin stresante, în special la buget. Însă le mulțumesc pentru că au fost și au scris alături de noi. Alții și-au înființat propriile afaceri de presă – este greu ca la vreun mijloc media din Botoșani să nu se găsească și cineva care a lucrat la noi, urmând școala de presă Monitorul. Le mulțumesc și le doresc succes.
Unii au încercat, la fel ca nenumărați alți compatrioți, străinătatea și speranța unui trai mai bun. Și lor le mulțumesc. Alții au plecat pentru că am fost nevoiți să închidem cea mai mare parte a chioșcurilor de vânzare a presei din simplul motiv că interesul pentru lectura tipăriturilor a scăzut constant. Dar le mulțumesc pentru efortul depus.
Le mulțumesc și tipografilor care au lucrat cu noi mai bine de zece ani până când și afacerea tipografică a căzut, la fel ca în toată țara, și am fost nevoiți s-o închidem.
Le mulțumesc și celor care nu au fost în linia întâi, adică director de marketing, economic, contabili, administratori, agenți de publicitate, operatori de mici anunțuri, secretare, șoferi, cartatori, paznici, difuzori volanți (sper să nu fi uitat pe nimeni!), prin al căror efort comun am reușit să menținem pe linia de plutire Monitorul vreme de douăzeci și opt de ani.
Însă mulțumirile mele speciale se îndreptă către colegii mei care sunt și astăzi aici și umplu în fiecare zi paginile acestui ziar pentru dumneavoastră. Rămânem aici chiar dacă hârtia și ziarul tipărit pierd încet interesul publicului tânăr în favoarea internetului (avem șaisprezece ani de existență online).
Pentru că, indiferent de suport, jurnalismul adevărat nu se schimbă.
